Print This Page

Religie

Scrisoare deschisa a ACCEPT catre Patriarhul Teoctist
4 septembrie 2000


Parinte Patriarh,

Aceasta scrisoare va este destinata in calitatea pe care o slujiti de responsabil spiritual al unei Biserici in care Dumnezeu construieste si reface continuu comuniunea cu omul care sufera, spera si moare. Semnatarul ei este parte, prin botez si prin marturisirea credintei, a aceleiasi comunitati de credinta in care a ascultat pentru intaia data Evanghelia Iubirii. Aparte-nenta mea la Biserica Ortodoxa a fost, in acelasi timp, un act de optiune pe care l-am facut alaturi de toti cei care, slabi si pacatosi, au cerut cu inima sincera vindecare interioara si viata in Hristos, milostivirea tatalui.
Am citit cu atentie si respect scrisoarea pe care ati adresat-o parlamentarilor romani, intr-o incercare ultima de a bloca abrogarea articolului 200 Cod Penal privitor la relatiile intre persoanele de acelasi sex. Ati considerat ca acest apel, ce invoca autoritatea lui Hristos, va putea sa exprime cel mai fidel dragostea Sa pentru societatea noastra in asamblul ei, cat si pentru aceasta minoritate. Efectele antrenate de aplicarea aces-tui articol de lege, bine cunoscute in intreaga lume civilizata, nu va sunt straine: oameni aflati sub urmarire politieneasca, anchetati si supusi detentiei, numeroase sinucideri si prabusiri psihice, marginalizare profesionala si sociala. Justitia „cresti-na” nu poate ascunde o cutremuratoare realitate: persecutati si condamnati sub regimul Ceausescu, beneficiind de acelasi tratament sub conducerea lui Ion Iliescu, homosexualii romani risca a fi condamnati la aceeasi soarta prin interventia si binecuvantarea Bisericii Ortodox.
Nimic in Scriptura sau in invatatura Bisericii nu justifica discriminarea acestor persoane. Valoarea si demnitatea acestora, create dupa chipul lui Dumnezeu si iubite de El, cu care impartiti aceeasi umanitate si calitate de copil al Domnului, nu pot fi reduse la orientarea ori comportamentul lor sexual, dupa cum sexualitatea insasi nu poate fi redusa la procreere. Fiecare dintre aceste persoane este o categorie spirituala cu o valoare infinita. „Dumnezeu iubeste pacatosul si nu pacatul” – afirma Biserica. Aceste persoane au, intr-adevar, nevoie de iubirea lui Dumnezeu care este in primul rand incredere si iertare. Este Biserica Ortodoxa un spatiu al increderii si iertarii pentru homosexuali
Purtarea publica a unor crestini, preoti si laici, dovedes-te ca prea putin credem in puterea lui Dumnezeu de a ne iubi unii pe ceilalti. Biserica intarzie sa fie vocea acestor victime ale injustitiei societatii care le poate intemnita trupul, le zdrobeste inima si spiritul, ii condamna la izolare si marginalizare. Indiferenta Bisericii la problemele specifice ale membrilor ei homosexuali ii determina la replierea in sine sau la parasirea credintei. Se rostesc discursuri moralizatoare si simpliste de la inaltimea amvonului, inainte de a asculta si dialoga cu cei stig-matizati sau exclusi de catre societate. Asociatii aflate sub patronajul Bisericii ii denunta si ii agreseaza in calitatea prezu-mata de potentiali agresori, intretinand si difuzand prejudecati si informatii distorsionate despre homosexualitate. Aceste mar-turisiri strambe sau din nestiinta impotriva aproapelui lor, homosexualul, nu au parut Bisericii un pacat grav, ba, mai mult, i-a acordat prea adesea girul sau. Nu mai putin, ratarea intalnirii cu cei care, frati si surori in Hristos, impartasesc o alta orientare sexuala, va sfarsi prin a micsora credibilitatea slujirii Bisericii. O asemenea pozitie nu va putea convinge celelalte Biserici membre ale Consiliului Ecumenic al Bisericilor, ca slujirea justitiara de tip penal a ortodoxilor romani va da roade si este bineplacuta lui Dumnezeu. Dealtfel, in toate celelalte tari asa-numit ortodoxe – ma gandesc la Rusia, Grecia, Serbia, Bulgaria, Moldova – o asemenea legislatie represiva la adresa homosexualilor nu a fost considerata drept conforma cu morala ortodoxa sau cu specificul national, ci a fost abrogata cu multi ani in urma cu respectarea distinctiei dintre morala si lege penala.
Care este alternativa spirituala pe care o propuneti? Curatirea trupeasca, castitatea cu alte cuvinte. Cum ar putea fi impus un asemenea ideal unei intregi categorii a populatiei? Neacceptand teologic separatia trup-spirit, ortodoxia a evitat intelept „desexualizarea” fiintei umane. Este poate si motivul pentru care nu a impus celibatul preotilor sai. O vocatie impusa insa celor care nu au aceasta calitate spirituala da nastere unui contrasens ce anuleaza dimensiunea morala si spirituala a liberei alegeri. Suprimarea erosului nu poate fi in sine o solutie crestina valida. Homosexualitatea nu este in sine o problema de natura sexuala si a o reduce la o asemenea manifestare inseam-na a rata plasarea acestui fenomen al naturii umane in plan spiritual. A te accepta pe tine insuti asa cum esti este o prima conditie in a accepta dragostea si iertarea lui Hristos. Si cine va cunoaste mai bine sufletul omului decat Dumnezeu?
Nu cred ca iubirea pentru persoanele de orientare sexuala diferita, pe care Biserica o proclama, poate fi afirmata in Parlament sau prin presiuni stradale de tip ASCOR sau Alianta Evanghelica. Ea cere sa fie practicata cu intelegere, compa-siune si spirit de dialog. Dorul dupa Dumnezeu al multor barbati si femei apartinand minoritatilor sexuale le marturiseste credinta ca o necesitate a sufletului lor, ce se cuvine a fi actualizata si cultivata alaturi si cu sprijinul fratilor de credinta. In definitiv, cine ii va putea desparti de iubirea lui Hristos? Dumnezeu vrea si cere un viitor pentru acesti oameni. Legea penala nu va putea fi niciodata mai mult decat o nefericita ipoteca a acestui viitor.

Cu nedezmintita speranta,

Florin Buhuceanu
Presedinte ACCEPT
 Protected by Webpro.ro