132 Citate Despre Scoala care sa te inspire in fiecare zi

Chiar daca unora dintre noi nu ne-a placut sa mergem la scoala si consideram acest lucru a fi lipsit de importanta si de sens, astazi realizam ca fara ea nu ar fi fost posibil sa ajungem acolo unde ne situam pe plan profesional, dar si la nivel profesional. De aceea, suntem ferm convinsi ca printre planurile dumneavoastra de astazi vom reusi sa va distragem atentia chiar si pentru o secunda, in timp ce veti lectura aceste citate despre scoala care amintesc de acea perioada deosebita a vietii. Unele sunt emotionante, altele poarta cu ele o filozofie din care ne putem dezvolta intelepciunea.

  • Nu poti fi niciodata prea bine imbracat sau prea educat. – Oscar Wilde
  • Folosirea limbii este cel mai bun profesor. – Quintilian
  • Vei ajunge in locuri minunate. Astazi e prima ta zi! Muntele tau asteapta, asa ca nu mai sta pe ganduri! – Dr Seuss
  • La scoala vietii, nu ramai repetent pentru al doilea an. – Valentin Domil
  • Ca profesor, atat de mult le-am repetat studentilor mei, c-aproape-am inteles si eu. – Aculin Levitzki
  • Invatatorii si profesorii nu formeaza indivizi, ci numai specii. – Georg Christoph Lichtenberg
  • Succesul pare a fi asociat cu actiunea.Oamenii de succes sunt mereu in miscare.Ei fac greseli, dar nu renunta in nici un chip. – Conrad Hilton
  • Cand un profesor il numeste pe un elev cu numele sau intreg, asta inseamna necazuri. – Mark Twain
  • Scoala va fi scoala cand omul va fi om si statul va fi stat. – Mihai Eminescu
  • Inteligenta plus caracterul – acesta este adevaratul scop al educatiei. – Martin Luther King
  • Scoala este cea mai usoara slujba pe care o veti avea vreodata. – Marty Klazmer
  • Un profesor este persoana care trebuie sa transmita noii generatii toate acumularile valoroase de secole si sa nu transmita prejudecati, vicii si boli. – Anatoly Lunacharsky
  • Mai bine de o mie de zile de studiu sarguincios este o zi cu un mare profesor. – Proverb japonez
  • Unde nu-i scoala, nu-i cultura. – Emanuel Gradinaru
  • Astazi, spiritul meu merge la scoala, in timp ce trupul meu sta in pat. – Bill Watterson
  • Daca un om isi goleste punga in cap, nimeni nu-i poate lua.O investitie in cunoastere plateste intotdeauna cel mai bun interes. – Ben Franklin
  • Daca speli o pisica, ea nu se va mai spala.Omul nu va invata niciodata ceea ce este invatat. – George Bernard Shaw
  • Nici cand absolvim nu incetam a mai merge la scoala. – Carol Burnett
  • Daca am face toate lucrurile de care suntem capabili, am fi cu adevarat uimii de noi insine. – Thomas Edison
  • Ne amintim cu apreciere de stralucitii nostri profesori, insa cu gratitudine de acei profesori care au atins simtamintele noastre umane.Lucrurile ce trebuie a fi invatate sunt in mod necesar o materie bruta, insa caldura este elementul vital pentru cresterea plantelor si a sufletelor copiilor. – Carl Jung
  • Un adevarat profesor nu este cel care te educa constant, ci cel care te ajuta sa devii tu insuti.Mihail A. – Svetlov
  • Ar trebui acordata mai multa incredere celor care predau, decat celor care dau ordine. – Augustin Fericitul
  • Tu esti intotdeauna un elev intr-o scoala de arte pentru o singura persoana.Esti si profesor in scoala aceea. – Irwin Greenberg
  • Li s-a incredintat o pozitie excelenta, mai inalta decat tot de sub acest soare.Sa fie o lege eterna: invatati totul prin exemple, instructiuni si aplicatii practice. – Jan Amos Comenius
  • Educatia este cheia cu care deschidem lumea, un pasaport catre libertate. – Oprah Winfrey
  • A-ti dori sa ai succes fara a munci din greu este ca si cum ai incerca sa culegi roadele pe care nu le-ai semanat vreodata. – David Bly
  • Daca nu il lasi pe profesor sa afle cat stii– lasandu-i sa iti puna o intrebare, sau marturisindu-ti singur necunoasterea nu vei invata cum sa progresezi.A ne recunoaste ignoranta este, de multe ori, cel dintai pas in educarea noastra. – Stephen Covey
  • Cele mai bune cadre didactice sunt cele care isi inspira elevii.Acea inspirare vine de la pasiunea pe care o au profesorii pentru subiectul pe care il predau.De regula, acea persoana si-a petrecut intreaga viata studiind acel subiect si ea aduce un entuziasm contagios publicului.Eu cred ca multe persoane au acel entuziasm, dar sunt impiedicate sa devina profesori pentru ca nu au trecut prin “moara de profesori”.Acum ai profesori care au trecut prin “moara de profesori”, si cu toate astea nu au capacitatea sa inspire pe nimeni.Elevii care au fost inspirati sunt cei care continua sa invete pe cont propriu.Acesta este lucrul care ii separa pe cei care obtin rezultate exceptionale in lume de cei care doar continua sa pedaleze, terminand sarcinile primite. – Neil deGrasse Tyson
  • Conservatorul nostru de muzica si declamatiune, scoala care a dat atatia ilustri artisti in asa scurt timp, devine din ce in ce mai complet: i s-a infiintat, in fine, o clasa de harpa.Harpa sau harfa, dupa cum spune profesorul de istoria universala a muzicii al Conservatorului, este un instrument foarte vechi, de origina africana.Cuvantul harpa sau harfa vine de la harfonista — artista care canta cu harfa. – Ion Luca Caragiale
  • Nu am lasat niciodata scoala sa-mi afecteze educatia. – Mark Twain
  • Nu invatam pentru scoala, ci pentru viata. – Seneca
  • Taria mintii vine prin exercitiu si nu prin repaos. – Alexander Pope
  • Ii apreciez mult mai mult pe cei care au terminat „scoala vietii”, in comparatie cu multi altii care au trecut prin scoala degeaba.Andrei S.L. – Evelin
  • Daca am face toate lucrurile de care suntem capabili, am fi cu adevarat uimiti de noi insine. – Thomas Edison
  • Un profesor bun are preocuparea continua de a-i invata pe ucenicii lui sa se lipseasca de el. – Andre Gide
  • Exista multi profesori in zilele noastre care nu se preocupa de efectul pe care ei il au asupra personalitatii elevilor.Ei se mandresc cu arta de a transmite cunostinte teoretice, nu de a transforma vieti. – Allen Bergin
  • Experienta este o scoala buna, dar taxele sunt mari. – Heinrich Heine
  • Scoala este tot ce vezi si tot ce auzi. – Nicolae Iorga
  • Orice educatie reala se obtine numai prin autoeducare. – Nikolay Rubakin
  • Exemplul este scoala omenirii, iar el nu vrea sa invete la nicio alta scoala. – Edmund Burke
  • Oricum te-ai simti, ridica-te, imbraca-te si mergi acolo unde esti asteptat. – Regina Brett
  • Nu-mi place scoala: ii determina pe oameni sa se concentreze asupra a ceea ce nu doresc sa stie. – Leonardo DiCaprio
  • Educatia este cheia ce deschide poarta de aur a libertatii. – George Washington Carver
  • Invatam cu totii prin experienta, dar unii dintre noi trebuie sa mearga la scoala de vara. – Peter De Vries
  • Invatatorii iti deschid usa, insa numai tu insuti poti trece dincolo de ea. – Proverb chinezesc
  • Incercarea si cand nu reuseste e o scoala. – George Cosbuc
  • Scoala cea mai buna este aceea in care vezi alaturi de tine sufletele care-ti sunt ca fratii si surorile. – Nicolae Iorga
  • La scoala aveam un profesor de engleza care imi spunea ca nu voi fi bun de nimic niciodata.Ma mai gandesc la astfel de lucruri marunte.Este amuzant. – Michael Phelps
  • Scoala e o cladire cu patru pereti in care se afla viitorul. – Lon Watters
  • Lumea nu este decat o scoala pentru intrebari. – Michel de Montaigne
  • In scoala vietii esti elev cat traiesti. – Valeria Mahok
  • Poti sa-mi cari corpul la scoala dar spiritul meu va refuza sa mearga. – Bill Watterson
  • Ai toata viata in fata un scolar pe care sa nu il pierzi din ochi: tu insuti. – Nicolae Iorga
  • Scoala mediocra ii baga copilului in cap ce stie profesorul, nu ce are nevoie discipolul. – Vasile Ghica
  • Cel ce deschide o scoala inchide o temnita. – Victor Hugo
  • Nu incetam sa mergem la scoala cand absolvim. – Carol Burnett
  • Liceul este o scoala moderna unde copii se aduna sa fumeze. – Ambrose Bierce
  • Invata cate ceva nou in fiecare zi cand soarele iti este deasupra.Daca faci asta, nu vei fi niciodata batran. – Lois Bey
  • Viata si lumea sunt scoala mea. – Hans Christian Andersen
  • Educatia mea a fost inspaimantatoare.Am mers la o multime de scoli pentru profesori cu probleme mentale. – Woody Allen
  • Revad tot Jurnalul.Ce inchide el, in fond? Numai doua lucruri, doua mituri proprii: mitul Scolii si mitul Fratelui.Si poate ca nu sunt nici macar doua, ci e unul singur.Caci sunt eu insumi Fratele, care cauta, prin Scoala, impacarea cu lumea: cu fiii ce vin, cu fiii ce pleaca in lume. – Constantin Noica
  • Nu ne oprim din a ne educa atunci cand absolvim scoala. – Carol Burnett
  • Se asteapta ca profesorii sa implineasca teluri de neatins cu instrumente neadecvate.Miracolul este ca, uneori, ei reusesc sa duca pana la capat aceasta misiune imposibila. – Haim G. Ginott
  • Unul din scopurile majore ale pedagogiei e sa transfere, sa distribuie iubirea profesorului pentru carte catre iubirile diferentiate ale elevilor. – Andrei Plesu
  • In ochii profesorului tau intotdeauna vei gresi, deci nu te mai chinui sa incerci. – Edward A. Murphy
  • Iti trimiti copiii la scoala, insa colegii lui vor fi aceia care il vor educa. – Ralph Waldo Emerson
  • Visele vin intr-o marime mai mare pentru a putea sa crestem in ele. – Josie Bisset
  • Scoala sa nu fie nimic altceva, decat ateliere pline de activitate.Numai astfel vor putea sa probeze toti, in propria lor practica, adevarul ca: invatand pe altii ne invatam pe noi insine. – John Amos Comenius
  • Scoala cat mai multa! Scoala cat mai buna! Scoala cat mai romaneasca. – Constantin Angelescu
  • Nimic nu este atat de ferm amintit de elevi ca greselile profesorilor lor. – Anton Ligov
  • Scopul fundamental al scolii este invatarea, nu predarea. – Richard DuFour
  • Istoria predata la scoala este doar un scenariu didactic. – Mihai Batog. – Bujenita
  • Traieste ca si cum ai muri maine.Invata ca si cum ai trai o vesnicie. – Mahatma Gandhi
  • Citeste nu pentru a contrazice, nici pentru a crede, ci pentru a cantari si a lua in considerare. – Francis Bacon
  • Ca sa ajungi un profesor bun trebuie sa dovedesti o patrime competenta si trei patrimi actorie. – Gail Kathleen Godwin
  • Care sunt cele mai importante lucruri despre care aflam la scoala? Stima de sine, sustinerea celorlalti si prietenia. – Terry Tempest Williams
  • Educatia este dobandirea artei de a utiliza cunostintele. – Alfred North Whitehead
  • Sarcina unui profesor este sa stimuleze oameni aparent obisnuiti sa faca un efort neobisnuit.Marea problema nu consta in a identifica invingatori, ci a-i transforma pe oamenii obisnuiti in invingatori.K. – Patricia Cross
  • Ce putini copii se joaca de-a scoala inainte de-a deveni elevi; si ce multi dupa. – Petrescu. – Redi
  • Fiecare copil este curios din fire.Pe urma merge la scoala. – Silvana Baroni
  • Saracia este invatatorul caracterului. – Antifan
  • Educatorul trebuie sa se comporte in asa fel incat fiecare miscare sa spuna intotdeauna ce vrea in acest moment si ce nu vrea.Daca educatorul nu stie acest lucru, pe cine poate educa. – Anton Makarenko
  • Semintele care cad intr-un sol bun dau o suta de ori mai multe fructe bune si, in orice caz, compenseaza pierderea acelor seminte care au cazut pe marginea drumului, au cazut in inimile de piatra si s-au pierdut printre buruienile spinoase ale pasiunilor umane.Sarcina semanatorului este de a alege cel mai bun sol pentru viitorii pomi fructiferi. – Helena Blavatsky
  • Toata mandria profesorului pentru studenti este in cresterea semintelor semanate de el. – Dmitri Mendeleev
  • Filozofia vorbeste despre lucruri; doar profesorul vorbeste despre idei, spunea un profesor de filozofie din Apus.Iata un profesor care-si cunoaste mestesugul. – Constantin Noica
  • Un profesor isi pune amprenta asupra eternitatii; el nu poate sti niciodata pana unde ajunge influenta lui. – Henry Brooks Adams
  • Pe cine doresc sa-i pedepseasca zeii, il fac profesor. – Seneca
  • Educatia trebuie sa fie adevarata, completa, clara si puternica. – Unsuri Al Maali
  • Un profesor adevarat educa elevul pana cand acesta-i devine profesor. – Petru Daniel Vacareanu
  • La Scoala Iubirii, practica conteaza mai mult decat teoria. – George Budoi
  • Ai creierul in cap.Ai picioarele in pantofi.Va puteti orienta in orice directie alegeti. – Dr. Seuss
  • Scoala nu poate avea decat doua scopuri.Primul e sa dam copilului cunostintele generale de care, bineinteles, va avea nevoie sa se serveasca: aceasta este instructia.Cealalta e sa pregatim copilul de azi pentru omul de maine, si aceasta este educatia. – Gaston Berger
  • Secretul unei bune invataturi este sa privim inteligenta unui copil ca pe un camp fertil in care semintele pot fi semanate pentru a creste in caldura unei imaginatii aprinse. – Maria Montessori
  • Educatia este cea mai puternica arma pe care voi o puteti folosi pentru a schimba lumea. – Nelson Mandela
  • Educatia este o cunoastere pe care o obtinem din carti si despre care nimeni altcineva nu va sti in afara de profesorul nostru. – Virginia Hudson
  • Sarcina profesorului din zilele noastre nu este de a dobori jungla, ci de a iriga desertul. – C.S. Lewis
  • Pe vremuri, analfabetii erau cei care nu mergeau la scoala.Astazi sunt cei care merg. – Paul Guth
  • O minte educata iti permite sa sustii un gand fara a-l accepta. – Aristotel
  • Felul cum este profesorul este mult mai important decat ceea ce-i invata el pe elevi. – Karl Menninger
  • Cea mai mare bucurie pentru un profesor este atunci cand elevul sau este laudat. – Charlotte Bronte
  • O educatie liberala este inima unei societati civile si inima unei educatii liberale este procesul invatarii.A. – Bartlett Giamatti
  • Nu spun ca scoala nu e buna.E foarte buna.Cat timp te duci la scoala ca sa inveti ceva ce iti place si sa folosesti aceste lucruri in viata ca sa obtii ce vrei. – Pera Novacovici
  • Un subiect interesant pentru profesor va fi intotdeauna un subiect plictisitor pentru studenti. – Edward A. Murphy
  • Educatia rase incredere.Increderea creeaza speranta.Speranta creste pacea. – Confucius
  • Scrisul corect este painea profesorilor de limba romana. – Camil Petrescu
  • Merii nu au mers la scoala si totusi au invatat sa-si coaca merele. – Girel Barbu
  • Pentru ca-si doreau doua altare, calugarii au inaltat langa biserica o scoala. – Petrescu. – Redi
  • Civilizatie inseamna educatie.Esenta educatiei este bunul simt.Apoi urmeaza diplomele. – Vasile Lungeanu
  • Scolile joaca un rol important in protejarea copiilor fata de violenta.Violenta este principalul motiv pentru care copiii nu merg la scoala. – Shakira
  • Baiatul tau nu va stapani obiceiurile rele in mod corespunzator decat daca il vei trimite la o scoala buna. – Hector Hugh Munroe
  • Scoala activa este o scoala nationala. – I.C. Petrescu
  • Chiar si azi, in scolile primare superioare, istoria mondiala se preda adesea prost.Putini profesori inteleg ca scopul predarii istoriei nu consta in invatarea unor date si fapte, ca este lipsita de importanta cunoasterea exacta de catre copil a datei unei batalii sau a incoronarii unui monarh.Nu despre asta e vorba.A invata istorie inseamna a cerceta cauzele care au determinat evenimentele istorice. – Adolf Hitler
  • Cel care deschide usa unei scolii, inchide o inchisoare. – Victor Hugo
  • Mi-a placut intotdeauna prima zi de scoala mai mult ca ultima.Prima zi de scoala e intotdeauna mai buna pentru ca inseamna un nou inceput. – Jenny Han
  • Pasiunea mea pentru matematici m-a subjugat de copil, marcandu-mi intreaga existenta.Ca elev, apoi ca student, iar mai tarziu ca profesor, nu m-am impacat defel cu insusirea superficiala a notiunilor de matematica, dar mai ales cu modul de prezentare de catre profesori, care sigur respectau manualele, neclare si confuze, pline de erori. – Grigore Gheba
  • Necazul e ca in scoala gasesti doi profesori cumsecade printre cei patruzeci sau cinzeci si zece elevi intr-adevar cumsecade printre cei cinci sau sase sute. – Robert Graves
  • Prima zi de scoala, asigurati-va ca va cunoasteti combinatia de dulapuri. – Jordan Francis
  • Munca scolara trebuie sa fie mai mult decat joc si mai putin decat munca.Este o punte dintre joc si munca. – Jean Chateau
  • Profesorul influenteza intru eternitate; nici chiar el nu poate sti unde se opreste influenta sa. – Henry Brooks Adams
  • Nu merg la scoala doar pentru reusita academica.Vreau sa impartasesc idei, sa fiu impreuna cu oameni care sunt pasionati de invatare. – Emma Watson
  • Profesorilor li s-a acordat cuvantul nu pentru a-si adormi gandurile, ci pentru a-i trezi pe ale altuia. – Vasily Klyuchevsky
  • Imi place literatura, asa ca m-a incantat ideea de a fi profesor de limba engleza.Am avut un profesor fantastic de engleza la scoala. – Taron Egerton
  • Timpul petrecut de profesor pentru a explica ceva este invers proportional cu informatia retinuta de studenti.Edward A. – Murphy
  • Educatia este cea mai puternica arma pe care o poti folosi pentru a schimba lumea. – Nelson Mandela
  • Care este diferenta dintre un profesor bun si un mare profesor? Un profesor bun dezvolta abilitatile elevului la limita, un mare profesor vede imediat aceasta limita. – Maria Callas
  • Scoala trebuie adaptata la copii si nu copiii adaptati scolilor. – Alexander Sutherland
  • Astazi, elevii trebuie sa stie cee ace anterior nu trebuiau sa stie. – Ashley Diamond
  • De ce trebuie sa facem scoli, sa invatam de la altii, cand ne putem educa singuri si in felul acesta ramanem unici. – Aurel Rapa
  • Ceea ce face un copil supradotat si talentat poate sa nu fie intotdeauna note bune la scoala, ci un mod diferit de a privi lumea si de a invata. – Chuck Grassley
  • Ratarile incep in familie, sunt continuate in scoli si se termina in mormant. – Vasile Gavrilescu
  • Cine invata, merge inainte, cine nu – da inapoi. – Proverb
  • Scoala nefericirii este cea mai buna scoala. – Vissarion Belinski