Absolventul mediu „nu stie sa citeasca critic, sa scrie expresiv sau sa dezbata inteligent si politicos”. Intre timp, sindicatele se opun majorarilor uriase, propuse, ale salariilor profesorilor debutanti pentru ca, in schimb, vor salarii mai mari pentru profesorii cu vechime, indiferent de performanta individuala.
Vorbim despre America aici? Nu, desi americanii pot sustine cu tristete si credibilitate circumstante similare. Ceea ce tocmai ai citit vine de la scriitorul Amotz Asa-El in numarul din 29 iulie-4 august al The Jerusalem Post. In articolul sau intitulat „Cum pot scolile evreiesti sa fie proaste?”, tara ale carei scoli el excoriaza este Israel.
De mai bine de 2.000 de ani, setea de invatare a fost un element central al culturii evreiesti. Asa-El scrie,
Evreii erau atat de obsedati de educatie incat legea evreiasca a decretat ca un oras care nu le-a dat copiilor sai un profesor trebuie sa fie excomunicat. Si educatia i-a facut pe evrei atat de unici incat un calugar francez a notat in secolul al XII-lea ca „un evreu, oricat de sarac, daca ar avea 10 fii, i-ar fi scris pe toti… si nu numai pe fiii lui, ci si pe fiicele lui” [de asemenea. ].
Educatia a fost o mostenire, o cautare si o valoare suprema care mergea cu evreii oriunde rataceau. Asa se face ca imigrantii fara bani care au mers din shtetl-urile [enclavele evreiesti] ale Europei catre atelierele de lucru din Lower East Side au produs pana in 1937 jumatate din medicii din New York si doua treimi dintre avocatii sai.
S-ar putea presupune in mod rezonabil ca o mostenire atat de adanc inradacinata ar produce scoli publice bune intr-o tara definita de evreismul ei. Dar, in schimb, spune Asa-El, sunt o „rusine”. Nu numai ca sunt rai din punct de vedere academic, ci si „alimenteaza indisciplina”. El subliniaza ca „se reflecta cel mai frecvent in dispretul total al elevilor fata de prezenta profesorului lor in clasa”. In plus,
In cazuri mai grave, aceasta indisciplina genereaza vandalism in timpul excursiilor, nu numai in parcurile israeliene, ci chiar si in locuri precum Birkenau [un lagar de concentrare nazist notoriu], unde studentii israelieni si-au sculptat numele in zidurile cazarmilor.
Nici performanta scolilor publice americane, in medie, nu este nimic de spus. Neajunsurile lor rusinoase sunt binecunoscute si cu greu trebuie redate aici. Puteti verifica sectiunea Educatie din Just Facts pentru detalii. Dar ghiceste ce? Am auzit aceleasi plangeri in aproape toate cele 87 de tari pe care le-am vizitat de-a lungul anilor. Chiar si oamenii care cred ca scoala lor publica locala este in regula vor condamna rezultatele proaste si costisitoare din scoala publica a tuturor celorlalti .
Daca un lant de restaurante private ar servi mancare proasta la preturi mari, ar fi istorie in graba. In locul lor ar aparea restaurante mai bune, iar clientii ar saluta o astfel de „distrugere creativa” ca fiind perfect naturala si benefica.
Chiar si in educatie, putem gasi excelenta. Scolile private si scolile de acasa sunt in general infloritoare. Acestea sunt scolile in care niciun parinte sau copil nu este prins de codul postal. Niciun client nemultumit nu este fortat sa patroneze aceste optiuni an de an. Birocratiile indepartate si sindicatele care se deservesc pe cont propriu nu isi pot hartui drumul in sala de clasa. Profesorii sunt mai liberi sa faca treaba. Controversele fractionale, care distrag atentia, insolubile sunt evitate, deoarece toata lumea plateste pentru ceea ce primeste si primeste ceea ce plateste – sau ia o plimbare.
Scolile publice sunt scoli guvernamentale. Numitorul lor comun este politica. Cine s-ar gandi macar sa sugereze ca, pentru a imbunatati restaurantele, ar trebui sa atribuim oamenilor sa manance la restaurante dupa geografie sau cod postal? S-ar imbunatati un restaurant prost daca am arunca mai multi bani in el, i-am rasplati personalul in functie de vechime in loc de merit sau daca am pune politicieni la conducerea meniului sau? Realitatea din scolile israeliene demonstreaza ca politica poate lua chiar si o mostenire culturala impresionanta si o poate arunca la gunoi in doar cateva generatii.
Din Israel pana in America si in multe locuri intre ele, guvernul nu este raspunsul la problemele din educatie. Este problema primordiala in sine. Guvernul politizeaza educatia. Impune unionismul obligatoriu profesorilor. Recompenseaza mediocritatea si frustreaza inovatia si succesul. Inabusa insasi fortele de alegere, stimulente si responsabilitate care produc progres in orice alt domeniu al vietii in care sunt angajati. Raspunsul este mai multa libertate, nu mai multa politica si constrangere. De ce este un asemenea bun simt atat de enervant de neobisnuit?
