Print This Page

Educatie

Raspunsuri la intrebari legate de orientarea sexuala si homosexuala

(AMERICAN PSYCHOLOGICAL ASSOCIATION, 1994)

Orientarea homosexuala nu este caracteristica unui anume tip de persoana. Barbatii gay si lesbienele pot avea orice varsta, educatie, rasa, religie sau nationalitate. Pot avea orice profesie si trai in orice parte a lumii.

Ce este orientarea sexuala?
Orientarea sexuala este una dintre cele patru componente ale sexualitatii si se caracterizeaza printr-o atractie emotionala, sexuala sau afectiva constanta fata de indivizi de un anume gen. Celelalte trei componente ale sexualitatii sunt sexul biologic, identitatea sexuala (modul in care te percepi din punct de vedere psihologic, ca barbat sau femeie) si rolul social al sexelor (apartenenta la normele culturale specifice comportamentului feminin sau masculin). Exista trei orientari sexuale general recunoscute: homosexuala – atractia fata de persoane de acelasi sex -, heterosexuala – atractia fata de indivizi de sex opus – si bisexuala -atractia fata de persoane de ambele sexe. Persoanele de orientare homosexuala sunt numite gay (termen care se foloseste pentru ambele sexe) sau lesbiene (termen care se foloseste excusiv la femei).
Orientarea sexuala este diferita de comportamentul sexual, pentru ca priveste sentimentele si conceptia despre sine a fiecaruia.
Comportamentul poate exprima sau nu orientarea sexuala a fiecaruia.

Care sunt elementele care determina orientarea sexuala?
Oamenii de stiinta nu stiu exact cum se dezvolta o anume orientare sexuala. Exista numeroase teorii care propun cauze diferite ale orientarii sexuale, inclusiv factori hormonali, genetici sau innascuti, si experiente de viata traite in prima copilarie. Multi oameni de stiinta sunt insa de acord ca orientarea sexuala este modelata, in majoritatea cazurilor, la o varsta frageda, prin interactiuni complexe, de factori biologici, psihologici si sociali.

Este orientarea sexuala o alegere?
Nu. In cele mai multe cazuri, orientarea sexuala apare in perioada de inceput a adolescentei, fara sa fi existat o experienta sexuala anterioara. Unele persoane declara ca au incercat din greu, vreme de multi ani, sa-si schimbe orientarea sexuala si sa devina din homosexuali heterosexuali, dar fara succes. Din aceste motive, psihologii considera ca, pentru majoritatea indivizilor, orientarea sexuala nu este o chestiune care sa poata fi schimbata in mod voluntar.

Este homosexualitatea o boala psihica sau o problema emotionala?
Nu. Psihologii si alti specialisti in domeniul psihicului uman sunt de acord ca homosexualitatea nu este o boala, o tulburare psihica sau emotionala. Cercetari stiintifice obiective intreprinse in ultimii 35 de ani conduc la concluzia ca orientarea homosexuala in sine nu este asociata cu nici un fel de tulburari emotionale sau sociale.
In trecut se credea ca homosexualitatea este o boala psihica, deoarece specialistii in domeniu si societatea in ansamblu au interpretat incorect informatiile despre homosexualitate, pentru ca majoritatea studiilor se facea pe cazuri de gay si lesbiene aflati in tratament psihiatric sau psihologic. Cand au inceput sa examineze date referitoare la persoane de orientare homosexuala care nu se aflau in tratament, cercetatorii si-au dat seama ca homosexualitatea nu este o boala psihica.
In 1973, Asociatia Psihiatrica Americana (APA) a confirmat importanta noilor cercetari, prin eliminarea termenului de „homosexualitate” din catalogul oficial al tulburarilor psihice si emotionale. In 1975, Asociatia Psihologica Americana a adoptat o rezolutie in sprijinul acestei actiuni. Ambele organizatii indeamna specialistii in boli psihice sa ajute la inlaturarea stigmatului de boala psihica, asociat inca de unii cu orientarea homosexuala. Din momentul eliminarii homosexualitatii din catalogul bolilor psihice, aceasta decizie a fost reafirmata in mod constant prin descoperirile ambelor asociatii in acest domeniu.
APA incurajeaza toti specialistii in domeniul sanatatii psihice sa actioneze pentru a ajuta persoanele de orice orientare sexuala sa-si accepte sentimentele si sa-si depaseasca prejudecatile si parerile gresite.

Pot fi homosexualii buni parinti?
Da. Studii comparative pe grupuri de copii crescuti de parinti homosexuali si heterosexuali nu au descoperit diferente in dezvoltarea celor doua grupuri in ceea ce priveste inteligenta, capacitatea de adaptare psihologica si sociala, popularitate printre prieteni, intelegerea rolului social al sexului sau dezvoltarea orientarii sexuale.
Un alt stereotip referitor la homosexualitate este ca barbatii gay au o tendinta mai pronuntata de a agresa sexual copii decat cei heterosexuali. Nu exista dovezi ca homosexualii sunt mai inclinati sa agreseze sexual copii decat heterosexualii.

De ce unele persoane homosexuale povestesc despre orientarea lor sexuala?
Deoarece este important, pentru sanatatea lor psihica, sa impartaseasca altora acest aspect care ii caracterizeaza. De fapt, s-a descoperit ca procesul de dezvoltare a identitatii gay, numit de obicei „coming out”, este strans legat de adaptarea psihologica; cu cat este mai evidenta identitatea gay sau lesbiana, cu atat mai mult se poate consolida sanatatea psihica si increderea de sine.

De ce este procesul de „coming out” dificil pentru gay si lesbiene?
Din cauza stereotipurilor si a prejudecatilor nefondate manifestate impotriva lor, procesul de „coming out” poate fi foarte dificil pentru gay si lesbiene si poate produce tulburari emotionale. Persoanele de orientare homosexuala se simt adesea „diferite” si singure cand incep sa isi dea seama ca sunt atrase de persoane de acelasi sex. Ele se tem, de asemenea, ca vor fi respinse de catre familie, prieteni, colegi de munca sau de catre biserica, daca isi dezvaluie orientarea.
In plus, lesbienele si homosexualii sunt adesea tinta discriminarii si violentei.
Amenintarea cu violenta si discriminarea reprezinta un obstacol in dezvoltarea barbatilor gay si a lesbienelor. Intr-un studiu realizat in 1989 in Statele Unite, 5% dintre homosexuali si 10% dintre lesbiene au denuntat abuzuri fizice sau sexuale comise in ultimul an, datorate orientarii lor homosexuale. 47% s-au confruntat cu diverse forme de discriminare de-a lungul vietii. Cercetari similare au relevat procente la fel de ridicate de discriminare sau violenta.

Ce se poate face pentru a ajuta persoanele de orientare homosexuala sa depaseasca prejudecatile si discriminarea cu care se confrunta?
Persoanele cu atitudinea cea mai potrivita fata de gay sau lesbiene sunt cele care declara ca cunosc bine mai multi homosexuali si lesbiene. Din aceasta cauza, psihologii considera ca atitudinea negativa fata de persoanele de orientare homosexuala nu este, de fapt, fondata pe experienta proprie, ci pe stereotipuri si prejudecati.
Mai mult, protectia homosexualilor impotriva violentei si discriminarii este extrem de importanta, ca si in cazul altor minoritati. Unele state americane clasifica violenta impotriva unei persoane, manifestata din cauza orientarii sexuale a acesteia, drept „infractiune bazata pe ura”, iar in opt din statele americane exista legi impotriva discriminarii bazate pe orientarea sexuala.

Poate fi schimbata orientarea sexuala prin tratament psihiatric?
Nu. Chiar daca orientarea sexuala nu este o boala psihica si nu exista motive stiintifice pentru a incerca transformarea gay-lor sau lesbienelor in persoane de orientare heterosexuala, unele persoane pot incerca sa-si schimbe propria orientare sau pe cea a altora (de exemplu, parintii care incearca sa foloseasca terapia pentru copiii lor).
Unii dintre specialistii care folosesc acest gen de terapie declara ca au reusit sa schimbe orientarea sexuala a pacientilor lor (transformand homosexualii in heterosexuali). O examinare mai atenta a acestor rapoarte indica factori care arunca o umbra de indoiala asupra acestor declaratii; multe dintre acestea se datoreaza, mai degraba, ideologiei unor organizatii decat unor cercetari obiective in domeniul sanatatii psihice. Tratamentele si rezultatele acestora sunt descrise vag si nu sunt insotite de materiale documentare, iar evolutia pacientilor este urmarita prea putina vreme dupa incheierea tratamentului.
In anul 1990, APA a declarat ca nu exista dovezi stiintifice conform carora terapia de schimbare a orientarii sexuale este eficienta si ca aceasta poate face mai mult rau decat bine.
Schimbarea orientarii sexuale nu inseamna, pur si simplu, schimbarea comportamentului sexual al unei persoane. Ar trebui, de asemenea, schimbata si partea afectiva si sexuala si restructurata conceptia despre sine si identitatea sociala. Chiar daca unii specialisti in domeniul sanatatii psihice incearca schimbarea orientarii sexuale, altii se intreaba daca este corect din punct de vedere etic sa incerci sa modifici prin terapie o trasatura care nu reprezinta o tulburare psihica si care are o importanta extrema pentru identitatea unei persoane.
Nu toti barbatii gay si lesbienele care urmeaza un astfel de tratament doresc sa-si schimbe orientarea sexuala. Ei pot avea nevoie de terapie pentru aceleasi motive ca oricine altcineva. In plus, ei pot avea nevoie de sprijin psihologic pentru a-si asuma identitatea („coming out” ) sau pentru a infrunta prejudecatile, discriminarea si violenta.

De ce este important ca societatea sa fie mai bine informata despre homosexualitate?
Este probabil ca educarea oamenilor in legatura cu orientarea sexuala sa diminueze prejudecatile impotriva persoanelor de orientare homosexuala. Informatiile exacte despre homosexualitate sunt importante, in special pentru tinerii care isi descopera propria identitate sexuala. Este fals sa credem ca accesul la astfel de informatii ne-ar putea afecta orientarea sexuala.

Unde se pot obtine mai multe informatii despre homosexualitate?
Publicatiile si organizatiile mentionate mai jos va pot pune la dispozitie mai multe informatii despre acest subiect.

Bibliografie:
Garnets, L.D., et al, „Issues in Psychotherapy With Lesbians and Gay Men” , American Psychologist, Vol. 46, no. 9, pages 946-972.
Goodchilds, J.D., „Psychological Perspectives on Human Diversity in America” , American Psychological Association, Washington DC, 1993.
Garnets, L.D., and Kimmel, D.C., „Psychological Perspectives on Lesbian & Gay Male Experience” , Columbia University Press, NY, 1993.
Gonsiorek, J.C., and Weinrich, J.D, „Homosexuality: Research Implications For Public Policy” , Sage Publications, CA, 1991.
Herek, G.M. and Berrill, K.T., „Journal of Interpersonal Violence” , Vol. 5, No.3.

Organizatii:
National Gay and Lesbian Task Force
2320 17th Street, NW
Washington, Dc 20009
(202) 332-6483

National Institute of Mental Health
5600 Fishers lane, Room 7C02
Rockville, MD 20857
(301) 443-4513

Parents, Families and Friends of Lesbian and Gays
1101 14th Street, NW, Suite 1030
Washington DC, 20005
(202) 638-4200

Sex Information and Education Counsel of the United States
130W. 42nd Street, Suite 350
New York, NY 10036
(212) 819-9770

Multumim in special urmatorilor membri si angajati ai APA, a caror asistenta a facut posibila aparitia acestui pliant:
Gregory m. HEREK, Ph. D., University of California at Davis
Olivia M. Espin, Ph. D., San Diego State University: Presedinte APA Division 44
APA Committee on Lesbian and Gay Concerns
Clinton W. Anderson, M.A., APA Office on Lesbian and Gay Concerns.

American Psychological Association (APA)
750 First Street, NE
Washington, DC 20002-4242
(202) 336-5700
(202) 336-6123 TDD

Redactor pliant: Stephen J. Blommer
Pliant realizat de Biroul APA de Afaceri Publice (APA Office of Public Affaires)

Acest material a fost publicat pentru prima data in limba engleza. Traducerea a fost facuta cu permisiunea American Psychological Association, Copyright © 1994. American Psychological Association nu este responsabila pentru acuratetea acestei traduceri. Nici originalul, nici aceasta traducere nu pot fi reproduse sau distribuite in nici o forma, prin nici un mijloc; de asemenea, nu pot fi stocate in baze de date sau sisteme de prelucrare a informatiei, fara a cere, in prealabil, permisinea scrisa a American Psychological Association.

Traducerea in limba romana a fost realizata de Asociatia ACCEPT.

ACCEPT
CP 34-56
Bucuresti
Romania
Tel/Fax: 021 252 56 20, 021 252 16 37, 021 252 90 00
E-mail: accept at accept-mail.ro.
Website: www.accept-romania.ro

Orientarea Sexuala: Ghid Pentru Profesori

(ACCEPT, 2005)

Introducere

In majoritatea familiilor, sexualitatea este un subiect despre care rareori se vorbeste deschis. Elementele de educatie sexuala pe care parintii le impartasesc tinerilor aflati la pubertate sau adolescentilor se rezuma, deseori, la anuntarea menstrei si a pericolului de a ramane insarcinata, pentru fete, si la interdictia de a „lasa vreo fata gravida”, pentru baieti.
In aceasta situatie – existenta atat in Romania, cat si in alte tari europene sau in SUA – este lesne de sesizat ca tinerii intre 12 si 18 ani, aflati in proces de maturizare (inclusiv) sexuala, se vad nevoiti sa recurga la metode de informare nu totdeauna corespunzatoare. Unii apeleaza la prieteni mai varstnici (poate binevoitori, dar nu totdeauna bine informati sau de incredere) pentru a afla mai multe despre sex si sexualitate; altii experimenteaza sexual in mod imprudent, riscand infectarea cu HIV ori cu Infectii cu Transmitere Sexuala (ITS-uri), sau aparitia sarcinilor nedorite; iar altii apeleaza la Internet sau filme – surse care, folosite fara discernamant, ii pot expune unor pericole legate de pornografie.
Rolul cadrului didactic in educarea tinerilor de gimnaziu si liceu cu privire la sexualitate este, de aceea, extrem de important. Profesorul de educatie despre sex este acela care, furnizand informatii corecte despre sexualitate si creand un cadru in care chestiunile legate de sexualitate sa poata fi discutate cu sinceritate si incredere, poate contribui in mod esential la formarea acestor tineri ca persoane mature, responsabile si sanatoase.

Asociatia ACCEPT va pune la dispozitie acest ghid pentru a va furniza un set de informatii si de sugestii despre cum ar fi bine sa fie abordata chestiunea orientarii sexuale si a homosexualitatii in cadrul orelor de educatie pentru sanatate. Deoarece studiile de specialitate indica faptul ca aproximativ 5% din populatia adolescenta este de orientare homosexuala, consideram ca este important ca dumneavoastra sa stiti:

  • sa tratati acest subiect cu siguranta si profesionalismul unui profesor bine informat;
  • sa relationati in mod constructiv cu acest segment de elevi, oferindu-le informatii corecte si o consiliere adecvata;
  • si, nu in ultimul rand, sa contribuiti la formarea unei generatii de tineri educati in spiritul cunoasterii si acceptarii diversitatii, principiu fundamental pentru cetatenii europeni, sustinut atat de state europene liberale, precum Olanda, cat si de tari europene mai traditionaliste, precum Grecia.

Constienti fiind ca, in Romania, subiectul orientarii sexuale este inca foarte putin cunoscut si este abordat, cel mai adesea, prin prisma unor prejudecati larg raspandite, includem in aceasta introducere cateva chestiuni asupra carora ati putea dori sa reflectati, precum si sugestiile noastre cu privire la abordarea lor.

1. Cum sa reactionez daca un elev sau o eleva vine la mine si imi marturiseste ca s-ar putea sa fie homosexual sau lesbiana, bisexual sau bisexuala?
Ca profesor/profesoara de educatie pentru sanatate, nu aveti responsabilitatea nici sa „incurajati”un elev in a-si afirma orientarea sexuala, nici sa il „descurajati”in a o face. Responsabilitatea dumneavoastra se refera la furnizarea de informatii corecte si obiective despre subiectele de care este interesat un elev sau o eleva, in demersul sau de autocunoastere. Aceasta din urma este responsabilitatea sa, si numai a sa. Dumneavoastra ii puteti asculta si sprijini pe elevi in procesul autocunoasterii, oferindu-le informatii utile sau sugerandu-le surse de informare, dar nu incercati sa le impuneti nici o concluzie de genul „esti homosexual”sau „esti heterosexual”. Esential este sa il/o incurajati, cu onestitate, sa isi descopere singur/a orientarea sexuala, oricare ar fi aceasta.

2. Ce sa fac, daca observ ca unul din elevii mei sau una din elevele mele este ridiculizat/a sau agresat/a de colegi, din cauza (presupusei ori realei) sale orientari homosexuale sau bisexuale?
Daca sunt tolerate ori trecute cu vederea, comportamentele verbal sau fizic agresive ii pot face pe unii sa se creada indreptatiti in a fi violenti si, prin urmare, sa se dezvolte ca indivizi violenti, deci periculosi pentru societate. A nu face nimic, atunci cand sunteti martor/a la o scena violenta, poate fi tot atat de grav ca a fi partas/a la ea. Reglementarile legale referitoare la hartuire si discriminare (inclusiv pe baza orientarii sexuale), adoptate de guvernul Romaniei, va indreptatesc sa interveniti ferm in asemenea situatii, stopand comportamentul violent si luand masuri pentru ca acesta sa nu se repete.

3. Cum sa reactionez, daca unul din parintii elevilor mei vine la mine indignat ca se discuta subiectul orientarii sexuale la orele de educatie pentru sanatate?
Ministerul Educatiei si Cercetarii din Romania a introdus orele de educatie despre sex in scoli, precum si materiale referitoare la sexualitate si dezvoltarea sexuala pentru a se asigura ca adolescentii romani sunt bine informati si responsabili in ce priveste sanatatea lor si a partenerilor, in momentul in care isi incep viata sexuala. Pentru unii adolescenti, viata sexuala poate implica dileme referitoare la orientarea lor sexuala – dileme pe care trebuie sa si le rezolve in cunostinta de cauza, pe baza unor informatii corecte si obiective. Din acest motiv, precum si din cauza ca orientarea sexuala este o parte integranta a sexualitatii umane, subiectul acesta este inclus in programa de educatie pentru sanatate. Responsabilitatea dumneavoastra ca profesor de educatie pentru sanatate este sa respectati programa si sa tratati cu profesionalism toate subiectele incluse in aceasta. In plus, puteti invita eventual un parinte al unui tanar gay sa le vorbeasca parintilor, poate in cadul unei sedinte cu parintii, despre dificultatile intampinate de el sau ea. Puteti incerca sa contactati organizatiile negurvernamentale locale care reprezinta persoanele gay si lesbiene pentru a va pune in legatura cu parintele unui tanar gay dispus sa participe la o sedinta cu parintii.

4. Ce sa fac, daca mie, personal, homosexualii imi provoaca dezgust si, prin urmare, imi vine sa omit cu totul subiectul orientarii sexuale, la orele de educatie despre sex?
Orele de educatie despre sex sunt destinate elevilor dumneavoastra, iar felul in care dumneavoastra va raportati la subiectul homosexualitatii si la persoanele gay reprezinta doar unul dintre punctele de vedere posibile si rezonabile. Puteti respecta cerinta obiectivitatii expunand mai multe puncte diferite de vedere, pe langa cele specificate de programa disciplinei educatie despre sex sau recomandate aici, punand in acelasi timp la indemana elevilor aparatul argumentativ necesar pentru ca ei sa isi formeze in mod critic o parere proprie asupra acestor subiecte. Este absolut rezonabil ca nimeni nu va poate impune dumneavoastra, ca persoana, sa simpatizati persoanele de orientare homo/bisexuala. Dar este la fel de rezonabil ca dumneavoastra, in calitate de profesor de educatie pentru sanatate, sa aveti o conduita profesionista si sa abordati subiectul orientarii sexuale in mod obiectiv. Pe baza experientelor similare semnalate de colegi din alte sisteme de invatamant (olandez, italian, american), va putem sugera sa invitati unul sau mai multi specialisti in domeniu (fie sexologi, fie profesionisti din domeniul neguvernamental – drepturile omului, drepturile minoritatilor, etc. – fie chiar persoane de orientare homo/bisexuala), ori un profesor coleg, pentru a va asista/sprijini in predarea acestui subiect la clasa.

Capitolul 7. Homofobia si homonegativitatea

Ostilitatea majoritatii heterosexualilor fata de persoanele de orientare homo/bisexuala este adesea numita homofobie.

Definitie
Homofobia este termenul prin care se defineste un „complex de emotii precum anxietatea, dezgustul, aversiunea, furia, stinghereala si frica” pe care le simte o persoana de orientare heterosexuala fata de un gay, o lesbiana, un bisexual sau o bisexuala”. „Homofobia” nu este o „fobie” in sens traditional, clinic, pentru ca nu se refera la o reactie patologica, incontrolabila, fata de homosexuali, ci la o atitudine cognitiva si emotionala negativa, determinata de educatie. Homofobia nu este o boala ce trebuie tratata, ci o atitudine care poate fi modificata pozitiv. De aceea homofobia se refera nu numai la emotii, ci si la opinii si atitudini negative fata de homosexuali.
Homofobia afecteaza nu doar persoanele non-gay, ci si pe gayi insisi, in momentul in care acestia preiau si internalizeaza mesajele negative ale societatii cu privire la homosexuali. Dintre manifestarile homofobiei internalizate, mentionam: ura de sine (cu efectele de rigoare asupra celor din jur) rezultata din acceptarea opiniilor negative fata de homosexualiate, stanjeneala in compania gayilor deschisi in ce priveste orientarea lor sexuala, respingerea si denigrarea tuturor heterosexualilor (un fel de „heterofobie”) etc.
Pentru a preveni perpetuarea scindarii sociale dintre gay si non-gay, precum si numeroasele consecinte negative ale homofobiei, tinerii ar trebui sa inteleaga mecanismul prin care homofobia genereaza comportamente negative ca etichetarea, hartuirea, discriminarea si violenta.

Mecanism
Din perspectiva orientarii sexuale, notiunile de „normal” si „anormal” sunt inca atat de impamantenite, incat, atunci cand facem cunostinta cu o persoana, nu doar ca presupunem din capul locului ca este heterosexuala, dar nici nu ne gandim vreo clipa ca ar putea sa nu fie heterosexuala. Odata pronuntat, cuvantul „homosexual” invoca automat ideea de „anormal”.
Fobia fata de gay isi are radacinile in aceasta asociere: ne este, in general, frica de ce este considerat „anormal”, neobisnuit, necunoscut. O persoana altfel decat „normala” inspira automat celorlalti nesiguranta sau frica. „Aceasta emotie primara poate genera o atitudine negativa care, la randul ei, poate duce la un comportament negativ.”
In cazul homofobiei, frica fata de „anormalul” gay naste o atitudine de superioritate: heterosexualii sunt superiori gayilor. De aici, adoptarea unor comportamente negative fata de gay: ca „superiori”, heterosexualii se considera „indreptatiti” sa ii eticheteze, hartuiasca, agreseze, discrimineze.

Etichetarea
Etichetarea presupune desemnarea unui gay, a unei lesbiene, a unui bisexual sau a unei bisexuale printr-un anume „atribut”, doar pe baza preferintelor lor sexuale. Aceste atribute (enumerate la inceputul sectiunii IV) sunt rezultatul unor stereotipuri precum „gayii sunt efeminati” sau „lesbienele urasc barbatii”.
Etichetarea poate avea efecte puternice. Daca un om este supus etichetarii pentru o perioada indelungata, este posibil sa inceapa sa se comporte conform etichetei respective, pentru ca asta asteapta mediul inconjurator de la el.

Hartuirea
Hartuirea presupune un comportament de natura sexuala fata de o persoana care nu l-a solicitat si nu il apreciaza, considerandu-l jignitor si indezirabil.
Ca exemple de „comportament de natura sexuala” care pot aparea si in scoli sau licee, enumeram: avansuri de natura sexuala, atingeri sau gesturi cu tenta sexuala, graffiti cu mesaje de natura sexuala, expunerea sau distribuirea de materiale, fotografii sau desene in care temele sexuale sunt explicite, glume despre sex/glume „murdare”, exercitarea de presiuni pentru acordarea de „favoruri” sexuale, auto-erotizarea in fata altora sau discutarea in public a intimitatilor de natura sexuala, si raspandirea de zvonuri legate de activitatea sau „performanta” sexuala a altora.
Hartuirea repetata a unui elev de catre profesori sau de catre alti elevi poate crea un mediu ostil pentru victima, avand efecte precum absenteismul, dificultati in a invata si scaderea randamentului, pierderea increderii in autoritatile scolare, izolarea, nesiguranta sau pierderea respectului de sine. Din 2000, si in Romania exista prevederi legislative care pedepsesc hartuirea.

Discriminarea
Discriminarea implica nu doar comportamente negative fata de o persoana sau un grup gay, ci si un set de dezavantaje specifice de multe ori constient instituite, de alte ori, insa, neintentionate.
In general, comportamentele negative sunt mult mai usor de recunoscut decat dezavantajele, care nu sunt intotdeauna evidente/vizibile. De exemplu, formularele obisnuite pe care un cetatean le are de completat in diverse situatii par concepute conform normelor heterosexuale, cuprinzand, la sectiunea „stare conjugala”, doar cateva optiuni-standard: „necasatorit/a”, „casatorit/a” sau „divortat/a”. Unii gayi considera lipsa unei a patra optiuni valabile si pentru ei (de pilda, „parteneriat civil” – in cazul gayilor din statele unde aceste parteneriate sunt legale) o forma de discriminare mai putin vizibila decat altele (cum ar fi interzicerea accesului gayilor intr-un bar), insa la fel de discriminatorie.
In Romania anului 2001, situatia cu privire la discriminarea gayilor era, conform unui studiu efectuat de Asociatia ACCEPT sub indrumarea ILGA-Europe (The European Region of International Lesbian and Gay Association), urmatoarea: 28% din subiectii gay chestionati fusesera agresati fizic, 41,5% fusesera hartuiti, 35,8% avusesera experiente negative in familie, iar 29,3% fusesera discriminati la locul de munca.
Un alt studiu recent intreprins in cateva tari din Comunitatea Europeana propune o explicatie inovatoare (si, posibil, generatoare de solutii noi) pentru felul cum functioneaza discriminarea impotriva gayilor. Conform acestui studiu, perpetuarea comportamentelor discriminatorii se datoreaza existentei unui cerc vicios. Intrucat cei mai multi gay opteaza pentru „invizibilitate”, preferand sa nu isi dezvaluie orientarea sexuala si comportandu-se ca si cum nu ar fi gay, majoritatea heterosexuala nu poate decat sa isi faca despre gay imaginea sugerata de acei cativa gay vizibili (in presa, la televizor, in filme sau la spectacole). Astfel, cititorii articolelor de scandal care descriau „escapadele” homoerotice ale cantaretului George Michael prin toalete publice ajungeau la convingerea ca gayi sunt promiscui. La fel, privitorii concertului oferit de trupa ruseasca tATu in timpul concertului lor din Romania nu puteau concluziona decat ca lesbienele sunt un fel de femei imature carora le place sa „se dea in spectacol”.
Avand la dispozitie doar astfel de exemple de gay, heterosexualii nu pot decat sa isi formeze o impresie generala viciata despre gay – o impresie bazata pe cativa gay vizibili care, chiar daca nu sunt reprezentativi pentru comunitatea gay, au avut indrazneala de a-si asuma (sau de a-si „juca”) public orientarea sexuala. Cercul vicios se inchide atunci cand, intimidati de impresia generala in continuare proasta a majoritatii heterosexuale despre gay, majoritatea gayilor continua sa prefere invizibilitatea.
Pare evident ca, pentru depasirea acestui blocaj, este important ca mai multi gay (gayii obisnuiti, nu neaparat gayii-vedete) sa opteze pentru coming-out, si este la fel de important ca mai multi heterosexuali sa isi puna sub semnul intrebarii stereotipurile.
Din punct de vedere legal, incepand din 2000 discriminarea pe criteriul orientarii sexuale este considerata o infractiune si in legislatia romana.

Violenta
Violenta fizica impotriva minoritatilor, inclusiv a gayilor, are o denumire speciala in literatura de specialitate: „hate crimes” – infractiuni (de la vatamari corporale la crime) comise asupra unor victime gay si motivate de orientarea sexuala a acestora. In unele cazuri extreme, agresorii isi planifica atacul in locuri pe care le stiu frecventate de gay. In cele mai multe cazuri, insa, actele de violenta sunt neplanificate si se produc atunci cand agresorii recunosc gayi sau lesbiene in locuri publice. Cea mai cunoscuta „hate crime” este, poate, aceea petrecuta in anii ’70 intr-un orasel din statul american Nebraska si ecranizata in „Boys Don’t Cry”, un film pe care si telespectatorii romani au avut ocazia sa-l vada: este povestea unei adolescente, Teena Marie Brandon, ucisa de prietenii sai dupa ce acestia descopera ca trecea drept baiat si avusese o relatie lesbiana.
Confruntati cu comportamente homofobe precum cele patru descrise mai sus, multi adolescenti (fie victime, fie martori) prefera sa pastreze tacerea cu privire la asemenea incidente, din teama de a nu provoca si mai multa violenta. A pastra tacerea nu este, insa, o solutie pentru eradicarea violentei. Informandu-va elevii despre existenta unei legislatii care pedepseste hartuirea, discriminarea si agresiunea, actionati in spiritul prevenirii unor astfel de manifestari.

Strategia Urii

(Material elaborat de echipa politica si de tineret a Fundación Triangulo por la igualdad social de gais y lesbianas. 1997)

Acest material se doreste a fi un aport reflexiv la nevoia tinerilor si a celor mai putin tineri de a descoperi unele mecanisme pe care cei care propaga ura si intoleranta le folosesc cu eficienta.
Nu pretindem ca ar fi un material exhaustiv, ci doar un semnal de alarma pentru a fi capabili sa evitam si sa denuntam ura si intoleranta, atunci cand acestea ne atrag in valtoarea lor.
Pretindem insa ca angajamentul nostru impotriva rasismului si in favoarea integrarii si tolerantei sa nu fie unul sentimenal, ci unul constient, stiind ca ratiunea ne cere sa fim antirasisti, sa-i izolam pe cei intoleranti pentru propriul nostru viitor si pentru a ne apropia de societatea dreapta si toleranta la care aspiram.
„Strategia urii” este obiectivul impotriva caruia incercam sa actionam. Este vorba nu atat despre raspandirea unui mesaj coerent si binevoitor despre toleranta, ci despre demascarea unui proces in fata caruia societatea noastra este, pe zi ce trece, mai slaba si vulnerabila cu privire la manifestarile xenofobe si discriminatorii. Experienta noastra ne arata ca nu este suficient sa cultivam sentimentele de respect si consideratie pentru diversitate, deoarece fiecare dintre noi este zilnic expus unor discursuri bine elaborate si agresive ce pun la indoiala insusi fundamentul convietuirii in societate. Putem distinge patru etape ale strategiei urii.

Etapa 1: Reducerea individualitatii la cea a grupului.

…Individul este caracterizat printr-o eticheta care il defineste si il limiteaza, care-l numeste si localizeaza, care il compromite si il sufoca…
Adica a nu tine cont de individualitatea fiecaruia ca fiinta umana. Suntem obisnuiti sa ii privim pe ceilalti ca parte a unor comunitati inchise si bine definite. Aceasta capacitate umana ne poate determina sa uitam ca grupurile sunt formate din indivizi si, de aici, dezlantuirea strategiei urii.
In acest fel, individul este obligat sa fie caracterizat printr-o eticheta care il defineste si il limiteaza, care-l numeste si localizeaza, care il compromite si il sufoca. Comunitatea formata in acest fel este uniforma, fara contradictii.
Puritatea devine o obsesie si cu cat devenim mai puri – automat mai putin contaminati – meritam mai mult respect. Compromis in revendicarea caracteristicilor proprii ca unice si superioare, individul se vede condamnat sa infrunte caracteristici diferite, in loc sa-si asume diversitatea proprie si intima. In acest fel, comunitatile se infrunta, fiecare fiind convinsa de dreptatea si ratiunea sa, intr-o dialectica infernala, in care obiectivul final pare a fi supravietuirea grupurilor mai puternice, a celor mai sireti si mai numerosi.
Pentru a fi o comunitate omogena, trebuie sa-l identifici pe „celalalt” , pe cel „diferit” . Atunci cand fiecare se identifica intr-o maniera fundamentala cu caracterul sau diferentiator, cu modelul sau exclusiv sau cu ideile sale primare, defineste in acelasi timp contrariul sau, il creaza automat pe „celalalt” , „celalalt” devine negativ, „celalalt” devine inamic.
Albi sunt cei care nu sunt negri, barbati sunt cei care nu sunt efeminati, sanatosi sunt cei care nu sunt bolnavi culpabili. Nazismul i-a redefinit ca evrei, numai ca evrei, ca fiind exclusiv evrei, pentru ca numai asa puteau ingrosa randurile „inamicilor” .

…Exagerarea sentimentului de apartenenta comunitara automat creaza grupuri opuse…
Subiectivitatea, particularitatea fiecaruia este, in acest fel, uitata, in dedicarea unei nebunii alienatoare a clasificarii, cu un rezultat care sa confirme raritatea sa, excluderea sa de la norma. Homosexualul este un comportament sexual, africanul este o culoare a pielii, evreul este o rasa (nici macar o religie). Diferenta le-a fost conferita, acordata, alocata; nu au o religie, o culoare a pielii, un comportament afectivo-sexual, ci sunt aceasta diferenta.
Exagerarea sentimentului de apartenenta comunitara nu defineste numai propriile grupuri, ci, automat, creaza grupuri opuse si le creaza cu aceeasi usurinta inselatoare de care au avut nevoie pentru a se crea pe ele insele. Zeci de mii de evrei din Centrul Europei nu se gandisera niciodata ca traditiile si credinta lor aveau o semnificatie in afara mediului propriu familiar si spiritual pana cand nazismul i-a semnalat a fi.

Etapa 2: Mai putin umani.

…Cel diferit este supus unui proces progresiv de dezumanizare. El nu este numai diferit, ci are si ceva in neregula…
Cea de-a doua etapa consta in dezumanizarea „celuilalt” . Cel distinct, strain, ciudat, rar intalnit – cel diferit – este supus unui proces progresiv de dezumanizare. Celalalt nu este numai diferit, ci are si ceva in neregula. Incepe astfel un proces de discriminare cu crearea unor false imagini despre cel „diferit” , imagini care patrund in subconstientul social, in fiecare dintre noi, noi incepand sa asumam aspectele si stereotipurile referitoare la ceea ce ne este strain, necunoscut si, prin urmare, la ceea ce ne provoaca frica. In acest fel, negrii nu erau (unii inca mai spun ca nu sunt) la fel de inteligenti, homosexualii sunt degenerati, contra naturii, evreii sunt falsi, ambitiosi si avari, rromii sunt tradatori si murdari, comunistii aveau, dupa unii psihiatri prestigiosi, structuri imature in procesele lor mentale etc.

Etapa 3: Sentimentul de amenintare.

…„Ceilalti” nu sunt numai inumani, dar constituie si o amenintare…
…Fiecare poate sa cada prada strategiei urii…
De indata ce populatia pe care o consideram si se considera normala a interiorizat lipsa sau mai putina umanitate a „celuilalt” , mai bine zis inferioritatea sa, urmatorul pas al strategiei urii este simplu. „Ceilalti” nu sunt numai inumani, dar constituie si o amenintare. In acest fel, homosexualii (toti, sub forma unei categorii) violeaza copii si vor sa distruga familia, evreii incearca sa controleze economia si sa o foloseasca in scopurile lor nelegitime, imigrantii sunt delincventi si ne ocupa locurile de munca.
Privati de existenta, supusi diferentei ca grup, deja nu mai vedem o persoana cu individualitatea sa, ci un evreu, un negru, un homosexual. Persoana distincta, diferita, traieste transformata intr-o forma fixa, sub privirile celor din grupul normalilor. Atentie, nu numai sub privirile celor ce initiaza strategia urii, ci si ale celorlalte persoane obisnuite, mai cu seama a celor fara de protectie si, in special, in momente de criza. Fiecare poate sa cada prada strategiei urii: someri, parinti ingrijorati pentru copiii lor, mici comercianti speriati de delincventa etc., se pot uni intru agresiune si discriminare, nu pentru ca ar fi xenofobi, homofobi sau antisemiti, ci ca reactie irationala la ceea ce au interiorizat ca fiind o agresiune impotriva lor.
Cum este posibil ca persoane obisnuite sa devina franctirori, asa cum s-a petrecut in Bosnia? Cum a fost posibil ca familii obisnuite sa dea cu pietre si sa-i insulte pe evrei din Germania nazista? Cum e posibil ca parinti si taximetristi sa incerce sa-i linseze pe marocani, asa cum s-a intamplat in Spania?
Raspunsul, credem, nu este simplu si nu se rezuma la a spune: sunt rasisti, sunt xenofobi.

Etapa 4: Agresiunea.

…Comunitatea dominanta incepe un proces de curatenie pentru restaurarea ordinii, pentru vindecarea ‘infectiei’…
Odata definit campul de bataie, ramane numai sa inceapa ostilitatile.
Fiind interiorizate ideile de „dezumanizare” a „celuilalt” si frica de agresiunea pe care „celalalt” se presupune ca o exercita contra societatii, cel distinct deja nu este numai diferit, ci si ameninta cu raritatea sa, este agresor, este culpabil. Comunitatea dominanta trebuie sa inceapa un proces de curatenie pentru restaurarea ordinii, pentru vindecarea ‘infectiei’. Se initiaza, in acest fel, o spirala a violentei, materializarea urii care va repeta intotdeauna aceleasi scenarii: violenta stradala, insulta, agresiunea, discriminarea prin lege, excluziunea administrativa, incriminarea, isteria bacteriologica, profilaxia prin izolare. si, de asemenea, tacerea acuzatoare, privirile dispretuitoare, comentariile depreciative, glumele insultatoare, gesturile agresive, insensibilitatea grosiera, loviturile de cutit, bataia, violul…
Discriminarea in toate crudele sale maniere.

Unele strategii contra urii
…O cale concreta pentru a combate strategia urii este aceea de a descoperi diversitatea ca nucleu al convietuirii sociale…

…Nu trebuie sa cedam atunci cand constientizam initierea unei strategii a urii…

…Haideti sa invatam sa vedem simptomele, etapele strategiei urii de la inceput. Haideti sa nu vedem numai comunitati, ci sa vedem persoane…

…In definitiv, suntem egali, suntem diferiti, suntem persoane…

Ura intre comunitati si inevitabila infruntare a acestora raspund la problematici foarte complexe, la care analiza pe care am oferit-o se refera superficial. Totusi, indraznim sa spunem ca o cale concreta pentru a combate strategia urii poate fi aceea de a descoperi diversitatea ca nucleu al convietuirii sociale. Numai indivizi liberi, constienti de complexitatea lor, de propriile si intimele diferente, distincti ei insisi si, de asemenea, distincti intre ceilalti, pot convietui in toleranta.
Acest material incearca numai sa ne arate ca nu trebuie sa cedam atunci cand constientizam initierea unei strategii a urii de catre cineva, in sprijinul intereselor sale politice, economice sau de acaparare a puterii. Ce-ai fi facut tu in Bosnia? Imagineaza-ti ca erai sarb, ca nu credeai in puritatea rasei, nici in Marea Serbie, si ca nu ii urai pe vecinii tai croati sau musulmani. Dar, intr-o zi, totul incepe sa se deruleze: ti se povesteste ca croatii au expulzat populatia de origine sarba, ca musulmanii bosniaci omoara copii sarbi in Sarajevo. Cu toate acestea, continui sa nu doresti razboiul. si, intr-o zi nefasta, un prieten iti este ucis. Ceilalti au fost ei, sunt culpabili si tu intrii deja in joc. Ei sunt cei care ataca, „ei” , care inainte erau persoane, indivizi, acum sunt doar un grup; esti sau musulman, sau croat, sau sarb. Tu de partea cui esti? Ei, ceilalti, sunt cei care te ameninta, cei care si-au pierdut umanitatea ucigand copii; ei isi merita soarta. Te vei transforma in franctiror impotriva unor civili ai celorlalti, pentru a-i apara pe ai tai? I-ai denunta pe ai tai daca au ucis pe altii si i-au ingropat intr-o groapa comuna?
Sau toate acestea sunt numai o legitima aparare?
Aceste lucruri se intampla. Haideti sa invatam sa vedem simptomele, etapele strategiei urii de la inceput. Haideti sa nu vedem numai comunitati, ci sa vedem persoane. Or fi rromi care fura, dar fura si altii. Or fi homosexuali care violeaza, dar si heterosexuali. N-ar fi mai potrivit atunci sa spunem: „Or fi persoane care…” si sa renuntam la etichetare?
Credem ca nu trebuie sa cadem in generalizari, nici macar cand sunt pozitive, de genul: „imigrantii sunt prietenii mei” . Daca intr-o zi vei fi atacat de un „imigrant” , simplista judecata anterioara va cadea sau, mai rau, ai putea trece la cealalta extrema: „imigrantii sunt delincventi” – acesta fiind mediul perfect de cultura pentru extrema dreapta si strategia urii.
In definitiv, suntem egali, suntem diferiti, suntem persoane. Credem in grupurile umane: gay, evrei, asturieni etc, dar nu credem in categorii inchise. Credem ca persoanele sunt, in primul rand, individualitati care se integreaza, fiecare, intr-o multitudine de grupuri umane care ne amintesc propria si intima diversitate. si, mai mult, credem in construirea unei societati mai drepte, mai tolerante, in care suntem egali in drepturi. In acest sens, facem un angajament impotriva rasismului, pentru o lupta pentru egalitate in drepturi si toleranta, nu numai pentru a-i ajuta pe cei defavorizati sau discriminati, ci pentru ca alternativa oferita de xenofobi, de intoleranti, ne distruge, de asemenea, pe fiecare dintre noi.

„Surprinzator, strainul, bizarul face parte din noi: este fata oculta a identitatii noastre, spatiul care ne modifica sederea, timpul care ruineaza intelegerea si simpatia. Daca il recunoastem in noi, vom reusi sa nu-l detestam pentru ca exista. si acest simptom transforma acest „noi” in ceva problematic, poate imposibil: strainul, bizarul incepe odata cu constientizarea propriei mele diferente si se ternina atunci cand toti descoperim ca suntem, la randu-ne, straini, bizari, razvratiti impotriva uniunilor si comunitatilor”
(Julia Kristeva)

Material elaborat de echipa politica si de tineret a Fundación Triangulo por la igualdad social de gais y lesbianas. 1997

Fundación Triangulo por la igualdad social de gais y lesbianas. Área de Juventud
C/ Eloy Gonzalo 25, 1°, 28010 Madrid, Espana, tel/fax: +34-91-5930540.

Cu colaborarea:
De Par en Par por la diversidad afectivo sexual. Grupo Joven
Apdo. 958, 06080 Extremadura, Espana, tel: +34-900-204204
A.L.V.A.S. Asociación por la Libertad de Vida Afectivo – Sexual. Grupo Joven
Apdo. 1146, 02080 Albacete, Espana
Guvernul local Castilla – La Mancha / Junta de Comunidades de Castilla – La Mancha Joventud,
Consejería de Bienestar Social a Guvernului local Extremadura.

Fundación Triangulo Madrid nu este responsabila de acuratetea acestei traduceri.

Traducerea in limba romana, tehnoredactarea si publicarea acestui material in Romania au fost realizate de catre Asociatia ACCEPT.

ACCEPT
CP 34-56
Bucuresti
Romania
Telefon/Fax: 021 252 56 20, 021 252 16 37, 021 252 90 00
E-mail: accept at accept-mail.ro.
Website: www.accept-romania.ro

Asociatia ACCEPT multumeste Fundación Triangulo Madrid pentru permisiunea de a traduce si publica acest material in Romania.

Homofobul printre noi

(Florin Buhuceanu)

Homofobia este o problema a heterosexualitatii si, prin extindere, a intregii societati. Este o problema a minoritatilor sexuale abia in ultimul rand. In definitia ei conventionala, homofobia este teama irationala indreptata impotriva homosexualilor si a homosexualitatii.
Parafrazandu-l pe sociologul Pavel Campeanu, homofobia este – ca si antisemitismul – un resentiment irational care isi cauta motivatii rationale. Mai mult decat o simpla teama irationala, ea este justificata si mobilizata in termeni de natiune, traditii, model cultural si, la limita, de perpetuare a speciei umane. Ca si rasismul, homofobia se intemeiaza pe esecul unor persoane in a-si asuma nu doar deosebirea fata de Celalalt – homosexualul – ci si asemanarea cu el. Pentru altii, homofobia este o modalitate subterana de a garanta si proba, lor insile si celorlalti, o heterosexualitate exclusiva. Sunt aici implicate nu doar prejudecati, sentimente si atitudini anti-gay, ci uneori si politici si practici discriminatorii impotriva minoritatilor sexuale, fixate de stat si intretinute legislativ si religios. Dispunand de asentimentul societatii si al autoritatilor, homofobia ajunge sa treaca drept o virtute patriotica (cazul Romaniei).
In eseul sau „Antisemitul si evreul” , Jean-Paul Sartre argumenteaza stralucit ca teama si resentimentul resimtite fata de evreu sunt mai curand o „pasiune” care nu-si afla suport in ceea ce acesta a facut, face sau omite sa faca, ori in specificitatea lui. Aidoma, „ideea” de homosexual terifiaza pana la crispare pe cei care se considera reprezentantii „vointei populare” . In Romania, cei mai multi dintre cei care militeaza impotriva homosexualitatii nici nu au cunoscut dealtfel un „homosexual” in carne si oase. Nici nu ar avea importanta, caci cei pe care ii combat sunt oricum mai putin importanti decat ideile despre homosexualitate in care cred. Constanta psihica a unor oameni, homofobia poate capata conotatii patologice: acceptand-o si hranind-o, acestia devin voluntari activi ai intolerantei. Este, imi pare, potrivita aici o vorba de duh despre antisemiti, dar care se aplica si in cazul homofobilor: „antisemit (homofob) este cel care ii uraste pe evrei (homosexuali) mai mult decat trebuie” .
Care sunt cauzele homofobiei? Ignoranta in primul rand, lipsa de informatii corecte despre homosexualitate sunt o inepuizabila sursa de prejudecati negative si idiosincrazii cu privire la caracteristicile comportamentale si trasaturile de personalitate ale minoritatilor sexuale. Ca si in cazul romilor, homosexualii nu sunt definiti „asa cum sunt” , ci „asa cum trebuie sa fie” pentru a li se putea refuza accesul la o identitate sociala pozitiva: homosexualilor barbati li se spune ca trebuie sa se culce cu femeile, dupa cum vorbitorilor de limba romanes li se atrage atentia ca nu pot fi romi pentru ca sunt… tigani. Nepreocupat de „umplerea vaginului” (Foucault), barbatul homosexual nu respecta marca traditionala a virilitatii dominatoare: nu poate fi barbat decat cel care, chiar in conditiile in care nu este dominator, se presupune ca are dorinta fundamentala de a fi astfel. Tot astfel, lesbiana nu poate fi o adevarata femeie, caci nu intruneste conditia de a se lasa sedusa si penetrata de catre barbati. James B. Nelson identifica printre cauzele homofobiei dinamica sexuala a relatiilor homoerotice, alaturi de suspendarea ori versatilitatea rolurilor sexuale, ceea ce ar submina ordinea patriarhala; teama barbatului/ femeii de orientare heterosexuala in a deveni obiect al atractiei sexuale pentru cei apartinand aceluiasi sex. Nu in ultimul rand, pentru barbatii heterosexuali „a cauta sa fii recunoscut, iubit si sa te bucuri de afectiunea altor barbati este ceva ingrozitor, deoarece am fost invatati sa ne raportam la alti barbati pe o baza diferita, competitiva” . Toate aceste motivatii isi afla radacina in asumptia stereotipala ca heterosexualitatea constituie norma acestei lumi, ai caror membri nu pot fi, fireste, decat heterosexuali. Ceilalti nu exista sau nu conteaza, pur si simplu.
Efect al conformismului social, pledand pentru o sexualitate de cazarma angajata integral in beneficiul reproducerii, homofobia sanctioneaza suveran orice abatere de la normele majoritatii drept „deviatie” . Ostracizarea homosexualului va rezulta firesc si se va manifesta preferential prin politicile de contestare si limitare a drepturilor acestuia. Nu numai ca ii sunt contestate drepturile, dar ii este interzisa chiar si posibilitatea de a si le revendica, rapindu-i-se pana si respectabilitatea rezervata traditional inamicului. Dispunand de o identitate condamnata, homosexualii devin astfel persoane pe care nimeni nu se grabeste sa le apere, ceea ce ii face tapi ispasitori ideali pentru igienizarea societatii, ale carei masuri pot merge de la deriziuni si imprecatii publice pana la decimare. In reteta de fabricatie a homofobiei, blamarea victimei si evacuarea responsabilitatilor sunt ingrediente pretioase. Condamnati pentru ceea ce sunt, dar, in egala masura, si pentru ceea ce nu sunt, homosexualii sunt cei invinuiti de cauzarea homofobiei, intr-o logica comuna a rasismului si anti-semitismului: „pana sa fi venit voi in societatea noastra, noi nu eram xenofobi ori homofobi” . Exemplara este in acest sens mult clamata toleranta romaneasca, care adesea este obosit-neglijenta sau, intr-un caz fericit (dar nu in acest caz !), plina de compasiune suficienta cu cei diferiti.
Pentru ca blamarea victimei sa functioneze cu succes, este necesara co-implicarea si consimtamantul ei. Stereotipiile negative, suferintele, teama, conformismul, violenta spirituala a cruciadei anti-gay si, uneori, resemnarea pot colabora complice in auto-victimizarea persoanelor de orientare homosexuala pana la reusita internalizarii homofobiei. Maxima alienare a victimelor homofobiei internalizate: a fi straini pentru ei insisi. Crescuti, educati si socializati pentru a fi heterosexuali, ura de sine a acestor victime care nu se mai pot accepta intr-o formula identitara a rusinii, vinii si stigmatului are echivalente cu mai cunoscuta, dar la fel de neurotica „ura-de-sine evreiasca” . Sau, in viziunea lui Michael Denneny:
Societatea nu ne uraste pentru ca ne uram pe noi insine; ne uram pe noi insine intrucat am crescut si am trait intr-o societate ce ne detesta.
Absorbtia prejudecatilor si temerilor de catre un numar destul de insemnat al homosexualilor au dus la blocarea nasterii „spontane” a unei comunitati gay apte de a transforma in drepturi nevoile si aspiratiile acestora. Teama de definire a homosexualilor, asociata cu precaritatea unei existente organizate de grup fondata pe memorie comuna, viziune si speranta au consolidat si au dat credit discriminarilor, de asemenea. In perioada 1990-1996, aceleasi cauze, pe fondul represiunii legislative si politienesti, au incetinit structurarea si asa lenta a comunitatii gay din Romania, aruncand-o intr-o directie opusa organizarii si activarii ei sociale si politice.
Regasim in societatea romaneasca cateva din mostrele cele mai caracteristice ale homofobiei, pe care vom incerca sa le grupam in functie de cei care o profeseaza, care nu de putine ori se situeaza pe mai vechile aliniamente ale xenofobiei si antisemitismului:

a. Homofobia nationalista a formatiunilor de extrema dreapta (Miscarea pentru Romania, Noua Dreapta, gruparile vetero- si neo- legionare grupate in jurul revistelor „Puncte Cardinale” , „Cuvantul Romanesc” ), acuzatoare ale conspiratiei internationale initiate de homosexuali pentru a cuceri suprematia financiara si politica in dauna interesului national;
b. Homofobia anticapitalista, caracteristica extremei stangi (fostul Partid Socialist al Muncii absorbit de actualul Partid Social-Democrat) care vede in homosexualitate unul din viciile-prototip ale coruptiei de care se face vinovata detestata burghezie;
c. Homofobia cucernica, in care fundamentalismul neaos ortodox (Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi/ASCOR, Fundatia Anastasia, numindu-le pe cele mai proeminente) face casa buna cu denominatiunile neoprotestante grupate in Alianta Evanghelica ori cu eteroclita Miscare de Integrare Spirituala in Absolut condusa de Gregorian Bivolaru, pentru care homosexualii sunt parti ale unei entitati metasociale (raul in expansiune, satanicul) care dizloca brutal ordinea naturii si a societatii.
d. Homofobia defensiva, suspicioasa si tematoare la prezumata difuzare in proportii de masa a practicilor homosexualitatii misionare, combativa la adresa minoritatilor sexuale care ar cere, odata satisfacute unele revendicari, „mereu mai mult” – ceea ce ar face, intr-o asemenea viziune apocaliptica, ca membrii ei sa fie „mereu mai multi” .

Aceste versiuni ale homofobiei au o identitate fluctuanta, imprumutandu-si unele altora elemente distinctive, toate acoperite de stratul gros al simularii „pericolului national” . Ele figureaza in corpore in virulenta campanie homofoba declansata de Biserica Ortodoxa Romana (BOR) pentru mentinerea discriminarii minoritatilor sexuale.
Apeland la mitologia conspirationista si anti-crestina, speculand pana la inflamare temerile si prejudecatile unei populatii saracite spiritual, clericii ortodocsi, flancati in masa de junii reuniti sub prapurele ASCOR (organizatie aflata sub obladuirea Sinodului BOR), sunt astazi cea mai activa forta sociala preocupata de „viata sufleteasca a poporului roman” , pusa la grea incercare de homosexualitate, „plaga sufleteasca si fizica responsabila de raspandirea maladiilor transmise sexual (printre care si SIDA)” pentru a cita din „Contractul cu romanii” , semnat in 1997, printre altele, de Liga Studentilor, Fundatia Anastasia si Fratia Ortodoxa Romana. Prezervarea legislatiei anti-gay a ajuns sa aiba, in viziunea celor ce se considera mandatati de Dumnezeu si de istorie sa previna debilitarea natalitatii si a moralitatii neamului, ponderea unui „simbol al rezistentei crestine” : „Daca art.200 cade, este un semnal foarte clar ca razboiul impotriva lui Hristos s-a declansat oficial in interiorul tarii (…) (” Schimbarea la fata” , oficiosul ASCOR, nr.6). Aceasta adevarata falanga a militantilor ortodoxiei nationale nu face dealtfel nici macar efortul de a ascunde marca ceausista a unui asemenea dorit Cod Penal, preocupata fiind de instaurarea unui stat autoritar, plasat sub semnul crucii izbavitoare de acele drepturi ale omului care contravin „modului de viata al poporului roman” si care sunt „expresia unei adevarate insurectii impotriva Creatorului” (IPS Bartolomeu). Intr-un apel civic-religios al Fundatiei Anastasia din octombrie 2000, homosexualitatea este inghesuita deliberat intr-o suita a „filiilor” care debuteaza cuminte cu masturbarea: zoofilie, necrofilie, gerontofilie, fetisism, pedofilie etc., pentru a cere socoteala intelighentiei – care „asista pasiv si oarecum superior amuzata la modul in care ierarhii ortodocsi sunt batjocoriti si culpabilizati public de diversi neispraviti si intelectuali fara capatai” – si Bisericii Catolice in principal „sa-si afirme neintarziat puncul de vedere asupra abrogarii art.200. Este singurul mod in care putem demonstra lumii ca, intr-adevar, suntem cu totii frati intru Hristos” (sic!). Apelul sfarseste cu o amenintare voalata: daca abrogarea acestui articol din Codul Penal nu va fi denuntata, se va putea vorbi de „dovada unei mizerabile si absurde conveniente tacite intre minoritatile ecleziale si cele sexuale!” . Pentru a rupe cu acest delir anticipator de riscuri viitoare, voi cita selectiv dintr-un articol al singurului episcop ortodox, mitropolitul Nicolae Corneanu, care s-a ridicat cu demnitate impotriva acestei inflatii a cliseelor si manifestarilor moralizatoare, caracterizate de un „primitivism si cruzime de care cei numiti candva pagani s-ar fi rusinat” (George Balan) si de care Biserica se face pe deplin vinovata. Fara a face concesii teologice si fara a se dezice de pozitia oficiala a Sinodului BOR, mitropolitul Corneanu denunta in revista „Jurnalul Literar” radacinile religioase ale isteriei homofobe care foloseste pervers morala drept un instrument util de control politic si politienesc:

„Ca slujitor al Bisericii, dupa ce forurile ecleziastice superioare au luat o pozitie ferma, am ezitat mereu si ezit inca sa formulez o parere personala. In final totusi m-am decis si de aici considerentele care urmeaza. Ce mi se pare necesar de retinut (…) este transformarea homosexualitatii dintr-o problema religioasa, duhovniceasca, intr-una politica si invers. (…) Numai ca transpunerea aceasta dintr-un plan in altul apare ca nepotrivita.
(…) S-a ajuns chiar sa se spuna ca Occidentul incearca sa determine un popor virtuos ca al nostru sa apuce pe calea depravarii. Sa fim seriosi. Am avut si avem homosexualii nostri, n-a fost nevoie sa-i inventeze Consiliul Europei. (…) Ca om al Bisericii nu pot recomanda aplicarea prevederilor fostului Cod Penal, ci dimpotriva, cred ca am datoria sa cer tuturor factorilor de raspundere, in primul rand preotilor sa nu-si inteleaga misiunea redusa la practici administrative, ci sa ia in serios datoria de a se ocupa de sufletul enoriasilor ce li s-au dat in grija (…).
Asadar adevarata problema a buclucasului articol 200 din Codul Penal nu este homosexualitatea, ci respectarea sau nu a moralei crestine, obligatia Bisericii, a institutiilor fundamentale ale societatii: familia, scoala, poate chiar si armata, de a educa, de a forma si numai la sfarsit de a sanctiona. Se va pretinde desigur ca n-avem timp de teorii utopice. Suntem insa oameni si nu animale. S-o dovedim acum, in preajma intrarii in mileniul al treilea” .

Reducand homosexualitatea la un viciu sexual, atitudinea Bisericii reprezinta un atac la adresa persoanei umane din aceste individualitati. Homosexualul trebuie sa fie expulzat din propria sa natura, scos in afara legii in propriul sau for intim, chinuit si condamnat in propria-i carne sub denumirea magulitoare si falsa de metanoia (convertire interioara). Fireste, costurile individuale ale acestei fictiuni religioase nu importa sau sunt cu totul secundare. Ca imposibilitatea transformarii homosexualilor in altceva decat sunt ei nu valideaza asalturile duhovnicesti de exorcizare a „raului homosexual” , n-are a face. Or, tocmai aceasta ignorare a realitatii si lipsa manifesta de interes in a aduce cliseele moralizatoare la proba realitatii frizeaza cinismul. Autoidentificarea acestor practici ale clerului cu poruncile lui Hristos – s-a ocupat Hristos cu asa ceva?! – face ca nimeni sa nu fie responsabil pentru esecul lor si a consecintelor sale in viata acestei minoritati. Ea este o insulta la adresa victimelor homofobiei, care nu sunt doar excluse din istorie si din societate, dar sunt sortite si „reeducarii” . Riposta pe care Cocteau i-o da lui Maritain cu privire la pacatul homosexualitatii care l-ar mania pe Dumnezeu ramane in actualitate nu ca o dezvinovatire, ci ca o acuza frontala:
„Cum poti afirma ca Dumnezeu ar fi invins prin lucruri atat de mici? Ca Hristos ma dezaproba si ca il ofensez? Spui: dupa tine, Dumnezeu a facut viata de nerezolvat. Nu Dumnezeu. Societatea, ipocrizia, directorii de seminare etc. O intreaga legislatie care nu mai are nimic comun cu legea iubirii si iertarea hristica” .

Victoria homosexualului impotriva propriei naturi, la care aspira Biserica, are proportiile unui compromis provizoriu care aduce mai mult cu infrangerea. „Orice persoana care face acest lucru uraste in mod necesar o parte esentiala din ea si aceasta ura de propria persoana se transforma deseori intr-o ura paranoica impotriva homosexualilor. Acesti homosexuali din cadrul structurii de putere a Bisericii, care se urasc pe sine, sunt cei care devin frecvent cei ce ne persecuta cel mare tare” (John Mc Neil, teolog catolic). Din conditia de exil careia i-a fost rezervata, homosexualitatea izgonita se intoarce sub forma revelatiei propriei conditii umane. Semnificativ, cuvantul ebraic pentru exil – galut – deriva din aceeasi radacina a termenului revelatie – gillui. Test al umanitatii, homofobia sfarseste prin a masura discrepanta dintre spiritual si justitie sociala in noi insine: vom fi cu totii masurati de ceilalti cu masura cu care ii judecam si condamnam fara drept de apel.

Stereotipuri, Preconceptii si Clisee

(Material realizat in cadrul organizatiei ACCEPT)

Doua lucruri stau la baza perceptiei deformate a minoritatilor sexuale: convingerea ca tot ce este in afara heterosexualitatii este „o boala”, „un viciu” , „un pacat” si raspandirea opiniei conform careia lesbienele, gayii, bisexualii, transsexualii si transgender-ii sunt interesati numai de erotism si sex. In prezent, medici de diverse specialitati, psihologi, antropologi, sociologi, si alti cercetatori arata ca homosexualitatea reprezinta o parte a diversitatii umane, prezenta in toata istoria umanitatii, care nu se axeaza pe componenta erotica mai mult decat heterosexualitatea. Cu alte cuvinte, orientarea sexuala nu schimba, in mod radical, viata de zi cu zi a oamenilor. De fapt, diferentele intre homo si heterosexuali sunt mai mici decat cele dintre barbati si femei.

De ce se crede ca minoritatile sexuale sunt o categorie umana ca si inexistenta?
Pentru ca extrem de rar avem ocazia sa stim ca stam de vorba la un ghiseu cu un functionar, suntem consultati de un medic, citim un autor, votam un deputat sau cumparam de la un vanzator care este gay, lesbiana sau bisexual. Nimeni nu-si prezinta orientarea sexuala in cadrul unei relatii sociale, tot astfel cum nu spune ca este orfan/logodit/fericit/credincios/adept al unei ideologii, etc.

Se spune ca gay-ii sunt efeminati, iar lesbienele sunt dure.
De fapt orice barbat si orice femeie isi construieste, pe parcursul vietii, o anumita imagine care considera ca il/o exprima cel mai bine tinand cont de curente ale modei, de dorinta de a afirmare si recunoastere, de cerinte ale varstei, etc.

Homosexualii sunt predispusi spre pedofilie.
De vreme ce orientarea sexuala este o simpla caracteristica umana care nu comporta, prin ea insasi, nici o conotatie patologica, iar pedofilia este o maladie care poate apartine unei fiinte umane indiferent de orientarea ei sexuala, rezulta cu claritate ca asocierea este fortata si tendentioasa. Statisticile arata ca, raportat la numarul populatiei, sunt mai multi pedofili heterosexuali decat homosexuali.

Minoritatile sexuale au fost victime ale unor abuzuri in copilarie, sunt lipsiti de afectiune parinteasca, au trait in colectivitati unde exista promiscuitate sexuala.
Un om nu „devine” homosexual din cauxe exterioare fiintei sale. Imprejurarile pot, cel mult, sa faciliteze sau sa intarzie manifestarile unor impulsuri pe care omul le simte dar pe care nu si le poate explica sau ii este teama sa le dea curs. De altfel, cei mai multi dintre membrii minoritatilor sexuale nu au trait experiente traumatizante in copilarie. Orientarea sexuala nu este o alegere/optiune ci este un dat natural. De multe ori se intampla ca un om sa traiasca o viata intreaga ascunzand, disimuland faptul ca este lesbiana/gay, sa aiba o familie si relatii sociale din care nu rezulta explicit ca n-ar fi heterosexual. Cu un mic efort de imaginatie, ne putem da seama ce tragic este sa-ti infrangi pornirile naturale pe parcursul intregii vieti!

Homosexualii sunt obsedati de erotism si sex si sunt atrasi de toate persoanele de acelasi sex pe care le intalnesc!
Cand se fac astfel de afirmatii trebuie sa ne gandim ca asa se vorbeste si despre adolescenti si tineri, deoarece sunt mai vizibile atitudinea si comportamentul lor fata de sex decat acelea ale persoanelor mai in varsta. Tot asa, barbatii sunt mai dezinhibati decat femeile in manifestarile legate de preferinte erotice, practicarea sexului, exprimarea interesului fata de o viata sexuala bogata. Este important de retinut ca nu exista nici o diferenta intre homo si hetero cand este vorba de femei si barbati. Femeile sunt mai pudice si mai putin dispuse sa etaleze pe plan social ceea ce tine de erotism si sex, fie ca sunt lesbiene, fie ca sunt heterosexuale.

Un gay sau o lesbiana nu iubeste, doreste, relationeaza cu orice persoana de acelasi sex care ii iese in cale! Ca si in cazul relatiilor heterosexuale este nevoie de o buna cunoastere, afinitati, motivatii asemanatoare, aspiratii pentru viitor si atractie fizica pentru a se infiripa o relatie. Cat priveste viata sociala, functioneaza aceleasi criterii ale simpatiei/antipatiei; interesului sau lipsei de interes; dispozitiei afective pentru o viata deschisa, participativa sau o viata inchisa relatiilor sociale, limitata la propriul teritoriu. In fond, toata lumea este de acord ca fiecare are gusturile si preferintele sale personale, ritmul de viata si deprinderile proprii. Trebuie sa facem recurs la „dihotomia” tineri – batrani: stilul de viata al tinerilor, homo sau hetero, este acelasi, dar este diferit de cel al persoanelor mai in varsta.

Intr-o relatie homosexuala unul din partenerii cuplului -fie ca este vorba de gay sau de lesbiene – joaca rolul de femeie, iar celalat de barbat.
Realitatea este ca ambii parteneri au aceleasi roluri, intre ei neexistand legaturi care sa le imite pe cele heterosexuale in care exista „sexul opus” .

Exista minoritati sexuale din cauza inabilitatii unor oameni de a relationa cu persoane de sex opus.
Cu exceptia bisexualilor, care pot relationa atat cu persoane de acelasi sex cat si cu altele de sex opus, lesbienle si gayii nici nu-si pun probleme legate de sexul opus. Pur si simplu nu-i intereseaza sexul opus atunci cand este vorba de relatii sentimentale, erotice, sexuale. Acest fapt nu impiedica dezvoltarea unor adevarate prietenii statornice, bazate pe respect si egalitate intre gayi si femei heterosexuale, care nu se simt „vanate sexual”, timorate de standarde de frumusete si de „aprecierile” rauvoitoare resimtite din partea barbatilor care practica fara nici o retinere discriminarea intre sexe (ramane de notorietate impartirea intre sexul „slab” si cel „puternic”…)

Daca se accepta discutia in termeni pozitivi despre homosexualitate nu vor fi din ce in ce mai multi homosexuali?!
Persoanele de orientare homosexuala nu provin din rezultatul discutiilor despre erotism si sex. Ele exista pentru ca s-au nascut astfel. Este ca si cum discutiile despre bogatie ar duce, pur si simplu, la aparitia din ce in ce mai multor oameni bogati.

Rezultatele unor investigatii sociologice efectuate in anul 1999 pe un lot de subiecti de orientare homosexuala care frecventeaza Asociatia ACCEPT arata ca aspiratia a peste 80% dintre ei este sa intalneasca partenerul cu care sa intemeieze o uniune durabila de cuplu si cu care sa-si petreaca intreaga viata. La baza acestei uniuni trebuie sa stea, in opinia respondentilor: (1) iubirea, (2) intelegerea, (3) respectul, (4) increderea reciproca.

 Protected by Webpro.ro