Este o intrebare pe mintea epuizata a oricarui proaspat parinte: de ce se nasc copiii atat de neajutorati? In 1960, un antropolog american a prezentat o explicatie influenta care are radacini in evolutia umana.
Pe masura ce stramosii nostri timpurii au inceput sa mearga in pozitie verticala, a sustinut Sherwood Washburn in 1960, ei au dezvoltat un bazin mai ingust pentru a face mersul pe distante lungi mai eficient. In acelasi timp, acesti hominini dezvoltau creiere mai mari. Iar bebelusii cu cap mare ar putea ramane blocati intr-un canal de nastere strans in timpul nasterii, amenintand atat viata mamelor, cat si a bebelusilor.
Potrivit dr. Washburn, evolutia s-a confruntat cu aceasta „dilema obstetricala”, asa cum a numit-o el, prin scurtarea sarcinilor, astfel incat femeile sa naste copii inainte ca creierul sugarului sa termine de crestere.
Teoria Dr. Washburn a fost extrem de influenta si a devenit o lectie comuna la cursurile de biologie. „Sapiens: A Brief History of Humankind”, o carte best-seller din 2011, a prezentat dilema obstetricala ca un fapt. Multi cercetatori inca o imbratiseaza.
Dar o noua revizuire detaliata a dovezilor din revista Evolutionary Anthropology a aruncat apa rece asupra ideii. Anna Warrener, antropolog biologic la Universitatea din Colorado Denver, a sustinut ca dovezile de pana acum nu ofera un sprijin puternic pentru dilema obstetricala si ca oamenii de stiinta nu au acordat suficienta atentie posibilelor alternative. In plus, a spus omul de stiinta, ideea transmite femeilor un mesaj daunator ca sarcina este in mod inerent periculoasa.
„Perpetueaza o naratiune a incompetentei corporale”, a spus dr. Warrener.
La studii superioare, dr. Warrener nu vedea niciun motiv sa se indoiasca de dilema obstetricala. Pentru teza ei, ea a investigat una dintre ipotezele cheie ale Dr. Washburn – ca femeile merg mai putin eficient decat barbatii, deoarece pelvisul lor este mai larg pentru nastere. Dar in 2015, dupa ce a studiat voluntarii care mergeau pe benzi de alergare, dr. Warrener a descoperit ca a avea un pelvis mai larg nu a creat o cerere mai mare de oxigen.
„Au venit datele si am spus: „Stai putin – poate ca am gresit o parte din poveste”, si-a amintit ea.
Holly Dunsworth, un antropolog biologic acum la Universitatea din Rhode Island, a devenit si ea dezamagita de dilema obstetricala atunci cand a analizat indeaproape dovezile. „Am fost scandalizata”, a spus ea.
In 2012, ea si colegii ei au publicat un studiu privind durata sarcinii la oameni si alte primate. Ei au descoperit ca, in general, primatele mai mari au avut tendinta de a avea sarcini mai lungi decat cele mai mici. Pentru dimensiunea lor, oamenii nu au sarcini scurte. In orice caz, sarcinile umane sunt mai lungi decat s-ar putea prevedea pentru o primata de marimea lor.
De atunci, dr. Dunsworth a devenit un critic puternic al dilemei obstetricale, sustinand ca momentul nasterii este determinat de marimea corpului bebelusilor, nu de capul acestora. Procesul de nastere incepe atunci cand un fat necesita mai multa energie decat poate oferi corpul unei mame, propune ea. „Da nastere bebelusi masivi”, a spus ea.
Alti oameni de stiinta, totusi, au venit in apararea teoriei, admitand in acelasi timp ca conceptia ei initiala a fost prea simplista.
Intr-un studiu publicat luna trecuta, o echipa de cercetatori a sustinut ca diferenta dintre pelvisul masculin si feminin prezinta semne de selectie naturala care actioneaza in directii diferite. In timp ce barbatii umani sunt in medie mai mari si mai inalti decat femelele umane, anumite parti ale pelvisului lor sunt relativ mai mici. Cele mai mari diferente sunt in oasele care inconjoara canalele de nastere la femelele umane.
In ciuda acestor diferente, pelvisul feminin inca creeaza o potrivire stransa intre capul bebelusului si canalul de nastere, punand uneori atat copilul, cat si mama in pericol.
„De ce nu a reusit selectia naturala sa rezolve cumva aceasta situatie si sa faca nasterea putin mai putin riscanta?” a intrebat Nicole Grunstra, un antropolog evolutionist la Universitatea din Viena si unul dintre autorii studiului. „A evoluat pentru a fi un compromis evolutiv intre cerintele concurente”, a spus ea – cu alte cuvinte, pentru a rezolva o dilema obstetricala.
Dar Dr. Grunstra a recunoscut defecte in versiunea originala a teoriei a Dr. Washburn. Ea a banuit ca mersul poate sa nu fi fost cel mai important factor in evolutia pelvisului. Pur si simplu stand in picioare, a spus ea, ar fi putut exercita presiune asupra podelei pelvine, impiedicand evolutia unui canal de nastere mai spatios.
Scepticii nu sunt convinsi de aceste argumente. In noua sa recenzie, dr. Warrener a pus la indoiala daca bebelusii care raman blocati in canalele de nastere au reprezentat o amenintare majora pentru viata femeilor. Este mult mai frecvent, a remarcat ea, ca proaspete mamici sa moara din cauza pierderilor de sange sau a infectiilor.
Ea a criticat, de asemenea, modul in care dr. Grunstra si alti aparatori ai dilemei obstetricale sustin ipoteza lor. In opinia ei, ei presupun ca fiecare piesa a anatomiei umane a fost ajustata prin selectie naturala pentru o anumita activitate.
Uneori, a spus dr. Warrener, adaptarile sunt intamplari. De exemplu, unele dintre genele care construiesc pelvisul sunt active si in dezvoltarea altor parti ale scheletului. Daca un alt os din corpul nostru ar evolua intr-o forma noua, pelvisul s-ar putea schimba pur si simplu ca un produs secundar – nu pentru ca evolua pentru mers sau nastere.
„Cred ca diferentele de sex in pelvis au fost oarecum un hering rosu”, a spus dr. Dunsworth. Ca si alte oase, pelvisul nu are o forma fixa codificata intr-un plan genetic. Dezvoltarea sa este influentata de tesuturile din jurul sau, inclusiv uterul, ovarele si alte organe. Proportiile pelvisului feminin pot rezulta in parte din toate organele care cresc in interiorul acestuia.
Atat Dr. Dunsworth, cat si Dr. Warrener sunt ingrijorati ca dilema obstetricala duce la o notiune larg raspandita a corpului feminin ca fiind inevitabil defect.
„Acest lucru ne face sa ne simtim ca niste probleme care trebuie rezolvate prin medicina”, a spus dr. Dunsworth. Aceasta naratiune poate juca un rol in medicalizarea nasterii in ultimele decenii, a adaugat ea.
Organizatia Mondiala a Sanatatii a avertizat ca medicii efectueaza din ce in ce mai mult interventii medicale inutile asupra mamelor, in timp ce tulburarile cronice care pot ameninta sanatatea mamei – cum ar fi hipertensiunea arteriala, obezitatea si diabetul – primesc putina atentie.
„Modul in care traim acum, probabil, nu ne conduce sa facem fata provocarii nasterii, asa cum a facut-o corpurile noastre atunci cand s-au dezvoltat diferit in trecut”, a spus dr. Dunsworth.
Dar recunoasterea supra-medicalizarii sarcinii moderne nu pune capat dezbaterii despre originile sale, a spus dr. Grunstra. „Asta nu inseamna in sine ca explicatiile evolutioniste sunt gresite”, a spus ea.
