Cum gestionezi situatia in relatia cu un copil dificil

Prima data cand am dat ochii cu ea a fost…ciudat. Este o fata in varsta de 8 anisori si miroase tot ce intalneste, limbajul ei este de nedescris iar plansul ei necontenit si tonalitatea din voce iti provoaca adeseori furnicaturi pe spate pana in creieri. In prima jumatate de ora iti vine sa iti iei frumos gentuta si sa fugi cat poti de repede unde vezi cu ochii. Unde credeti ca am dat eu de ea? La un after school din Ploiesti si multa vreme nu am inteles ce cauta un astfel de copil intr-o scoala de stat si apoi primita si pastrata intr-un after.

La fiecare lectie ea „nu stie” si plange, nu poate si iar plange, e atenta la orice in jur si pentru ca e ultima sau nu castiga iar plange…plange mereu si surpriza cea mai mare a fost sa-i intalnesc familia! Mama ei este genul de persoana ce spune cu cea mai mare usurinta si cu spranceana ridicata ca noi suntem de vina ca fata ei este asa, noi nu avem metode sa o facem sa fie altfel si mai ales, nu inteleg cum, patroana de la after si trainerul grupei ei plus invatatorul si bunica sunt intr-o relatie incredibil de stransa pentru ca ea, Anda, nu isi scrie niciodata in caiet ce are de efectuat acasa, ce urmeaza la scoala si mai rau nu e niciodata pregatita. Intrerupe in orice fel orele, insista pana la disperare, sterge cu radiera inmuiata in saliva (asta cand mai ramane ceva din guma pentru ca le mananca adesea) si atrage atentia profesorilor daca exista vreo ciudatenie (logic din cunostintele si realitatea proprie!) pe care o rostim fara „sa ne dam seama ce vorbim”. Interactiunea cu copiii e jalnica, ea trebuie! sa fie acceptata si in grupul fetelor ce se joaca cu casuta de papusi sau cuvinte incalcite, ea !trebuie! sa fie prezenta si de multe ori sa strice cuburile, masinutele sau asezarea jucariilor baietilor si muulte alte astfel de frumoase si incredibile manifestari si dorinte.

Uluitor a fost la o inspectie cand absolut toate raspunsurile au fost date de ea, uimitor si ne mai intalnit a fost faptul ca a zambit si a sustinut cat stie un copil de frumos lectia si mai frumos de atat a scris, a ascultat si a comunicat intr-o desavarsita ordine si in acord cu clasa si profesorul. Ai putea spune ca te asteptai sa fie a tot nestiutoare, fara maniere sau menajamente, fara bun simt si mai ales sa iti distruga toata munculita ta pentru acea lectie deschisa…ea a fost perfecta! Pe cuvant! Am crezut ca o sa fie un dezastru si a fost un real succes. Jocurile pe care ea le face si pe care toti trebuie sa le respecte (si atat, altfel nu se poate) sunt deseori deosebite iar nevoia maxima de atingere si iubire te inmoaie. Nu stii niciodata la ce sa te astepti de la ea, nu stii niciodata cum s-o iei iar rezolvarea problemelor sunt o intensa provocare. Un copil care aparent te blocheaza, enerveaza, sterge cu tine pe jos dar care te ridica pe un piedestal fara sa realizezi macar, un copil care nu poate intra in nici o categorie, o fata ce va face parte din viitorul nostru si va trebui sa isi gaseasca un loc in societate. Prea mult alint si prea multe ciudate circumstante pot adesea deregla comportamentul pe care noi maturii il gasim usor de parcurs, inteles si pe care consideram ca il putem modela. Eu vin cu intrebarea: cine greseste aici? Noi, profesorii, ca incercam sa modelam si sa aplicam diverse si mai mult sau mai putin reusite metode de lucru asupra unui astfel de copilas sau parintii care cu siguranta se gandesc la ce-i mai bun pentru puiul lor si fac eforturi in orice fel si cum stiu ca sa il „petreaca” pana la usa societatii? Oare aceasta fetita sare din spectrul nostru de normalitate insa este geniala, (noul concept de genial) sau pur si simplu unii sunt lasati sa isi produca probleme si inconveniente siesi dar si celor cu care interactioneaza? Eu consider ca ea este spargatorul de gheata din generatiile urmatoare ce dau peste cap normele de notare, calificare si comunicare. E foarte frumoasa, e perfect sanatoasa si totusi nu ajunge unde vrem noi CUM vrem noi…

Atata timp cat iti lipseste umanitatea si vederea clara a caracteristicilor pozitive privind orice copil cred ca „Anda stai cuminte ca te pun la scris” sau „tu nu ai voie” sau gata, ai intrecut masura” sunt total de prisos. Cred si pe buna dreptate ca Anda are un caracter impenetrabil si faptul ca e DIFERITA nu inseamna neaparat ca poate intra intr-o anume categorie ce delimiteaza si mai ales taie din sansele oricarui ins. Diferit nu inseamna mai greu sau mai fistichiu, nu inseamna mai rau sau foarte bun…ne uimim si stapanim doar copiii „smirna” cu chemare catre invatatura insa, epuizati dupa o zi de munca, atunci cand sigur Sabina doarme dusa noi suspinam si gandim ca nu a fost bine. Gresit! Anda a demonstrat ca poate sa faca ce alti copii aparent „buni si foarte inteligenti care scriu continuu si exerseaza (asa cum vrem noi! si nu stiu de ce?!) nu pot. Dezinvoltura si excelenta abordare a subiectelor si gandurile poznase sunt doar diferite si foarte frumoase, nu toti trebuie sa evoluam asa cum cred altii de cuviinta, cine face regulile scolii? Ce inseamna catalogare si notare? De ce le folosim si de ce credem noi ca suntem mai inteligenti decat ei? Numai atunci cand vom pricepe depasirea si tineretea (cand de mult au trecut pe la noi :)) ca pe ceva unic, frumos si vom intelege naturalul din fiecare probabil ca vom avea stabilitatea si puterea sa stam fata in fata cu copii ce inregistreaza si doreste doar mai multa atentie si are nevoie de tine si emotional nu numai de transmiterea informatiei.