Print This Post

COMUNICAT DE PRESA 13.05.2010

Ref.: Lansarea evenimentelor prilejuite de cea de-a saptea editie a GayFest 2010

Asociatia ACCEPT, organizatie neguvernamentala care apara si promoveaza drepturile persoanelor LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender) ca drepturi ale omului,  lanseaza  Cea de-a Saptea Editie a GayFest 2010.

Festivalul se desfasoara in perioada 17 – 22 mai 2010 si cuprinde: o expozitie foto si text despre istoria persoanelor LGBT din US, UK si Germania, filme de scurt metraj, cele mai vechi filme gay, workshop-uri: de teatru, despre fotoreportaj si de desen, un curs de dans, TRANS Cafe, un Quiz PUB, concert de pian, petreceri, o piesa de teatru si marsul diversitatii.

In acest an, ziua de 17 mai are dubla semnificatie, si anume: marcheaza lansarea celei de-a saptea editii a GayFest dar si ZIUA INTERNATIONALA DE LUPTA IMPOTRIVA HOMOFOBIEI SI TRANSFOBIEI. IDAHO – International Day Against Homophobia and Transphobia – este celebrata in fiecare an la nivel mondial pe 17 mai. Aceasta zi este ziua in care homosexualitatea nu a mai fost considerata boala fiind scoasa din Clasificarea Statistica Internationala a Bolilor si Problemelor Legate de Sanatate realizata de Organizatia Mondiala a Sanatatii.

Ca in fiecare an, in ultima zi a GayFest (sambata 22 mai, ora 17:00) va avea loc MARSUL DIVERSITATII.

Invitati speciali la acest mars sunt: Michael Cashman (Marea Britanie, membru in Comitetul Executiv al Partidului Laburist), Robin Barnett – Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, Csaba Asztalos – Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii si Jonathan Rosenzweig – Secretar II in cadrul Ambasadei Israelului la Bucuresti.

Marsul incepe la ora 17:00 si se incheie la ora 19:00.

Traseul marsului este: PLECARE: Bd. Unirii (sensul de mers catre Piata Constitutiei aproape de statia de metrou Piata Unirii 1, capatul tramvaiului 32), CATRE: Piata Constitutiei, SOSIRE: Piata Izvor (langa parcul Izvor, aproape de statia de metrou Izvor).

Conferinta de presa va avea loc LUNI, 17 mai, ora 11:00, la INSTITUTUL FRANCEZ din Bd. Dacia nr. 7.

Vorbitori: Iustina Ionescu – Vicepresedinta Asociatia ACCEPT, Robin Barnett – Ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti si Diane Fisher – Metropolitan Community Churches.

Daca doriti mai multe informatii in legatura cu acest subiect, va rugam contactati Departamentul de PR&Servicii, la telefon 0721 84 85 66 sau e-mail la bogdan_i@accept-mail.ro. Persoana de contact: Bogdan Istrate. Alta persoana de contact: Alina Oancea – Directoare Executiva (0744 384 631).

 Protected by Webpro.ro