In ciuda faptului ca au fost separate de politica si cu granitele inchise timp de 24 de ani, Marocul si Algeria au decis sa lase deoparte diferentele pentru a se uni in apararea celui mai emblematic fel de mancare al lor, cuscusul, pentru a-l inregistra impreuna ca sit al Patrimoniului Mondial in fata UNESCO.
Initiativa a venit pentru prima data din Algeria, cand directorul Centrului Algerian de Cercetari Preistorice, Antropologice si Istorice (CNRPAH), Slimane Hachi, a anuntat ca tarile din Magreb se vor intalni in curand pentru a contura proiectul comun in fata UNESCO.
La randul sau, Marocul a salutat ideea si a fost in favoarea unei candidaturi care sa includa si celelalte tari din Maghreb unde se mananca si cuscus: Tunisia, Libia si Mauritania.
Cuscusul care se gateste in tot Magrebul este ceva asemanator cu un fel de mancare complet care nu are nevoie de suplimente: o baza de boabe de gris de grau dur (sau orz) aburite care se desprinde dintr-un amestec de carne (de vitel sau pui, in principal) insotite de pana la sapte legume.
Din aceasta versiune originala provine o infinitate de soiuri de cuscus cu arome si moduri diferite, mai simple sau mai sofisticate, care reflecta in acelasi timp obiceiurile fiecarei regiuni nord-africane: exista „tfaya” in Maroc cu ceapa si stafide caramelizate, sau „masfuf”-ul cu lapte si nuci din Algeria, precum si alte tipuri de cuscus cu peste sau carnati.
In ceea ce priveste originile acestui fel de mancare, unii cercetatori le plaseaza in regatul berber al Numidiei; altii, precum arheologul si istoricul marocan, Mohamed Semar, sustin ca acest fel de mancare a fost introdus de triburile arabe din Tunisia si de acolo in alte tari din Maghreb in epoca califatul fatimid din secolul al X-lea.
„Decan de gastronomie” si „carnaval alimentar”; Asa a fost descris cuscusul de poetul marocan Saad Sarhan, care a dedicat o buna sectiune acestui fel de mancare emblematic in cartea sa „Banquet Divan”.
Insa simbolismul cultural al cuscusului nu se afla doar in proprietatile sale nutritive, ci si in rolul sau social: este insotitor la ceremoniile principale, de la petreceri la inmormantari.
Un proverb arab spune: „Cuscusul reuneste”, pentru ca este un fel de mancare care face apel la unitate si cere sa fie impartit in grup, pe langa reafirmarea identitatii confesionale a Maghrebului: in Maroc si Algeria se consuma vineri, ziua rugaciunii colective in moschee.
Si este si un simbol al solidaritatii sociale, deoarece familiile pregatesc o cantitate suplimentara de cuscus pentru a putea oferi un fel de mancare unui vecin sau saracilor care il asteapta langa moschei.
„Cuscusul este un element emblematic pentru tarile din Africa de Nord (…) este o mostenire imateriala care nu recunoaste granitele politice”, a declarat pentru Efe Samir Kafas, seful Diviziei de inventariere si documentare a patrimoniului din cadrul Ministerului Agriculturii. Cultura.
Pentru Kafas, inscrierea acestui fel de mancare ca sit al Patrimoniului Mondial UNESCO este o recunoastere a importantei sale si o consolidare a legaturilor culturale care unesc comunitatea magrebiana.
Faima cuscusului a depasit granitele continentelor, acesta fiind consumat si in Sicilia („couscous a la trapanese”, cu peste) iar acum, datorita imensei comunitati nord-africane, este considerat unul dintre felurile preferate. a francezilor.
Candidatura cuscusului ca mostenire culturala are toate posibilitatile sa mearga inainte pentru ca, potrivit Kafas, propunerile multinationale au de obicei un tratament prioritar de catre UNESCO, desi promotorilor le mai ramane putin timp pentru a-si prezenta dosarul inainte de 31 martie, termen limita pentru depunerea candidaturilor.
Cuscusul este una dintre legaturile culturale profunde care unesc tarile din Magreb dincolo de politica: limba si cultura lor amazigh (berbera), mostenirea maura si sefarda, genuri muzicale similare si o traditie vestimentara similara.
Arabii au stiut sa pastreze cuscusul, un fel de mancare care cuprinde unitatea nord-africana si o diversitate a diferitelor culturi care au debarcat istoric in Africa de Nord.
