Dan Negru, rasfatatul familiei

Este singur la parinti si asta spune totul. Si e mai mult decat norocos, pentru ca bunicii lui sunt inca in viata, asa ca rasfatul este maxim.

De sapte ani il vedem la Antena 1, de la Academia Vedetelor la Batem Palma, de la Ciao Darwin la Jocuri la Saint Tropez. Nu a castigat doar experienta in televiziune, ci si dragostea telespectatorilor. Obisnuit cu rasfatul familiei, Dan Negru este acum si rasfatatul fanilor. In primavara aceasta, o sa-l regasim prezentand Ziua Judecatii, emisiune ajunsa la al patrulea sezon. Promite telespectatorilor o noua emisiune pentru toamna, despre care insa nu vrea sa spuna prea multe ca sa nu strice surpriza.

Trecerea in spatele camerelor

Recunoaste ca uneori il bate gandul sa renunte la televiziune. E normal, pentru ca orice meserie are urcusurile si coborasurile ei. Dar el nu se sperie asa usor si chiar acum, daca deschizi televizorul, e foarte posibil sa-l vezi agitandu-se, asa cum ne-a obisnuit. Daca as pleca din televiziune ar insemna sa renunt la toata experienta acumulata si sa incep de la zero in alt domeniu. Televiziunea nu inseamna doar prezenta in fata camerelor. S-ar putea, candva, sa cedez tentatiei de a trece in spatele camerelor. E un pas firesc pe care il vom face toti. Si Teo, si Mircea Radu, si Andreea Marin si toti cei care acum acumuleaza experienta pe platourile de filmare.

Doar famila ramane cu tine

Celebritatea nu este singurul lucru necesar pentru a te simti implinit. Si lucrul acesta l-a simtit si Dan care, nu de mult, si-a intemeiat propria familie, subliniind ca familia este cea care i-a dat intotdeauna liniste. Cred ca, in viata, toate au vremea lor. Acum venise pentru mine vremea casatoriei. Pentru ca totul este trecator. Prieteni de conjunctura, colegi de serviciu, toti dispar mai devreme sau mai tarziu. Familia e singura care ramane. E mult mai greu sa-ti faci o cariera fara sa ai familia alaturi. Daca la suisuri prietenii iti stau alaturi, atunci cand cobori e doar familia langa tine.

Bucuria nu trebuie comandata

Cu mintea la Dragobete, la martisoare si la 8 Martie, am incercat sa-l descos despre cadourile pe care le va oferi femeilor dragi din viata lui. Dar mi-a raspuns ferm ca nu crede ca iubirea trebuie sa aiba o zi a ei. Spontan cum il stim, spune ca prefera sa le arate celor dragi dragostea atunci cand simte el, nu intr-o zi aleasa de altii. Ma enerveaza maimutareala importurilor. E adevarat, Dragobetele, 8 Martie sunt zile care aduc bucurie, dar bucuria nu trebuie sa fie comandata. Recunoaste totusi ca darurile cele mai frumoase pe care i le oferea mamei sunt cele din vremea copilariei. Isi aminteste cu mandrie de bucuria sa atunci cand ii facea cadou desene in acuarela facute de el si flori.