Print This Post

Propunerea de modificare a definitiei familiei si casatoriei din Codul Familiei

Ref.: Propunerea de modificare a definitiei familiei si casatoriei din Codul Familiei

Data: 5.02.2008

Asociatia ACCEPT (organizatie neguvernamentala care apara si promoveaza drepturile persoanelor LGBT – lesbiene, gay, bisexuali, transgender – ca drepturi ale omului) considera ca modificarile introduse sunt neconstitutionale, incalcand principii fundamentale in materia drepturilor omului, recunoscute si garantate in Constitutia Romaniei: principiul universalitatii drepturilor (art.15), principiul egalitatii in drepturi (art. 4 si art. 16), dreptul la viata intima familiala si privata (art. 26) si dreptul la casatorie (art. 48). Aceste principii se refera la toti cetatenii Romaniei, indiferent de gen si orientare sexuala.

Initiativa senatorilor romani de a modifica definitia familiei si casatoriei din Codul Familiei reafirma redundant realitati deja sustinute de practica si de alte reglementari legale, respectiv recunoasterea familiei ca fiind intemeiata pe „casatoria liber consimtita intre un barbat si o femeie”.

„Senatorii romani ignora modernizarea institutiei casatoriei si a conceptului de familie din majoritatea statelor Uniunii Europene, care recunosc in numar covarsitor parteneriatul civil si/sau casatoria persoanelor de acelasi sex”, declara Florentina Bocioc, Directoare Executiva a Asociatiei Accept.

Asociatia Accept isi exprima speranta ca plenul Senatului va tine cont de avizele negative din partea Guvernului Romaniei, Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte si Minoritati, Comisiei pentru Munca, Familie si Protectie Sociala si Comisiei pentru Egalitatea de sanse si va respinge aceasta propunere legislativa initiata de parlamentari PSD si PRM.

Persoana de contact:
Florentina Bocioc, tel.: 0744 384 631, E-mail: florentina@accept-mail.ro

 Protected by Webpro.ro