Guvernele din America Latina nu au decis sa coordoneze actiunile in fata fenomenului migrator, in timp ce probleme precum xenofobia, delincventa, mizeria si deznadejdea sunt in crestere. Problemele migratiei din America Latina nu afecteaza doar tarile de origine, precum Haiti, sau tarile de primire, precum Chile, ci si toate tarile de tranzit din regiune.
Manuel, sotia sa si cei trei copii ai lor au emigrat dintr-o zona rurala din Carabobo, Venezuela, intr-o luna din 2018 de care nu isi mai amintesc. Nici toate orasele in care au locuit nu sunt cunoscute. Doar ca au lucrat intr-un orasel din Columbia, langa autostrada, de unde au strans suficienti bani pentru a ajunge in Ecuador cu autobuzul. Ca in Peru s-au urcat intr-un camion cu legume in timp ce era in miscare pentru ca nimeni nu s-a oprit sa le ia. Si ca in Chile au mers trei zile prin desert cu 25 de kilometri pe zi. A fost atat de intens incat una dintre fiicele sale gemene de 11 ani, Maria, spune ca are mai multe calusuri decat picioare.
Drumurile au fost martorii a mii de povesti ca aceasta. Mass-media amplifica unii, altii, majoritatea, raman tacuti si uitati. In fiecare zi, aproximativ 800 de migranti, aproape toti venezueleni, trec in Chile din Bolivia. Majoritatea calatoresc in familie. Maria si fratii ei au fost crescuti pe drumuri in ultimii trei ani. Desi le este dor de casa, tatal lor ii avertizeaza ca locul in care s-au nascut este deja un oras fantoma. Acum vor incerca sa ramana in Chile, unde percep o oportunitate.
Copiii cred ca in acea tara tatal lor isi va gasi in sfarsit un loc de munca stabil si vor avea o casa si – principalul lucru – ca nu vor mai merge toata ziua si nu vor mai dormi acolo unde ii gaseste noaptea. Nu au aflat ca in urma cu doar o saptamana, in Iquique, orasul prin care au trecut, unii localnici au marsaluit impotriva migrantilor, arzandu-le corturile si chiar gonindu-i pe unii pe strazi.
Potrivit datelor Serviciului Iezuit pentru Migranti (SJM), bazate pe rapoartele Departamentului de Imigratie si Migratie din Chile si Institutul National de Statistica (INE), numarul strainilor a crescut de la 305.000 in 2010 la aproape 1.500.000 in 2020, 7,5 % din populatia generala a tarii.
Criza politica si economica din mai multe tari din regiune a declansat fenomenul migrator, iar in Chile l-a determinat pe presedintele Sebastian Pinera sa-si asume masuri mai restrictive. Noua sa Lege a migratiei permite doar regularizarea situatiei celor care au intrat printr-un pasaj autorizat inainte de 18 martie 2020, data la care autoritatile au inchis pentru prima data frontierele din cauza pandemiei. Iar cei care traverseaza clandestin prin treceri neautorizate vor avea doar 180 de zile sa paraseasca tara fara sanctiune. Guvernul chilian a inchiriat avioane pentru a aplica reglementarile si a expulza imigrantii. Doar Curtile de Apel au paralizat aceste expulzari nediscriminatorii in care au amestecat condamnati pentru infractiuni cu migranti ilegali.
In perioada ianuarie 2018 – ianuarie 2021 au fost inregistrate prin demersuri neautorizate peste 35.400 de intrari, ceea ce reprezinta 79% din totalul intrarilor neregulate din 2010, potrivit SJM, care citeaza date de la Politia de Investigatii.
Pozitia guvernului chilian s-a schimbat. Pinera a spus in martie 2018: „Vom continua sa primim venezueleni in Chile, pentru ca avem datoria de solidaritate si nu uit niciodata ca atunci cand Chile si-a pierdut democratia, Venezuela a fost foarte generoasa cu chilienii care cautau noi oportunitati”. Dar anul acesta, in plina criza migrationala, a justificat expulzarile: „Nu vrem sa intre in tara noastra crima organizata, contrabanda, traficul de droguri si cei care nu ne respecta legile”.
Organizatiile pentru Drepturile Omului s-au pronuntat pentru oprirea expulzarilor colective si analizarea cazurilor in conformitate cu standardele internationale si respectarea drepturilor omului.
Chiar si asa, Chile ramane o destinatie atractiva, un adevarat magnet pentru cei care nu au mare lucru de pierdut. La fel ca haitianii, pe care mai multe tari au incercat sa-i faca invizibili, au propria lor tragedie care nu poate fi tinuta in umbra. Guvernul chilian calculeaza ca pana in decembrie erau peste 182.000 de haitiani pe teritoriu, fara a include fara acte, care pentru autoritatile acelei tari nu exista. In orice caz, ei sunt a treia populatie migranta din natiunea de sud, dupa venezueleni si peruani.
Edwin Paraison, fost ambasador haitian in Republica Dominicana, explica pentru CONNECTAS ca tara sa traieste un moment haotic, mai ales din cauza crizei politice, adancita dupa asasinarea presedintelui Jovenel Moise si proeminenta bandelor. Dar si din cauza sigurantei publice, a degradarii conditiilor de viata si a activitatii in crestere a traficantilor de persoane. „Problema este ca, avand in vedere cresterea compatriotilor migranti, nu au existat programe care sa favorizeze convietuirea intre nou-veniti si populatia locala (…) Trebuie definite responsabilitatile fiecaruia, nu doar guvernul haitian, care are cea mai mare pondere evident. . Dar uneori nu vezi cativa actori internationali care au mult mai multa influenta”, spune el.
In 2017, Institutul National al Drepturilor Omului (INDH) din Chile a realizat cel mai recent studiu privind perceptiile populatiei despre imigranti si popoarele indigene si a avertizat ca discriminarea rasiala se instaleaza in opinia publica. Un fapt izbitor este ca majoritatea chilienilor se considera „mai albi” decat alti latino-americani si ii considera pe migranti „mai murdari”. „Daca noi, chilianii, vorbim despre migranti doar in ceea ce priveste expulzarile si evacuarile, acest lucru favorizeaza doar xenofobia si rasismul”, spune Sergio Micco, directorul acestei organizatii.
La acestea se adauga si abuzurile comise impotriva migrantilor la punctele de trecere a frontierei. De exemplu, asa-zisii „coioti” si „pirati” se ofera sa le transporte din oras in oras la preturi exorbitante, ceea ce nu ii impiedica sa fie deseori abandonati pe drum. Potrivit OIM, din Venezuela pana la granita Chile-Boliviana, un migrant venezuelean cheltuieste 1.500 de dolari intre bilete si plati catre coioti.
In Chile, intre timp, fiecare tronson de 200 de kilometri poate costa 35 de dolari de persoana intr-un transport pirat. Intr-adevar, autobuzele companiilor formale evita sa transporte migranti pentru ca nu au acte de sanatate. Pana la urma, se pare ca totul este rezumat in aceasta propozitie pe care o imigranta i-a spus OIM atunci cand a consultat-o despre cheltuielile ei din acest exod: „Venezuelanii au devenit o afacere”.
Situatia a devenit nesustenabila si criza umanitara creste pentru ca nu este o problema doar pentru Haiti sau Chile, ci pentru toate tarile: expulzatorii si primitorii migrantilor. In acest moment, mii de oameni sunt blocati in Columbia sau Mexic venind din Brazilia si Chile.
Dar Panama se confrunta si cu un numar record de migranti in tranzit. Potrivit Serviciului National de Imigrari, 88.514 au intrat pana in acest an prin jungla Darien. Aceasta este cea mai impracticabila si periculoasa regiune din America Latina si inceputul rutei pentru cei care vin din America de Sud in drum spre Statele Unite, unde se confrunta si cu masuri stricte la frontiera. Agentia Reuters, citand doua surse din guvernul panamez, indica faptul ca pana la 4.000 de migranti, majoritatea haitiani, trec astazi pe teritoriul panamez.
„Tarile care primesc migranti trebuie sa fie constiente de faptul ca exista o atentie umanitara importanta. De exemplu, Columbia a fost istoric un oras al emigrantilor din cauza diverselor situatii si, in acest sens, usa nu poate fi inchisa imigrantilor din alte tari”, spune Jose Guarnizo, jurnalist columbian si coautor al cartii Migrantes de otro mundo. .
In acest moment, este necesar sa punem in discutie lipsa unei agende coordonate intre tari pentru a aborda criza migratiei, care abordeaza nu doar cauzele, ci si strategiile bazate pe cooperare si responsabilitate comuna. Carlos Figueroa, director de Incidenta si Studii al Serviciului Iezuit pentru Migranti (SJM) din Chile, considera ca „cooperarea internationala trebuie consolidata deoarece rolul sau este cheie si pana acum semnele de cooperare sunt rare. Tari precum Brazilia, Peru sau Columbia primesc mai multi oameni decat noi, deoarece atata timp cat vor exista crize sociopolitice precum cele din Venezuela sau Haiti, oamenii vor continua sa calatoreasca prin continent si prin lume. Cinci milioane de venezueleni sunt deja numarati in afara patriei, ceea ce ii apropie de criza din Siria, cel mai mare exod de pana acum din lume.
Cu toate acestea, guvernul venezuelean neaga aceasta situatie, asa cum a exprimat recent ministrul de externe Felix Plasencia, acuzandu-l pe presedintele columbian Ivan Duque ca a fabricat cifre. „Sase milioane de venezueleni de origine columbiana, pe langa milioane de venezueleni din Orientul Mijlociu si Europa, traiesc astazi in Venezuela si sunt fericiti”, a spus el.
Pentru Figueroa, raspunsul nu este fara echivoc si ar trebui sa fie orientat nu doar catre controlul frontierelor, ci si catre coordonarea internationala concreta si la diferite niveluri: Politie, autoritati ale municipalitatilor afectate si guverne centrale.
Nolvia Collao, directorul Migr-Accion Chile, este de acord cu aceasta perspectiva. De asemenea, propune aplicarea Pactului global pentru o migratie sigura, ordonata si regulata din decembrie 2018 pentru a creste disponibilitatea si flexibilitatea cailor de migratie regulate. „Acest lucru trebuie realizat prin acorduri intre tari care au o abordare cuprinzatoare a drepturilor. Atata timp cat acesti factori nu sunt abordati in mod adecvat, fluxurile de oameni catre un teritoriu pe care ei il considera o destinatie mai buna pentru viata lor vor ramane foarte active. Este nevoie de multa cooperare internationala atat la punctul de plecare, cat si la punctul de sosire.”
Soraya Mesa, managerul Programului de raspuns umanitar pentru migratia venezueleana in Peru, are un punct de vedere interesant. „Toate statele din America Latina ar trebui sa lucreze pe un aspect anume: standardizarea sistemelor de certificare pentru diplome, competente si altele, atat pentru copii, cat si pentru adulti, pentru ca doar atunci ar facilita o adevarata incluziune socio-economica calificata”, spune el.
Pe de alta parte, Guarnizo considera ca coordonarea ar trebui sa implice Statele Unite, tara in care multi vor sa mearga dar care in acest moment, in ciuda marii sale responsabilitati, nu are o politica deschisa. „Problema este ca tarile din America Centrala si de Sud depind foarte mult de Statele Unite si de aceea nu faciliteaza pasii umanitari care ar preveni mai multe decese de imigranti. Trebuie sa intelegeti ca aceasta este o problema de drepturi ale omului si ca astazi nu migrati, dar poate ca maine va fi randul dvs.”
Imaginile recente arata extreme de violenta, maltratare, xenofobie sau, mai rau, aporofobie, respingerea saracilor. Dar migratia a trezit si solidaritatea celor care inteleg vulnerabilitatea celor care au fost nevoiti sa paraseasca totul, riscandu-si viata si pe cea a celor dragi, in cautarea unui nou viitor. Sunt acolo si in fiecare zi sunt mai multi, desi autoritatile prefera sa-i ignore, sa-i priveasca cu coada ochiului sau sa se prefaca ca sunt responsabilitatea altcuiva.
