Sursa foto: MASIF
Un generator electric pentru utilaje agricole se poate dovedi foarte util atunci când ai nevoie de curent în mijlocul câmpului sau când trebuie să efectuezi diverse lucrări în fermă, dar nu ai acces la o priză.
Pentru că este vorba de un model mai special de generator, îți vom arăta cum funcționează un astfel de aparat și care sunt detaliile pe care să le ai în vedere dacă vrei să-l achiziționezi.
Ce este generatorul pentru utilaje agricole
Rolul unui astfel de dispozitiv nu este cu nimic diferit de celor al altor generatoare, fiind utilizat în scopul obținerii energiei electrice, cu ajutorul energie mecanice.
În timp ce generatoarele diesel sau pe benzină sunt echipate cu un motor termic ce furnizează energia mecanică, generatoarele pentru utilajele agricole nu dispun de un astfel de motor.
În cazul lor, energia mecanică este preluată de la motoarele utilajelor agricole, la care se conectează prin intermediul unei prize de putere. Majoritatea utilajelor agricole sunt dotate cu o astfel de priză, care are rolul de a pune în mișcare părțile mecanice ale altor dispozitive folosite pentru diferite lucrări în câmp.
Astfel, energia mecanică a motorului utilajului este transmisă către generator, iar acesta o folosește pentru a produce energie electrică pe care o furnizează altor consumatori.
În continuare, îți prezentăm care sunt criteriile pentru alegerea unui astfel de generator.
Frecvența utilizării
În momentul în care te decizi să achiziționezi un generator pentru utilajele agricole trebuie să știi dacă îl vei folosi doar ocazional sau dacă ai nevoie el ca sursă independentă de curent.
În acest din urmă caz ai nevoie de un generator care să poată funcționa continuu perioade lungi de timp și care să facă față utilizării zilnice.
Numărul și puterea consumatorilor
Generatorul furnizează curent pentru diferite scule sau aparate, iar acesta este un alt detaliu de care trebuie să ții cont. Dacă ai nevoie de un generator pentru un singur consumator lucrurile sunt mai simple, dat fiind faptul că trebuie să alegi un model cu o putere mai mare decât cu cea a aparatului sau uneltei pe care o vei folosi.
În cazul consumatorilor multipli, trebuie să ții cont de numărul acestora și de puterea fiecăruia. De asemenea trebuie să știi dacă vei avea nevoie de curent pentru mai mulți consumatori în același timp sau dacă îi vei utiliza pe rând.
În funcție de aceste detalii se alege puterea generatorului, care trebuie să fie mai mare decât suma puterilor tuturor echipamentelor alimentate simultan.
De asemenea dacă vei folosi mai mulți consumatori în același timp, vei avea nevoie de un generator cu mai multe prize monofazate și trifazate.
Sistemul de cuplare
Prizele de putere ale utilajelor agricole pot fi de mai multe tipuri, fiecare necesitând un sistem de cuplare specific.
Prin urmare, e necesar ca sistemul de cuplare al generatorului să fie compatibil cu cel al prizei de putere sau să permită montarea unui adaptor. În caz contrar generatorul nu va putea fi folosit decât cu un alt utilaj cu o priză de putere potrivită.
Orice s-ar spune, este mai ieftin să cumperi un generator compatibil decât să schimbi un utilaj agricol pentru a se potrivi cu sistemul de cuplare al acestuia.
Puterea și turația utilajului agricol
Acestea sunt alte două criterii la fel de importante, care țin tot de compatibilitatea generatorului cu utilajul la care urmează să fie conectat. În specificațiile tehnice se menționează puterea și numărul de turații la care generatorul poate funcționa, iar aceste date trebuie să se regăsească și în caracteristicile utilajului. O priză de putere prea salbă sau cu un număr insuficient de rotații nu va putea pune generatorul în funcțiune, în timp ce una prea puternică poate cauza defectarea aparatului.
Dacă vei lua în considerare toate aceste aspecte, poți fi sigur că vei face alegerea potrivită, în concordanță cu nevoile tale.