De fiecare data cand intru intr-o casa veche, frumos intretinuta, cu vecinatati nesufocante, dar careia destinul i-a fost deraiat, ma intreb cum ar fi aratat in vremuri decente, cine ar fi locuit-o, cum ar fi cinstit-o, ce povesti ar fi ascuns zidurile ei si ce umbre casnice ar fi proiectat ferestrele mari si curate.
Astfel mi s-a intamplat si dupa ce am deschis usa restaurantului de pe Luchian colt cu Mantuleasa, asezat intr-o casa mare, cu camere inalte, atent si discret amenajata pentru noua destinatie. In holul nu foarte mare este barul, de unde sunteti poftiti, cu deferenta, sa alegeti o masa la care sa va asezati.
Sunt patru saloane, nu foarte mari, avand intre doua si cinci mese, maron inchis spre negru, cu scaune comode, acoperite cu piele (cred) de aceeasi culoare, cu fotografii alb-negru, vintage, din care va privesc frumuseti feminine alaturate unor la fel de atragatoare automobile.
Am ales o masa la fereastra care da in Mantuleasa si am inceput sa rasfoiesc meniul adus imediat de politicosul ospatar. Prima impresie: buna; bucate internationale cu accent italian, cu paste si pizza, cu lista vinurilor, albe si rosii, bine articulata si nu costisitoare, 25-50 lei (cu exceptia vinurilor de colectie, care sar de 100 de lei), cu trei deserturi si cu o separata lista de ceaiuri. In fine, nespectaculos, dar atent articulat, cu ingredientele scrise si in romana si in engleza.
Pentru inceput, o supa Madame Butterfly, urmata de file de vita Madame Butterfly, cartofi taranesti si salata asortata; o felie de tort duo chocolat ar trebui sa rotunjeasca o masa foarte buna, mai ales ca era stropita cu gin tonic, vin rosu sec si o cana cu ceai cu iasomie. La vreo zece minute dupa ce am comandat, imi este adusa supa, aburinda si servita in farfurie alba, clasica (ce bine ca omniprezentul bol a luat o pauza!).
Culoarea sidefie era picurata de rosul morcovului maruntit, de verdele patrunjelului si de rumeniul petalelor de usturoi asezate in mijloc. Nu este cine stie ce gateala elaborata, dar grija si rabdarea bucatarului au asamblat ceva intre supa de pui cu orez, ghimbir si usturoi, consistenta unui foarte reusit rissoto cu arome discrete, dar recognoscibile. Eu i-am adaugat piper proaspat macinat si cativa stropi de ulei de masline: delicioasa!
Pana sa vina al doilea fel am terminat gin-tonic-ul si am remarcat o binevenita… absenta: televizorul ! Bravo, mai ales ca muzica, mai oldies, asa, va duce cu gandul la primavara, schimbari, flori, fete… File Madame Butterfly: o minunatie de muschi de vita mediu “grataruit” si acoperit cu felii de prosciutto peste care a fost turnat sos brun din vin rosu, smantana si unt (cel putin asta am simtit eu savurandu-l), alaturi cu frunze de rucola si rosii maruntite si cu bine rumenitii cartofi amestecati cu ceapa si baconul, foarte bine rumenite.
Salata din rosii, castraveti, salata verde, ceapa rosie, ardei gras avea o mare calitate: toate ingredientele erau proaspete si coapte. Carnea se taia usor (nu uitati, perpendicular pe fibra!), gustul bogat iti confirma mirosul apetisant, rucola livra mici piscaturi, iar vinul, Merlot rubiniu sec, usor aromat, robust, inchega o “farfurie” clasica foarte reusita. Pana sa-mi fie adus desertul mi-am dat seama de o mica, dar vizibila, imperfectiune: servetele mari, din bumbac, sunt inlocuite de meschinele servetele din hartie.
Pacat, pentru ca strica ansamblul. Revenind… Felia de tort, nu foarte mare, la fel de buna cum a fost si restul mancarii, era un multistrat din ciocolata alba si clasica, nu era lesinator de dulce si de aromata, avea cirese insiropate si dare de dulceata de capsuni. Ceaiul Casablanca Mint a fost revigorant, servit in ceainic, cu miere si lamaie si a incheiat, rotund, un pranz prelungit si pe care-l doresc repetat. 1 martie a trecut, dar, domnilor, aveti toata luna inainte pentru rasfatul doamnelor. Madame Butterfly abia va asteapta!
