Fara ele, Moda nu ar exista – sau cel putin nu s-ar putea dezvolta in mod firesc. De peste 100 de ani, Moda incearca sa se organizeze pentru a-si putea pastra imaginea, drepturile si, mai ales, pentru a putea evolua. Dar nu la noi, ci in Franta. In Romania toate incecarile de a organiza aceasta industrie au esuat aproape din start din aceleasi invariabile motive: cine sa conduca, cine sa ia banii si, mai ales „daca nu eu, atunci nimeni”. In fine, poate ca cea mai simpla solutie este sa ne inspiram de la ceai care stiu cu adevarat ce este Moda si cum trebuie ea organizata. Iar la acest sector francezii sunt imbatabili.
Cea mai importanta organizatie a lumii modei franceze si mondiale este, fara indoiala, Federation Francaise de la Couture, du Pret-a-Porter des Couturiers et des Createurs de Mode. Ea grupeaza La Chambre Syndicale de la Couture Parisienne (creata in 1868 si condusa de catre Jacques Mouclier, printre aderentii ei se numara casele de Haute Couture, precum si firmele din zona pariziana care desfasoara o activitate de „couture sur-mesure”), La Chambre Syndicale du Pret-a-Porter des Couturiers et des Createurs de Mode (infiintata in 1973 si condusa de catre Donald Potard, numarand printre aderenti casele de couture care creeaza colectii feminine de pret-a-porter precum si creatorii de moda) si La Chambre Syndicale de la Mode Masculine (infiintata tot in 1973 si condusa, de la inceput si pana in prezent de catre Pierre Cardin. Ea aduna la un loc toate casele de couture si creatorii de moda care lucreaza colectii masculine).
Activitatile Federatiei sunt:
Organizarea calendarului prezentarilor colectiilor pentru primavara/ vara si toamna/ iarna, atat pentru Haute Couture, cat si pentru Pret-a-Porter
Stabilirea locatiilor prezentarilor, a listelor de jurnalisti, a buyerilor francezi si straini si consiliere comerciala.
Inainte de fiecare prezentare, Federatia trimite redactorilor-sefi ai publicatiilor de moda un formular cu reglementarile prezentarilor si conditiile participarii la prezentari. Redactorii sefi sunt obligati sa retrimita Federatiei formularele completate cu numele jurnalistilor si ai fotografilor acreditati, periodicitatea publicatiei, tiraj etc. Federatia trimite la randul ei lista la casele de couture care isi aleg jurnalistii interesati si ii acrediteaza la prezentarile lor de moda
Organizarea de manifestari in strainatate. Deoarece moda franceza realizeaza peste 70% din cifra lor de afaceri prin exporturi, Federatia se ocupa de prezentarea marcilor pe pietele straine, sub forma de prezentari de moda colective.
Federatia organizeaza actiuni promotionale ale manifestarilor culturale franceze prin care se favorizeaza asocierea dintre arta si industrie, coordonand actiuni precum Dineul anual al Camerei de Comert din Paris, Marele Premiu de la Deauville,vernisaje, premiile „Oscar de la Mode”.
Actiuni promotionale pentru media si presa. Federatia recunoaste marea importanta a presei de moda si de aceea incearca sa usureze munca jurnalistilor prin regruparea prezentarilor si facilitarea obtinerii de informatii.
Apara modelele si marcile: impreuna cu Uniunea Fabricantilor, Federatia lupta impotriva oricarei contrafaceri adoptand o legislatie internationala protectoare.
Asigura formarea profesionala prin scolile Chambre Syndicale de la Couture a numerosi tineri designeri.
Simplu, nu este asa?