Luna Istoriei LGBT

Luna Istoriei LGBT

Luna Istoriei LGBT are loc in Romania si in alte 8 tari din Europa in fiecare februarie. Este un prilej de a sarbatori viata si cultura LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender) prin explorarea istoriilor personale si pe ale celorlalti intr-un context LGBT. E o ocazie de a ne bucura de diversitatea lumii in care traim prin constientizarea faptului ca fiecare istorie personala contribuie in modul ei unic la o istorie mai mare, colectiva. De asemenea, este o sansa de a invata si de a discuta despre lupta continua pentru emanciparea comunitatii LGBT din Romania si intreaga lume.

In 2013, organizam Luna Istoriei LGBT pentru a 2-a oara. Pe parcursul acestei luni va avea loc o paleta larga de evenimente: proiectii de filme, expozitii de arta, teatru, discutii, educatie non-formala, petreceri si ateliere.

In fiecare an, Luna Istoriei LGBT isi propune sa aiba un program plin de evenimente diverse din domeniile arta, cultura si educatie.

Luna Istoriei LGBT este pentru toata lumea; indivizi, grupuri comunitare, organizatii, furnizori de servicii, persoane LGBT si non- LGBT.

Dorim sa cream un spatiu in care oricine se poate exprima, poate invata si creste.

Atentie! Unele evenimente pot suferi modificari. Va rugam sa urmariti calendarul pentru actualizari si schimbari.

Luna Istoriei LGBT este organizata cu sprijinul financiar al Ambasadei Olandei la Bucuresti, ERSTE Foundation si Ambasadei S.U.A la Bucuresti.

Parteneri: Institutul Francez/ Cinema Elvire Popesco, Aiurart, Teatrul Metropolis, Carturesti, Libraria Bastilia, ARDOR, Carusel, Lords of the Boards, A.R.T Fusion, Atelier 35, Dianei Patru, Asociatia TransLUCID, Asociatia ACT-Q Romania / Teatrul TABU, Ceainaria 5, Club Control, Club Modern, Club Purple Voyage

Parteneri media: Revista de povestiri, Decat o Revista, Metropotam, Sub25, baboom.ro, Eventbook, www.gratuitor.ro

Acest festival face parte din proiectul european “Engaging hearts and minds, changing attitudes” initiat de LGBT Youth Scotland in 2011, cu sprijinul Comisiei Europeana prin programul – Fundamental Rights and Citizenship.