Dezvoltatorul imobiliar Alpha Builders intră pe piața de capital și încearcă să atragă bani direct de la investitori. Compania a lansat prima emisiune de obligațiuni corporative, în valoare de 3 milioane de euro, fondurile urmând să fie folosite pentru extinderea proiectelor imobiliare ale grupului.
Oferta include 30.000 de obligațiuni, fiecare cu o valoare nominală de 100 de euro și o scadență de trei ani. Titlurile promit investitorilor o dobândă fixă de 11,5% pe an, plătită trimestrial.

Investiție minimă de 1.000 de euro
Obligațiunile pot fi cumpărate atât de persoane fizice, cât și de investitori instituționali, în perioada 10–27 martie 2026.
Subscrierea minimă este de 10 obligațiuni, ceea ce înseamnă o investiție de cel puțin 1.000 de euro.
Oferta este intermediată de casa de brokeraj Prime Transaction, care oferă informații suplimentare celor interesați ( [email protected] / tel 021.322.46.14 ).
Investitorii pot consulta detalii despre ofertă și pe www.alphabuilders.ro, în secțiunea Investitori.
După închiderea ofertei, compania intenționează să listeze obligațiunile pe sistemul multilateral de tranzacționare al Bursei de Valori București, sub simbolul ABG29E.
Conform prospectului aprobat de ASF, emitentul poate răscumpăra anticipat obligațiunile după primul an, la valoarea nominală plus dobânda acumulată.

Banii investiți ajung în proiecte imobiliare
Piața de capital devine tot mai importantă pentru finanțarea dezvoltărilor imobiliare din România. Prin astfel de instrumente financiare, companiile pot atrage fonduri direct de la investitori.
În cazul Alpha Builders, capitalul atras este legat de proiecte imobiliare aflate în diferite stadii de dezvoltare.
În spatele fiecărei obligațiuni se află, de fapt, un proiect concret și o echipă de specialiști – ingineri, arhitecți și constructori – care lucrează la dezvoltarea acestora.
Pentru investitori, oportunitatea nu înseamnă doar un posibil câștig financiar, ci și participarea indirectă la proiecte care vor contribui la dezvoltarea litoralului românesc și a altor zone urbane.

CEO: „Investițiile se văd cel mai bine pe șantier”
“În domeniul imobiliar există o regulă simplă: investițiile se văd cel mai bine pe șantier. Pentru investitori, diferența dintre un proiect care există doar pe hârtie și unul real este dată de progresul lucrărilor, experiența dezvoltatorului și capacitatea acestuia de a livra ceea ce promite. Alpha Builders Group a construit mai întâi un portofoliu solid de proiecte, iar emisiunea de obligațiuni este un pas firesc pentru a ne apropia de cei care ne susțin. Compania este în continuă dezvoltare, dovedind astfel că are capacitatea de a se adapta schimbărilor din piață și de a valorifica oportunitățile de creștere.”, spune Cristian PANAIT – CEO Alpha Builders Group.
La rândul său, Octavian Mitan, Senior Partner și Director de Dezvoltare Alpha Builders Group, spune că accesul la piața de capital deschide noi oportunități pentru companie.
Octavian Mitan, Senior Partner și Director de Dezvoltare Alpha Builders Group
“Pentru Alpha Builders Group, accesul la piața de capital adaugă o nouă dimensiune modului în care grupul își susține creșterea. Este, în esență, un punct de inflexiune în activitatea grupului, la care ne gândim de mult timp. Capitalul atras prin obligațiuni ne va permite să deschidem noi direcții, extinzând și consolidând portofoliul grupului. Vrem să cumpărăm terenuri pentru proiecte noi, în zone strategice pe litoral, în București și în zona metropolitană.”, este de părere Octavian Mitan, Senior Partner și Director de Dezvoltare Alpha Builders Group.



Proiectele din portofoliul companiei
Alpha Builders Group se numără printre dezvoltatorii activi pe piața construcțiilor și dezvoltării imobiliare, cu mai multe proiecte rezidențiale realizate sau în construcție.
Printre proiectele importante ale companiei se numără:
- Marina Tower – Mamaia, un proiect rezidențial de 15 etaje amplasat pe malul mării. 95% dintre unități sunt deja vândute, iar câteva locuințe mai sunt disponibile.
- Olimp Tower – Olimp, o clădire de 21 de etaje situată între Marea Neagră și pădurea Comorova.
- Tomis Tower II – Constanța, un proiect rezidențial construit pe malul lacului Siutghiol.
Acestea sunt completate de proiecte rezidențiale de dimensiuni medii și ansambluri de vile urbane, care contribuie la extinderea portofoliului companiei.
















