Primul caz romanesc de discriminare pe criteriul orientarii sexuale analizat de CJUE

discriminare orientare sexuala

Asociatia ACCEPT, prima organizatie de drepturile omului din Romania care pledeaza in fata Curtii Justitie a Uniunii Europene cu sediul la Luxemburg (CJUE), a fost invitata sa isi expuna miercuri, 23 ianuarie, punctul de vedere pentru clarificarea legislatiei romanesti anti-discriminare din perspectiva Directivei 78/2000 privind egalitatea de tratament la incadrarea in munca si relatiile de munca.

Aceasta clarificare este necesara in contextul declaratiilor facute de George Becali in 2010, cand acesta a afirmat ca “Nici daca se desfiinteaza Steaua nu iau un homosexual in echipa.” La acel moment, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, sesizat de ACCEPT, a constatat discriminarea sub forma hartuirii si a incalcarii dreptului la demnitate si l-a sanctionat cu avertisment pe domnul Becali. In acelasi timp insa, CNCD a apreciat ca nu a fost vorba de o situatie care sa implice Clubul Steaua ca potential angajator sau care sa aiba impact asupra relatiilor de munca. CNCD nu a identificat legatura dintre domnul Becali si Clubul Steaua in ciuda notorietatii pe care George Becali o are ca patron al Clubului Steaua si a faptului ca nu a existat nici o delimitare a Clubului de declaratiile facute public de patronul sau. Decizia CNCD a fost una ingrijoratoare cu atat mai mult cu cat chiar studiile realizate de Consiliu dovedesc faptul ca homosexualii sunt grupul vulnerabil cel mai expus discriminarii in Romania.

ACCEPT, considerand ca faptele de discriminare sesizate tin de domeniul muncii si ca sanctiunea cu avertisment nu este una adecvata, a contestat hotararea CNCD. Pe parcursul procedurilor, ACCEPT a cerut Curtii de Apel Bucuresti sa solicite clarificari de la Curtea Europeana de Justitie in legatura cu felul in care ar trebui interpretate standardele UE in domeniul discriminarii pe criteriul orientarii sexuale in domeniul muncii.

Av Iustina Ionescu va reprezenta ACCEPT la CJEU:
Acesta este primul caz de discriminare pe criteriul orientarii sexuale in relatiile de munca examinat de CJUE si din acest punct de vedere este un caz important la nivel comunitar. Noi insa am ajuns la Curtea de la Luxemburg pentru ca in contextul romanesc, in ultimii trei ani, din 18 plangeri referitoare la fapte de discriminare pe criteriul orientarii sexuale, numai una a fost sanctionata cu amenda si doua cu avertisment- ceea ce nu constituie un remediu efectiv si proportional data fiind gravitatea faptelor reclamate.

Potrivit Irinei Nita, directoarea Asociatiei ACCEPT: “Sportul este direct asociat cu ideea de fair play. Sa aduci in discutie orientarea sexuala, drept criteriu, atunci cand evaluezi performantele unui sportiv este ridicol si nedrept la adresa sportivilor in general, indiferent de orientarea sexuala a fiecaruia.

Declaratiile publice referitoare la excluderea de la angajare in baza orientarii sexuale au un impact nociv in societate si sunt sanctionate atat de dreptul comunitar cat si de legislatia romaneasca pentru combaterea discriminarii, gravitatea acestora urmand sa fie analizata si de Curtea de la Luxemburg.

O decizie a Curtii de Justitie a Uniunii Europene este asteptata in cateva luni.