379 Citate Ortodoxe care sa te inspire in fiecare zi

Se spune ca, nimic din ceea ce ne dorim n-ar fi posibil in viata fara ajutorul si indrumarea lui Dumnezeu. Iar aceasta lista de citate ortodoxe suprind cu usurinta invataturile religioase pe care le-au propovaduit cei mai mari purtatori de credinta de-a lungul perioadelor de tortura si asuprire, pe cand credinta in Dumnezeu era asociata cu practicile pagane. Astazi, increderea in Sfintele Taine ne insufleteste o serie ampla de amotii precum bunatatea, curajul, fericirea si intelepciunea. Inspirati-va din randurile urmatoare pentru a va reconecta cu fiinta interioara si pentru a scoate la iveala cea mai buna versiune a voastra.

  • Evlavia dinafara fara cea dinauntru este ca teaca fara sabie. – Sfantul Tihon
  • Eva are totdeauna naravul ei: seduce. – Sfantul Tihon
  • Trei gropi ne deschid diavolii: intai, ne opresc de la facerile de bine, apoi, daca nu reusesc, cauta sa ne determine sa facem binele fara Dumnezeu, iar, daca nici asa nu pot, ne lauda pentru binele facut pentru a ne mandri. – Sfantul Ioan Scararul
  • Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne. – Psalm 129:1
  • Cand l-ai vazut pe aproapele tau, pe Dumnezeu L-ai vazut. – Sfantul Clement Alexandrinul
  • In Pogorarea Duhului Sfant este intrega Treime Care vine spre noi, isi face lacasul in noi. – Paul Evdokimov
  • Familia nu este un lucru important, este totul. – Michael J. Fox
  • Viata si moartea mea depind de ceilalti, caci, daca l-am castigat pe aproapele meu, L-am castigat pe Dumnezeu. – Sfantul Antonie cel Mare
  • Rolul principal al Bisericii nu este acela de a fi instrument de putere si dominatie, ci de iubire si comuniune.pr. – Dumitru Popescu
  • Dumnezeu a dat fiecaruia minte, ca astfel, uitandu-se la tot ce-l inconjoara, sa inteleaga ceea ce trebuie. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Daca nu iti schimbi viata, la ce mai postesti? Schimbarea bucatelor nu ajuta la nimic. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Betia este icoana mortii. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Cand gandirea nu se mai imprastie printre cele din afara si nu se mai imprastie in lume, prin simturi, ea se intoarce spre sine.Prin sine, mintea se ridica pana la contemplarea lui Dumnezeu. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Om desavarsit este acela care iubeste adevarul si dreptatea, care Il iubeste pe Dumnezeu. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Prietenia nu subordoneaza, ci egaleaza.Ea inseamna ridicarea unuia prin celalalt la Dumnezeu. – Sfantul Grigorie de Nazianz
  • Pe calea binelui mai degraba obosesti odihnindu-te, decat ostenindu-te. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Crucea este poarta tainelor. – Sfantul Isaac Sirul
  • Familia reprezinta Raiul intr-o lume nemiloasa. – Christopher Lasch
  • A-i iubi pe vrajmasi inseamna a-L imita pe Dumnezeu. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Umblam in intuneric si in locuri alunecoase si Te cautam in afara mea si nu aflam pe Dumnezeul inimii mele…Acesta era pacatul meu, anume ca nu in El, ci in zidirile Lui-in mine si in ceilalti-cautam placerile si in acest chip ma pravaleam cu capul inainte in necazuri. – Fericitul Augustin
  • Nu in unirea trupurilor sta necuratia, ci in cugetele si in intentia oamenilor. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieti: sufletul este panza, virtutile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie sa-L pictam. – Sfantul Grigorie de Nyssa
  • De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in Imparatia lui Dumnezeu. – Sfanta Scriptura
  • In constiinta incarcata, mai mult te sperie pierderea cerului decat chinul iadului. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Daca te temi de moarte, inca nu te-ai impreunat in dragoste cu Hristos. – Teognost
  • Rugaciunea il elibereaza pe om, il degaja de natura exterioara si de sine insusi.In acest fel, ea tine sufletul. – Anonim
  • Cine isi va pierde sufletul pentru Mine il va afla. – Matei16:25
  • Suferiti de pe urma unui om rau? Iertati-l, ca sa nu fie astfel doi oameni rai. – Fericitul Augustin
  • Crestinismul, sa luam bine aminte, nu e o simpla scoala a cinstei, curatiei si dreptatii, ori o nobila si rationala. – Anonim
  • Vinul este de la Dumnezeu, betia este de la diavol. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Iisus ne-a descoperit adevarul, iar Duhul ne calauzeste la el. – Patriarhul Fotie
  • Insetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu. – Psalm 41:2
  • Cine nu crede ca va invia si ca va da socoteala, ci gandeste ca toata fiinta sa se margineste la viata aceasta, aceluia nu-i va pasa mult de faptele bune. Credinta in Inviere este adevarata mangaiere in suferinti, in lupta cu ostenelile si cu greutatile vietii. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Este cu neputinta sa dobandim intelepciunea fara sa traim intr-un mod intelep.t. – Sfantul Grigorie de Nazianz
  • Smulge gandurile rele cu alte ganduri. – Sfantul Nil Sinaitul
  • Vinul inroseste fata, dar innegreste sufletul; inveseleste trupul, dar intristeaza duhul. – Iacob al Antiohiei
  • Cu adevarat milostiv este acela care ii imbratiseaza pe toti si nu lasa pe nimeni in afara inimii sale. – Sfantul Ioan din Kronstadt
  • Aflat-am cuvintele Tale si le-am sorbit si cuvantul Tau a fost bucurie si veselie pentru inima mea. – Ieremia 15:16
  • Cat despre mine eu si casa mea vom sluji Domnului. – Anonim
  • Corupand sufletul rapesti ceea ce apartine vesniciei lui Dumnezeu. – Fericitul Augustin
  • Adevarul va va face liberi. – Ioan 8:32
  • Plata pacatului este moartea. – Romani 6:23
  • Inima omului este facuta pentru un bine nemarginit. – Alfons de Liguori
  • celor fara trupuri, descoperirea inimii, nadejdea mantuirii, semnul sfintirii, devenirea sfinteniei, cunoasterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfant, bucuria lui Iisus, veselia sufletului, mila lui Dumnezeu, semnul impacarii, pecetea lui Hristos, steaua de dimineata a inimilor, descoperirea lui Dumnezeu, izvorul tacerii, pecetea lacasului ingeresc. – Sfantul Grigorie Sinaitul
  • Rugaciunea este prezenta lui Dumnezeu in toti si in toate. – Sfantul Grigorie Sinaitul
  • Fii impacat cu sufletul tau si, atunci, cerul si pamantul se vor impaca cu tine. – Sfantul Isaac Sirul
  • Din moment ce nu stim vremea si locul in care ne asteapta moartea, o vom astepta noi in orice vreme si in orice loc. – Fericitul Augustin
  • Iisus Se face ascultator Tatalui, vindecand propria noastra. – Anonim
  • Nadejdea mea este Tatal, Scaparea mea este Fiul, Acoperamantul meu este Sfantul Duh. – Treime Sfanta, slava Tie! Sfantul Ioanichie
  • Cel mai mare viciu este atunci cand pari virtuos fara sa fii. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Iisus … n-a spus nimic fara parabole. – Sfanta Scriptura
  • Acela este cu adevarat liber, care traieste pentru Hristos.El se afla deasupra tuturor nenorocirilor.Daca el insusi nu-si va face rau, atunci niciodata altul nu va fi in stare sa-i faca. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri. – Matei 5:12
  • Vazand, nu vad si, auzind, nu aud, nici nu inteleg. – Matei 13:13
  • Pe calea iubirii, urcam spre Dumnezeu. – Fericitul Augustin
  • Invidia calomniaza virtutea: pe cel viteaz il numesc nechibzuit, pe cel cumpatat nesimtitor, pe cel drept aspru, pe cel intelept nelegiuit, pe cel marinimos il numesc marunt, pe cel darnic risipitor, iar pe cel avar, din contra, il numesc econom. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Rugaciunea este mijlocul prin care se revarsa in sufletul nostru lumina. – Vladimir Lossky
  • Credinta face ceea ce omul si legea nu pot face. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • deschis catre Dumnezeu ca Persoana.Cel ce nu se roaga ramane rob, inchis in mecanismul complex al naturii exterioare si al inclinatiilor patimilor sale, care il domina pe om mai mult decat o face natura.Rugaciunea asigura libertatea. – Dumitru Staniloae
  • Biserica: Cosmosul cosmosului. – Origen
  • Fara smerenie, adevarul e orb. – Ilie Edictul
  • A-L intelege pe Dumnezeu este greu, iar a-L exprima este cu neputinta. – Sfantul Grigorie de Nazianz
  • Rugaciunea este, dupa fiinta ei, apropierea si unirea omului cu Dumnezeu; iar dupa lucrare, rugaciunea este puterea sustinatoare a lumii, impacarea cu Dumnezeu. – Sfantul Ioan Scararul
  • Pacatul desfranarii te duce la alte pacate. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Masura iubirii lui Dumnezeu e sa-L iubim fara masura. – Bernard de Clairvaux
  • Multi oameni minunati, (…care s-au trudit sa-i intoarca pe cei rataciti, au cazut in patimi si s-au omorat pe ei insisi sufleteste.(…Ei nu s-au ingrijit de sufletele lor, ci au intrat in marea acestei lumi pentru a vindeca sufletele altora, in timp ce, ei insisi erau bolnavi. – Sfantul Isaac Sirul
  • Nici fecioare, nici femei maritate, nici monah, nici mirean, ci o hotarare dreapta cauta Dumnezeu.Si, primind-o ca pe insasi fapta, trimite aceluia Duhul Sfant pentru a lucra impreuna cu el, pentru a indrepta viata tuturor celor ce vor sa se mantuiasca. – Sfantul Macarie
  • Sa fii fericit e greu, e foarte greu, dar nu imposibil. – Anonim
  • Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea noastra; daca ar fi cuprins, nu ar mai fi Dumnezeu. – Evagrie din Pont
  • Invidia este cea mai nedreapta dintre toate patimile, dar si cea mai dreapta: pe de o parte izgoneste tot binele, iar pe de alta parte il chinuie pe cel care o poarta. – Sfantul Grigorie de Nazianz
  • Cel ce se inalta impotriva oamenilor, se va inalta si impotriva lui Dumnezeu. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • A ierta este, in esenta, un atribut dumnezeiesc, iertarea omeneasca aparand in consecinta ca inca o proba a prezentei suflului divin in faptura.pr. – Nicolae Steinhardt
  • Cel mai primejdios lucru este ca cineva sa fie bolnav si nici macar sa nu stie ca e bolnav. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Duhul Sfant se identifica in chip tainic cu persoanele umane.In El, vointa lui Dumnezeu nu mai este ceva exterior; ea ne daruieste harul pe dinauntru, aratandu-Se chiar in persoana noastra, atata vreme cat vointa noastra omeneasca ramane in acord cu vointa dumnezeiasca. – Anonim
  • Pacatul rupe comuniunea cu Dumnezeu. – Sfantul Grigorie Dialogul
  • Cel ce isi vede pacatele, va vedea pacea. – Avva Isaia
  • Privirea sufletului este ratiunea. – Fericitul Augustin
  • Dumnezeu ne-a facut fara de noi, dar ne va mantui numai cu noi. – Fericitul Augustin
  • Pentru cel care se roaga neincetat, lumea intreaga devine biserica. – Avva Siluan
  • Apropie-te de cei drepti si, prin ei, te vei apropia de Dumnezeu. – Sfantul Isaac Sirul
  • Ori vei face ce vrea Dumnezeu, ori vei primi ce nu vrei tu. – Evagrie din Pont
  • Crucea, mijlocirea catre Dumnezeu a celor muritori. – Acatistul Sfintei Cruci
  • In Hristos, locuieste dupa fiinta toata plinatatea Dumnezeirii. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Noi nu trebuie doar sa iertam, ci sa si uitam.Nu ierta doar din ascultare fata de Dumnezeu, ci din placere pentru ceilalti.(…Dar, acela care se impaca cu ceilalti spre a fi laudat, acela isi face rau singur. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Daca vom zice ca nu avem pacat, ne inselam pe noi insine. – I Ioan 1:8
  • Inima cea mai milostiva este aceea care arde pentru toata faptura, pentru oameni, pentru pasari, pentru demoni si pentru toata zidirea. – Sfantul Isaac Sirul
  • Cel dintai mijloc de invatatura pentru fiecare om este constiinta sau cugetul sau. – Nicodim Patriarhul Romaniei
  • Ortodoxia este o viata noua cu Hristos si in Hristos, calauzita de Duhul Sfant. Crestinii traiesc in Hristos si Hristos traieste in ei. – Serghei Bulgakov
  • Mantuirea este numai lucrarea harului. – Fericitul Augustin
  • Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui. – Sfantul Siluan Athonitul
  • Nu darui celorlalti dupa cum merita, ci dupa cum au nevoie. – Sfantul Ioan din Kronstadt
  • Dragostea este rabdatoare, dragostea este plina de bunatate, nu este invidioasa, dragostea nu se lauda, nu este mandra, nu se comporta urat, nu-si urmareste propriile interese, nu se supara, nu se gandeste la rau. – Anonim
  • Daca vrei sa ai slava, dispretuieste slava. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Doua iubiri au zidit doua cetati: iubirea de sine, mergand pana la dispretul fata de Dumnezeu – cetate terestra, si iubirea de Dumnezeu, mergand pana la dispretul de sine – cetate celesta.Una este glorificata in sine insusi, cealalta in Domnul Dumnezeu. – Fericitul Augustin
  • Marturisirea faptelor rele este inceputul faptelor bune. – Fericitul Augustin
  • Pacatul te stapaneste nu prin puterea sa, ci prin delasarea ta. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Nu exista arta mai frumoasa decat arta educatiei.Pictorul si sculptorul fac doar figuri fara viata, dar educatorul creaza un chip viu; uitandu-se la el, se bucura si oamenii, se bucura si Dumnezeu. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Pentru a fi un bun crestin, am pe Hristos intreg pentru mantuirea mea, Sciptura intreaga pentru studiul meu si. – Anonim
  • Oricine doreste poate fi dascal, daca nu al altora, cel putin al sau. Cel ce cunoaste este ca si lumanarea aprinsa, de la care pot lua lumina mii de alte lumanari. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Grija de pantece (de trai bun, fara masura n.n.este radacina tuturor relelor. – Sfantul Ioan Scararul
  • Mania desfigureaza pe om.Tot trupul i se umfla, venele la fel, vocea devine aspra…Cand mania ajunge la culme, el nu mai cruta pe nimeni. Daca un singur om arata astfel la manie, ce va fi cu doi sau mai multi oameni maniosi? – Sfantul Vasile cel Mare
  • Cresterea copiilor este treaba femeii. Ea poarta numele de mama nu pentru ca a nascut copiii, ci pentru ca i-a crescut.Nu natura, ci virtutea o face mama. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Omul nu va putea ajunge niciodata la suprematia spiritului pentru a depasi decalajul dintre progresul stiintific si cel spiritual, daca va continua sa ramana aplecat asupra lui insusi, inchis in imanenta unei lumi care se vrea autonoma, ci numai in unire cu izvorul prim si inepuizabil de viata, lumina si iubire, Care este Dumnezeu.pr. – Dumitru Popescu
  • Si atunci? Ne vom margini la acuzarea raului? Aceasta ar fi doar jumatate de vindecare. Sa nu-l lasam pe bolnav, fara a-l conduce spre sanatate. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti in Hristos Iisus. – Galateni 3:28
  • De fiecare data cand imi treci prin minte, izbucnesc in exclamatii de multumire catre Dumnezeu. – Anonim
  • Mandria este semnul celui osandit. – Evagrie din Pont
  • Cine este acela care nu are nimic de cerut lui Dumnezeu? pr. – Arsenie Papacioc
  • Cand mintea se intineaza, se pateaza impreuna cu ea si activitatea omului. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Nu locul il mantuieste pe om, ci vointa lui.Adam a cazut chiar in rai, in timp ce Lot s-a pazit chiar in Sodoma. – Sfantul Efrem Sirul
  • Era frumoasa vremea cand casele erau biserici, fata de acum, cand bisericile sunt case. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Cum sa-ti pun sub ochi suferintele saracului, ca sa intelegi din ce suspine iti aduni tu comorile. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Cand nu-l ierti pe altul, tu nu-l amarasti atata pe el, pe cat te jignesti pe tine insuti. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Precum ochiul este atras de frumusetea celor vazute, la fel si mintea curata este atrasa de cunoasterea celor nevazute. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Daca vrei sa te folosesti de intaietate, cedeaz-o mereu altora. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • In Sfanta Treime exista o comuniune si o distinctie care depasesc posibilitatile cuvantului si intelegerii, o paradoxala diversitate in unitate si o unitate in diversitate. – Sfantul Grigorie de Nyssa
  • Totul este savarsit de la Tatal, prin Fiul, in Duhul Sfant. – Sfantul Chiril al Alexandriei
  • Iisus Hristos ne sugereaza ca El este centrul infinit al relatiilor interpersonale, care elibereaza omul de sub domnia determinismului si individualismului lumii acesteia, de orice panteism, pentru a-l inalta si introduce in sfera de viata a comuniunii lui Dumnezeu in Treime. – Dumitru Popescu
  • Facadu-Se om, Cuvantul lui Dumnezeu a umplut de cunoastere firea umana golita. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Daca cele create sunt atat de frumoase, cu atat mai frumos va fi Creatorul lor. – Fericitul Augustin
  • Lumea este mormantul Domnului. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Pacatul Il impiedica pe Dumnezeu sa straluceasca in noi. – Sfantul Atanasie cel Mare
  • Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai mare decat cea cu care le primim noi. – Sfantul Grigorie de Nazianz
  • Cei care Il vor ingropa prin smerenie pe Hristos in sufletul lor, Il vor vedea si inviind prin slava. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Cunoastem firea divina prin lucrarile Sale. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Iar mie a ma lipi de Dumnezeu bine este. – Psalmi 72:27
  • Mandria este iubirea de sine pana la dispretuirea lui Dumnezeu, in timp ce smerenia este iubirea de Dumnezeu pana la dispretuirea de sine. – Fericitul Augustin
  • Este mai ferit de primejdie cel care nu ingaduie dusmanului sa intre in casa, decat cel care,dupa ce l-a lasat sa intre, se lupta cu el sa-l scoata. – Sfantul Tihon
  • Cine nu e cu Mine, e impotriva Mea. – Sfanta Scriptura
  • Daca n-ar fi un singur Dumnezeu, n-ar fi Dumnezeu. – Sfantul Efrem Sirul
  • Unde este Biserica, acolo este Duhul lui Dumnezeu; unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica. – Sfantul Irineu
  • Libertatea nu este un drept, este o obligatiune. – N.A.Berdiaev
  • Cine este bun, mai bun sa se faca si cine a biruit ispita, sa seroage pentru cel care e inca in ispite.pr. – Paisie Olaru
  • Nimic nu mi se pare mai atragator decat dialogul secret al sufletului cu el insusi si cu Dumnezeu. – Sfantul Grigorie de Nazianz
  • Moartea este cel mai semnificativ si mai profund eveniment al vietii.N.A. – Berdiaev
  • A-i multumi lui Dumnezeu cand vantul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit; a-i multumi insa cand este furtuna, atunci se arata adevarata recunostinta. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Fiul si Sfantul Duh sunt cele doua maini ale Tatalui. – Sfantul Irineu
  • Crestinii nu se nasc, ci se fac. – Tertullian
  • Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci cand ne aplecam, decat atunci cand ne indreptam in sus. – Sfantul Grigorie de Nazianz
  • Nu poate exista Biserica in afara iubirii. – Sfantul Ioan de Kronstadt
  • Facand cele placute lui Dumnezeu, mai intai ne vor folosi noua, caci asa vrea Dumnezeu, sa dorim binele fratilor nostri si mantuirea tuturor oamenilor mai mult decat pe a noastra. – Sfantul Teodor Studitul
  • Lumea ni s-a dat pentru comunicare intre noi, pentru a ne ajuta, prin ea, pe noi insine.pr. – Dumitru Staniloae
  • Cuvintele sunt cararile faptelor. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • A tine minte raul inseamna a fi biruit de rau. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde. – Matei 16:26
  • Biserica este hristosul social, comunitar, care parcurge necontenit drumul lui Hristos cel personal.pr. – Dumitru Popescu
  • Smerita cugetare este rugaciune neintrerupta. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • In El, Hristos locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii. – Coloseni 2:9
  • Nimic nu se poate apropia de Dumnezeu daca nu se va indeparta de lume. – Sfantul Isaac Sirul
  • Cerceteaza inima ta, ispiteste-ti constiinta si, daca vei afla ceva de care sa-ti para rau si negresit vei afla, suspina atunci intru marturisirea pacatelor, plange intru rugaciune si ingrijeste-te de moartea cea adevarata, adica de osanda sufletului; caieste-te de pacatele tale pentru vindecare. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Folosul rugaciunii sta in implinirea scopului ei, adica iertarea pacatelor si mantuirea sufletului, indiferent daca o facem cu gura, prin cuvant, cu mintea sau cu inima.pr. – Paisie Olaru
  • Raul este abaterea de la locul lor a lucrarilor sadite de Dumnezeu in fire tinderea spre altceva decat spre scopul lor, in urma unei judecati gresite. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Paziti neschimbat adevarul, dar sa ocoliti fanatismul.Nebunia credintei este putere dumnezeiasca, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrata, lucida si profund umana. – Valeriu Gafencu
  • Ceea ce si-a asumat Hristos, aceea a si vindecat.(firea umana – n.n. – Dicton patristic
  • In sufletul uman este o transformare minunata pe care Dumnezeu Insusi o lucreaza. – Harent
  • Iisus este Dumnezeu pe pamant si om in cer. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea.pr. – Nicolae Steinhardt
  • Pentru cine vrea sa creada am o mie de motive.Pentru cine nu vrea sa creada, n-am niciunul. – Fericitul Augustin
  • Dand celui ce zace pe pamant, dai Celui de sade in ceruri. – Sfantul Grigorie Dialogul
  • Chiar daca voi nu plangeti, plang eu pentru voi.pr. – Paisie Olaru
  • Am avut revelatia ca in afara de Dumnezeu nu exista adevar. – Petre Tutea
  • Este mai bine in doi, decat de unul singur, caci doi obtin o plata mai buna pentru munca lor.Daca unul dintre ei va cadea, celalalt il va ridica. – Anonim
  • Iubeste si fa ce vrei. – Fericitul Augustin
  • Am cazut prin pacat, dar ne ridicam prin cainta. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Sfanta Treime este suprema taina a existentei. – Dumitru Staniloae
  • Lucrurile mai presus de fire, pot fi intelese prin credinta. – Sfantul Ioan Damaschin
  • Crucea este puterea lui Hristos care, asumata de noi, poate transforma lumea in paradis. – Dumitru Staniloae
  • Cei ce traiesc in pacate si-au tradat natura. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Credinta este incredintarea celor nadajduite. – Evrei 11:1
  • Credinta intareste ceea ce ratiunea clatina. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Fii totdeauna cu Dumnezeu, daca vrei ca Dumnezeu sa fie totdeauna cu tine. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Frumusetea tuturor frumusetilor este Dumnezeu. – Fericitul Augustin
  • Ea ne rezuma, ne recapituleaza, ne reprezinta grafic si cardinal, ne expune in dubla paradoxala, perpendiculara, fundamentala noastra solemna si derizorie situatie de faptura care tine deopotriva de lume si de cer. – Nicolae Steinhardt
  • Vrei un templu in care sa te rogi? Intra in inima ta si roaga-te acolo. – Fericitul Augustin
  • Iubirea lui Dumnezeu este forta motrice, modalitate de manifestare si de recunoastere a Lui, cerc etern, care isi are originea in bine si se intoarce in bine. – Sfantul Dionosie Areopagitul
  • Rugaciunea ta ramane neauzita, cand o acopera strigatulcelui napastuit de tine. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Familia fara surasul copiilor este ca biserica fara clopote si sfinti. – Valeria Mahok
  • Cand tu vorbesti in ascuns cu tine insuti, cuvintele tale sunt cercetate in cer.De aceea si raspunsurile iti vin de acolo. – Sfantul Vasile Cel Mare
  • Numai frumosul este bun. – Clement Alexandrinul
  • Iata (calugarii n.n.ingerii pamantului… – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Intra in Biserica si te caieste; aici nu se trage la judecata, ci se da iertarea pacatelor. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Daca vrei sa te bucuri de desfatare, nu cauta desfatarea. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Indignarea trebuie sa fie impletita cu judecata si cu chibzuinta, caci si cutitul este folosit si de criminali si de medici. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Biserica – multimea celor credinciosi. – Sfanta Scriptura
  • Invidia este cel mai greu de manuit dintre toate felurile de dusmanie, caci pe toti ceilalti dusmani ii imblanzesc binefacerile, dar pe cel pizmas si rautacios, darul si binele il atata mai rau. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Vorbirea este instrumentul acestei lumi prezente.Linistea este misterul lumii ce va veni. – Sfantul Isaac Sirul
  • Nu-ti osandi aproapele, caci tu ii cunosti pacatul, dar pocainta nu. – Avva Dorotei
  • Misterul Intruparii Cuvantului poarta in sine semnificatia intregii creatii sensibile si inteligibile. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Lumea nu este doar un dar, ci si o sarcina pentru om.pr. – Dumitru Staniloae
  • In biserica afli ca existi. – Petre Tutea
  • Iubeste-i pe pacatosi, dar uraste faptele lor. – Sfantul Isaac Sirul
  • Biserica este Trupul extins al lui Hristos in intreaga umanitate si creatie.Iisus Hristos ii aduna pe cei ce se. – Anonim
  • Atata adevar poate cuprinde cunostinta fiecaruia, cata siguranta ii dau blandetea, smerenia si dragostea. – Sfantul Marcu Ascetul
  • Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi.Nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate. – Sfantul Isaac Sirul
  • Rugaciunea este o iarba de vindecare si de folos, dar, daca nu stim unde se cade s-o punem, nu vindeca boala noastra. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Aceasta este rugaciunea adevarata: a tacea si a asculta vocea fara cuvinte a lui Dumnezeu din adancul inimii, a inceta sa lucrezi de unul singur, a patrunde in lucrarea lui Dumnezeu.pr. – Kallistos Ware
  • Dumnezeu este al tuturor. – Sfantul Ioan Scararul
  • Ferice de om, atunci cand asculta. – Nicodim Patriarhul Romaniei
  • Pe cat de mult ne iubeste Hristos, pe atat este de discret. – Anonim
  • Nu arunca vinovatia pacatelor tale asupra Satanei. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Mai mult ne ajuta Dumnezeu in mantuire decat ne strica diavolul in pierzanie, pentru ca dragostea lui Dumnezeu este mai mare decat ura diavolului. – Origen
  • Revelatia ne invata ca Dumnezeu este dragoste.Existenta isi are inceputul, de asemenea, in dragoste ca dar al lui Dumnezeu.Rascumpararea si nasterea noastra din nou s-a facut tot prin dragoste, o dragoste atat de mare, incat a dus la jertfa Fiului lui Dumnezeu.Semnele Rascumpararii trebuie sa reveleze in cele din urma si in noi lui Dumnezeu, aceasta realitate fundamentala, pentru a putea spune: omul este dragoste.pr. – Constantin Galeriu
  • Obisnuinta la rau nu-l lasa pe om sa vada raul. – Fericitul Augustin
  • Barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa. – 1 Corinteni 7:14
  • Ceea ce este lumina pentru cei ce vad si pentru cele vazute, aceea este Dumnezeu pentru cei ce cugeta si pentru cele cugetate. – Talasie Libianul
  • Biserica este o corabie, iar crestinii care merg la Sfanta Biserica si intra in ea sunt izbaviti din furtuna pacatelor. – Sfantul Nicodim
  • Dumnezeu S-a facut om, ca omul sa poata deveni Dumnezeu. – Sfantul Irineu
  • Teologia dinainte de Niceea, a vazut in Tatal, izvorul existentei, in Fiul, rationalitatea, sensul care structureaza si randuieste totul, iar in Sfantul Duh, dinamismul care face ca intreaga creatie sa tinda spre plenitudine. – Olivier Clement
  • Iubirea este principiul vietii si Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne reveleaza iubirea si viata in iubire, de la. – Anonim
  • Crucea are multe intelesuri, trebuie sa numim latime divina emanatia infinit de larga a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, lungime puterea care se intinde peste toate, iar adancime, taina nepatrunsa de nimic din cele existente. – Sfantul Dionisie Areopagitul
  • Persoana se exprima in renuntarea de a exista pentru ea insasi.(… Persoanele Sfintei Treimi nu Se afirma pe Ele Insele, ci una pe alta. – Vladimir Lossky
  • Dumnezeu este ascuns in poruncile Sale, iar cei ce-L cauta, Il gasesc doar in masura implinirii lor. – Fericitul Augustin
  • Cand miluim pe cineva, ne miluim in primul rand pe noi. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Sfantul Duh implineste vointa comuna a Celor Trei, fiind trimis de Tatal si transmis de Fiul. – Sfantul Simeon Noul Teolog
  • A iubi cineva pe cel drag este un lucru al firii; a iubi cineva si pe vrajmasi este un lucru al harului. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Invatatura faptelor este mult mai vrednica decat cea a cuvintelor. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Consimtamantul general fara adevar, o eroare veche. – Sfantul Ciprian
  • Viata aceasta trecatoare nu este decat noviciatul eternitatii; nenorocirile nu sunt, pentru crestin, decat incercare si pedeapsa. – Fericitul Augustin
  • Precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia. – Sfanta Scriptura
  • Milostenia face bine, inainte de toate, celui ce este milostiv. – Sfantul Ioan din Kronstadt
  • Fii prieten cu toti oamenii, dar cu gandul petrece singurc. – Sfantul Isaac Sirul
  • Biserica nu vorbeste despre Dumnezeu, ci Dumnezeu Se adreseaza Bisericii prin Cuvantul si Duhul Sau.pr. – Ion Bria
  • Crestin este cel ce Il imita pe Hristos: in cuvinte, in fapte, in gandire. – Sfantul Ioan Scararul
  • Cele ce nu se vad sunt deasupra celor ce se vad, fiindca cele vazute sunt trecatoare, dar cele nevazute sunt vesnice. – Sfantul Ambrozie
  • Invierea nu e doar lucrarea firii divine a lui Hristos, ci si a firii Sale umane indumnezeite. – Hristu Andrutsos
  • In Sfanta Treime exista o comuniune si o distinctie care depasesc posibilitatile cuvantului si intelegerii, (… o paradoxala diversitate in unitate si o unitate in diversitate. – Sfantul Grigorie de Nyssa
  • Smerenia covarseste pacatele noastre si ne ridica, iar mandria ne apasa sufletele spre pamant si ne coboara. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Ratiunea este o forta care tinde spre unitate. – Fericitul Augustin
  • In cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de drepti, care n-au nevoie de pocainta. – Luca 15:7
  • Fie voua dupa credinta voastra. – Matei 9:29
  • Rugandu-te, sa nu dai vreun chip lui Dumnezeu, in tine, nici sa nu ingadui mintii tale sa se modeleze dupa vreo forma, ci apropie-te in chip material de Cel nematerial si vei intelege. – Evagrie din Pont
  • Rugaciunea este unitatea de masura a dragostei. – Fericitul Augustin
  • Mantuitorul a ales Crucea, fiindca astfel se moare cu mainile intinse.El S-a sfarsit imbratisandu-ne. – Sfantul Atanasie cel Mare
  • Duhul Sfant nu e absent din nici o faptura si, mai ales, din cele ce s-au invrednicit de ratiune. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Bucurati-va. – Matei 28:9
  • Ceea ce Si-a asumat Hristos, aceea a si vindecat. – Dicton patristic
  • Incotro te indrepti este mai important decat unde estia azi. – Anonim
  • Cand incepi sa numeri Treimea, parasesti adevarul. – Fericitul Augustin
  • Rugaciunea si postul sunt lipsite de putere neinsotite de mila.Fara milostenie, ele nu se ridica la cer. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • De ar fi cineva chiar si Petru sau Pavel sau Iacov sau Ioan si i-ar lipsi ajutorul dumnezeiesc, usor ar fi invins; s-ar impiedica si ar cadea. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Pe calea lui Dumnezeu, a sta pe loc inseamna a da inapoi. – Bernard de Clairvaux
  • O cadere nu este atat de rea ca o recadere. – Bernard de Clairvaux
  • Casatoria este conforma cu legea si cu Sfintele Scripturi cand nu patima este cea care trece inaintea legii, ci cand ceea ce este necesar satisfacerii reciproce si zamislirii copiilor fixeaza casatoria in scopurile ei.Consimtamantul la casatorie va fi cu adevarat cinstit cand, nevoile casatoriei fiind cunoscute dinainte si temelia fiind asezata conform cu legile stabilite de Domnul, placerea impreunarii sexuale, care face din cei doi un singur trup, va fi consecinta nevoilor casatoriei…Caci atunci cand ratiunea, aflata in suflet, daca stapaneste sufletele, le uneste cu virtutea a ceea ce este necesar, pe buna dreptate, contopirea sufletelor este urmata, in mod legitim, de cea a trupurilor in care salasluiesc. – Sfantul Vasile cel Mare
  • A gresi este omeneste; a deznadajdui este diavolesc. – Sfantul Nil Sinaitul
  • Eu sunt nesatios: nu vreau sa se mantuiasca doar cativa, ci toti; caci numai unul daca se va pierde, eu ma pierd. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Desavarsirea omului este de a se socoti pe sine nedesavarsit. – Fericitul Augustin
  • Iisus ne-a impacat, prin Sine, cu Tatal si intre noi. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Cred, Doamne, ajuta necredintei mele. – Marcu 9:24
  • Sa nu pierdem rodul postului, dupa ce am rabdat truda postului. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Pacatul marturisit devine mai mic, cel nemarturisit devine mai mare. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Tinta iubirii este unirea cu ceea ce iubesti. – Francisc de Sales
  • Bucuria este o necesitate de prim ordin a vietii omenesti. Ea este pentru om ceea ce este lumina pentru planta, este un ajutor nepretuit al sanatatii sufletesti si trupesti. – Filaret Costea
  • Pentru ce a primit Iov si caii si asinii si camilele si oile si toate mangaierile din belsug, intr-un numar indoit, iar numarul copiilor a fost egal cu cel al mortilor? Pentru ca necuvantatoarele si toata bogatia au pierit cu desavarsire, dar copiii ii va avea pe toti la inviere. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Aducerea aminte de moarte este o moarte de fiecare zi. Frica de moarte este o insusire a firii, intrata in ea prin neascultare. Iar tremurarea in fata mortii este semnul pacatelor nepocaite. – Sfantul Ioan Scararul
  • Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. – Ioan 20:21
  • In Hristos locuieste dupa fiinta toata plinatatea Dumnezeirii. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Dragostea este adevarata slujba pentru Dumnezeu. – Sfantul Ciprian
  • Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou. – Sfantul Grigorie Dialogul
  • Mai bine sa fii infrant in smerenie, decat sa fii biruitor cu mandrie. – Patericul
  • Toate isi au implinirea in Hristos. – Fericitul Augustin
  • Respectarea vointei lui Dumnezeu este un act de sfintenie.Noi ne supunem vointei lui Dumnezeu, nu Dumnezeu vointei noastre. – Avva Ioan Colov
  • Fiinta e binele, nefiinta e raul. – Sfantul Atanasie cel Mare
  • Betia este data de vin sau de prea multe griji lumesti. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Pe noi, nimeni nu ne poate nenoroci, decat noi insine, tot asa cum nu ne poate face fericiti altcineva decat noi insine, dupa harul lui Dumnezeu. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Nu exista cunoastere mistica fara iubire. – Sfantul Ioan al Crucii
  • Daruieste de dragul binelui, nu de frica raului. – Avva Heremon
  • Sfanta Treime este structura supremei iubiri, izvorul vietii si al rationalitatii, culminatia smereniei si a jertfei iubirii. – Dumitru Staniloae
  • Mila este singura baza reala a oricarei justitii libere si a oricarei adevarate caritati. – Arthur Schopenhauer
  • Cu ajutorul lui Dumnezeu se reface chipul lui Dumnezeu in om. – Sfantul Grigorie de Nyssa
  • Dumnezeu nu cauta binele facut, ci scopul pentru care a fost facut. – Sfantul Ioan Damaschin
  • Esti bogat? Foarte bine! Esti zgarcit? Foarte rau! Nu bogatii vor fi osanditi, ci aceia care slujesc bogatiei. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Postul este mama sanatatii. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde de om, deoarece Dumnezeu este oriunde. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Orice rau este o infirmitate a sufletului. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Mania vine din necredinta. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Ce este moartea, daca nu mormantul pacatelor. – Sfantul Ambrozie
  • Dumnezeu este Ratiune si pricina intregii miscari neincetate si toate ratiunile isi au in El stabilitatea neclintita si dinamismul fara de sfarsit. – Nichita Stithatul
  • Nu atat grija si frica inceputului, cat grija si primejdia sfarsitului. – Varlaam
  • Toata ispita este ingaduita de Dumnezeu pentru vindecarea sufletului bolnav. – Sfantul Ioan Damaschin
  • Credinta neclintita este un turn intarit, iar Hristos Se face toate celui ce crede. – Sfantul Marcu Ascetul
  • Biserica este Trupul lui Hristos. – Sfanta Scriptura
  • Orice fapta buna este o cruce. – Sfantul Marcu Ascetul
  • Cea dintai si cea mai mare datorie a noastra este sa pastram intre noi legatura dragostei. – Nicodim Patriarhul Romaniei
  • Nunta pastreaza sfintenia. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Scripturile sunt pline de tamaduiri. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Nu fii iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu.Nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Adevarata religie este singura care-l face pe om sa iubeasca omul. – Lactantiu
  • Crestinismul este singura religie din istoria universala in care o soarta Chiar de la inceputurile sale, crestinismul a fost proclamarea bucuriei, a singurei bucurii posibile pe pamant. – Alexander Schmemann
  • Cel mai bine este sa curmi mania cu un zambet. – Sfantul Efrem Sirul
  • Aceasta comoara nu o gasim sapand prin pamant, ci o aflam daca cercetam sufletul omului bolnav.(…Ea consta din rabdare, din intelepciune, statornicie si o neclintita nadejde in Dummnezeu. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Nu trebuie sa ne ingrijim de ale noastre, ci de ale altora. – Sfantul Ambrozie
  • Curatindu-va sufletele prin ascultarea de adevar, spre nefatarnica iubire de frati, iubiti-va unul pe altul, din toata inima, cu toata staruinta. – Anonim
  • Sa devenim dumnezei din pricina lui Hristos, asa cum El S-a facut om din pricina noastra. – Sfantul Grigorie de Nazianz
  • Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se imblanzeste; cel bland, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se impartaseste de tainele Cuvantului dumnezeiesc. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Am cazut departe de Tine si am ratacit, Dumnezeul meu, prea departe de Tine, sprijinitorul meu, in acele zile ale tineretii mele, si mie insumi loc pustiu m-am facut. – Fericitul Augustin
  • N-ar fi fost mantuiti toti oamenii de Hristos, daca nu i-ar fi luat pe toti asupra sa. – Origen
  • Singurul raspuns, mereu acelasi si, totusi, radical nou pentru fiecare fiinta umana, ne este oferit de taina care constituie fondul insusi, inima revelatiei crestine. – Alexander Schmemann
  • Uita de tine si cunoaste-ti sinele. – Cuviosul Varsanufie
  • Cand o persoana se afla jos in lumea aceasta, un gram de ajutor este mai bun decat un kilogram de predica. – Anonim
  • Se tem de moarte cei ce nu cred in inviere. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Este greu sa-i deosebesti pe cei cu adevarat saraci de cei prefacuti? Ganditi-va ca este mai bine sa dam ajutor celor ce nu-l merita, decat sa nu-l dam celor ce-l merita si care au nevoie de el. – Sfantul Grigorie de Nazianz
  • Iubiti mult! Hristos va porunceste! pr. – Arsenie Papacioc
  • Sfintirea si transfigurarea omului in Hristos, prin Duhul Sfant, constituie cheia de bolta a spiritualitatii rasaritene. – Dumitru Popescu
  • noua, dupa trup, ci dupa spirit, caci, desi viata lor materiala este la fel ca a tuturor oamenilor, tinuta lor morala si duhovniceasca este exceptionala.Ei sunt pentru lume ceea ce este sufletul pentru trup. – Epistola catre Diognet
  • Fiti mica reflexie a unei mari Lumini. – Sfantul Grigorie de Nazianz
  • Incerc sa obtin ca divinul care se afla in noi sa se ridice pana la divinul Care exista in Univers. – Plotin
  • A descrie frumusetea omului inseamna a canta cel mai frumos imn gloriei lui Dumnezeu.In om este cuprinsa. – Anonim
  • Totul este facut spre binele nostru, pentru mantuirea noastra. – Sfantul Ioan de Kronstadt
  • Invidia separa, sfintenia uneste. Daca ai dragoste, ai totul. – Fericitul Augustin
  • Cel ce este credincios in foarte putin si in mult este credincios. – Luca 16:10
  • Bucura-te neincetat de fiecare lucru. – Anonim
  • Adevarul este bine a se cauta intru toate.pr. – Ilie Cleopa
  • Dumnezeu ne permite sa fim fata in fata cu El, nu prin enigme.El se apropie de cei care merita si se identifica cu ei, ba chiar se intrupeaza in ei, astfel ca, la randul lor, ei salasluiesc cu trup si suflet in El. – Sfantul Grigorie Palama
  • Credinta este libera consimtire a sufletului. – Sfantul Antonie cel Mare
  • Copiii vor face in viata cele vazute la parinti. Iar daca va fi cineva respectuos si supus fata de parinti, va fi bland si ingaduitor si fata de oameni. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Acolo unde este liniste, este si slava; iar acolo unde este slava, este si liniste. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Vedem ca celor ce navigheaza pe mare nu li se spune izbaviti pentru ca au parcurs atatea si atatea mile, ci doar cand au ajuns in port si calca pe pamant. – Sfantul Simeon Noul Teolog
  • Binele nu-l gasim in cele trecatoare, ci suntem chemati sa ne impartasim din bunurile cele vesnice si adevarate. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Nu este pace in oasele mele de la fata pacatelor mele. – Psalm 37:3
  • Slava lui Dumnezeu este omul. – Sfantul Irineu
  • Nu esti nici cea mai neinsemnata clipa de timp neinsotita de Acel Print grozav al iubirii divine, Acel Inger de Mare Sfat, de Acea Inima, Care a preferat sa fie strapunsa, decat sa te paraseasca! – Arsenie Papacioc
  • Daca ajungem langa Dumnezeu, suntem in cer. Sa ne facem sufletul cer! – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Crestinii traiesc in trup, dar nu dupa trup; traiesc pe pamant, dar vietuiesc ca in ceruri.Ei nu sunt o societate. – Anonim
  • Iisus Se face ascultator Tatalui, vindecand propria noastra neascultare si devine pentru noi modelul unei ascultari fara de care nu exista mantuire. – Sfantul Ioan Damaschin
  • Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har. – Iacov 4:6
  • Hristos S-a intrupat pentru o opera universala, reintegrand si aducand toate lucrurile in Sine. – Sfantul Irineu
  • mai fi ramas omului decat sa se daruiasca in intregime Lui, intr-un elan de dragoste, redandu-I universul intreg unit in fiinta omeneasca.Atunci Dumnezeu Insusi S-ar fi dat la randul Sau omului, care ar fi avut in virtutea acestui dar, adica prin har, tot ceea ce Dumnezeu poseda prin firea Sa.In felul acesta, s-ar fi indeplinit indumnezeirea omului si a intregii lumi create.Aceasta sarcina prescrisa omului nefiind implinita de Adam, o putem intrezari prin lucrarea lui Hristos, al doilea Adam. – Vladimir Lossky
  • Binele nu are margini. – Sfantul Grigorie de Nyssa
  • Dumnezeu nu ne porunceste si nu doreste sa fim tristi in inima noastra; mai degraba, doreste ca, din iubire pentru El, sa avem mereu bucurie in suflet. – Sfantul Ioan Scararul
  • Dumnezeu ne cerceteaza cu cele placute sau cu cele neplacute.Noi sa le primim pe amandoua cu aceeasi supunere.Pe amandoua caile ne readuce Dumnezeu la sanatatea sufletului si la reunirea cu Dansul. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Mi-ar fi mai bine sa traiesc cu fiarele, decat cu oamenii necredinciosi. – Cuviosul Azarie
  • Libertatea omului e partea divina din el. – Petre Tutea
  • Cel lacom nu se bucura de ceea ce are, ci se intristeaza pentru ce nu are. – Ilie Miniatis
  • Cu judecata cu care judecati, veti fi judecati. – Matei 7:2
  • A sti sa taci este o virtute mai mare decat a sti sa vorbesti. – Sfantul Ambrozie
  • Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Toate familiile fericite sunt la fel; fiecare familie nefericita este nefericita in propriul fel. – Lev Tolstoi
  • Dragostea este bucuria de a face altora bucurie. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Trebuie sa tii capul plecat, pentru ca, in felul acesta, in suflet coboara smerenia si evlavia.Astfel invatam sa-i respectam pe ceilalti, sa-i cinstim, sa-i iubim, ca mai buni decat noi, ca pe prietenii nostri, ca pe icoane ale lui Dumnezeu. – Avva Pamvo
  • Mandria este data de necunoasterea lui Dumnezeu. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Folosirea gresita a gandurilor duce la intrebuintarea gresita a lucrurilor. – Sfantul Maxim Marturisitorul
  • Nu piroanele L-au tinut pe Hristos rastignit, ci iubirea. – Nicolae Steinhardt
  • Barbatul care tine sa fie frumos trebuie sa se impodobeasca cu cugetul sau. – Clement Alexandrinul
  • Dragostea frateasca este hrana duhovniceasca. – Sfantul Clement Alexandrinul
  • Dumnezeu este mostenirea sufletului, iar sufletul este mostenirea lui Dumnezeu. – Sfantul Macarie
  • Cine nu are ca mama Biserica nu Il poate avea pe Dumnezeu ca Tata. – Sfantul Ciprian
  • Graul este foarte mic in comparatie cu paiul. – Fericitul Augustin
  • Numai Dumnezeu poate vindeca sufletele noastre. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Treimea nu se reduce la o esenta divina abstracta si impersonala, ci este o Treime de Persoane Care Se iubesc, Care-si extind iubirea Lor peste noi si in noi, in Hristos Care patimeste pentru noi, Care este intreg iubire pentru noi.Hristos ne cheama de asemenea sa inaintam cu ajutorul Sau spre o umanitate asemenea umanitatii Sale: o umanitate care vrea sa sufere pentru ceilalti ca sa-i innobileze, ca sa faca bucurie Tatalui ceresc, dandu-I bucuria de a vedea ca inaintam prin iubirea dintre noi spre iubirea fata de El. – Dumitru Staniloae
  • Nicaieri nu este atata rau ca in erezie. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Religia este expresia unui mister trait. – Petre Tutea
  • Toate socotesc jertfa piatra de temelie pusa de Dumnezeu existentei noastre.pr. – Constantin Galeriu
  • Nu exista teologie in afara de traire; trebuie sa te schimbi, sa devii un om nou. – Vladimir Lossky
  • Purtarea crestinilor sa fie cea mai buna apologie a credintei lor. – Origen
  • Postul este izvor de bucurie. – Sfantul Vasile cel Mare
  • Biserica se intelege in doua feluri: adunarea credinciosilor si unitatea sufletului. – Sfantul Macarie
  • Unicul adevar este iubirea. Iubirea este aceea care da viata si caldura, care inspira si calauzeste.Iubirea este sigiliul pus creatiei, semnatura Creatorului.Iubirea explica lucrul mainilor. – Sale. Theoklitos
  • Cel care se roaga este cu adevarat teolog. – Evagrie din Pont
  • Eu, privind de pe culmea, cam inzapezita, a celor 70 de ani, vad in randurile pastorilor de suflete munca rasplatita prin trezirea sentimentului religios si al evlaviei in cei pastoriti; vad rasplatirea ostenelilor pastorului prin dreptatea si darnicia sufleteasca a celor pastoriti. – Nicodim Patriarhul Romaniei
  • Adevarul se identifica cu trairea sau experienta nemijlocita, iar teologia cu vederea lui Dumnezeu. – Christos Yannaras
  • In acest chip vietuind (dupa legile Sfintilor Parinti n.n., nu vom muri de moartea neascultarii, ci vom trai in dreptate si vom castiga Imparatia cerurilor. – Sfantul Teodor Studitul
  • Dumnezeu ne-a dat mila ca o porunca a dragostei. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Unde este sfintenie, acolo este si curaj. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Unde este intelepciunea lui Dumnezeu nu mai este nevoie de intelepciunea oamenilor. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Cand veti curata sufletele voastre, atunci vor straluci si se vor impartasi de prezenta lui Dumnezeu si de dumnezeiasca si cereasca Sa stralucire.Atunci, sufletele vor fi ca niste oglinzi curate, receptive la lumina dumnezeiasca si vor putea primi si ele stralucire. – Sfantul Dionisie Areopagitul
  • Iisus Hristos, ipostasul supremei afectiuni si ratiuni, intra cu noi intr-o comuniune ca de la om la om, intr-o legatura interumana, umanizandu-ne deplin prin indumnezeire. – Dumitru Staniloae
  • Lasati copiii sa vina la Mine. – Marcu 10:14
  • Daca vrei sa schimbi lumea, du-te acasa si iubeste-ti familia. – Maica Tereza
  • Caminul este o mica Biserica. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Legea talionului dinte pentru dinte n.n.este dreptatea celor nedrepti. – Fericitul Augustin
  • Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul vostru. – Luca 17:21
  • In Pogorarea Duhului Sfant este intreaga Treime Care vine spre noi, isi face lacasul in noi. – Paul Evdokimov
  • Credinta este pentru suflet, ceea ce este ochiul pentru trup. – Teodoret al Cirului
  • Sufletul traieste vesnic si nu poate muri, caci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarasi se va uni cu trupul. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Inlauntrul nostru trebuie sa fie pururea Inviere. – Inocentiu Arhiepiscopul Odesei
  • Imparte painea ta cu cel flamand. – Isaia 58:7
  • Prin Hristos … tot pamantul a fost eliberat din intunericul amagirii. – Sfantul Ioan Gura de Aur
  • Lumea este hanul diavolului.De aceea, oriunde ne ducem, gasim pe hangiu acasa. – Martin Luther
  • Rautatea este contra naturii asa cum boala este contra sanatatii. – Sfantul Ioan Gura de Aur