Sfarsitul, un nou inceput

Ameteala, senzatie de sufocare, picioarele ti se inmoaie, privirea se tulbura, ai un atac de panica. Simti cum pierzi controlul si un vid imens pare sa te inghita. Cand iti revii, esti atat de slabit incat nici nu-ti mai dai seama daca traiesti sau nu.

Timpul trece, crizele se inmultesc, iar tu te afunzi in depresie… Din ce in ce mai multe persoane apeleaza la medic pentru asemenea probleme, insa fizic totul e in regula. Merg la psihiatru, iau toate medicamentele prescrise, dar simptomele refuza sa dispara. Pare ciudat, insa adesea cauza acestor manifestari e teama de moarte. Avem nevoie de coerenta, stabilitate, vrem sa simtim si sa stim ca detinem controlul total asupra existentei noastre. Iar primul pas este confruntarea cu tine insuti. E greu, intampini rezistenta…

Ba chiar nici nu vrei sa cobori in interiorul tau: „Pai de ce sa-mi deranjez subconstientul, mai bine sa nu aflu ce e acolo!i. Si pentru ca nu poti si nici nu vrei sa te controlezi pe tine – intreprindere dificila si cu rezultat incert -, fie te pui sub stapanirea altuia, fie incerci sa-i stapanesti tu pe ceilalti. Apoi, vine o zi cand acea stabilitate dispare, te trezesti singur cu tine, un strain, si intri in panica. Cand asta se intampla la o varsta mai inaintata, situatia se poate agrava. „A disparut tot ce ma facea sa ma simt util, am si o varsta, deci urmeaza moarteai.

Confruntarea cu necunoscutul trezeste frici adanc inradacinate in fiinta noastra. Cand se schimba ceva ce cunoastem foarte bine, ne speriem. Ne e frica de schimbare, oricare ar fi ea, fiindca ne pune in situatia de a ne confrunta cu noi insine. Ne indoim de noi, nu ne cunoastem resursele, asa ca primul gand e ca nu-i vom face fata. Paradoxal, dar pe masura ce vei incerca sa controlezi mai bine ce ti se intampla, haosul din interiorul tau se va amplifica. Si atunci iti vei dori sa mori. Nu mai ai familie, copil, serviciu, sanatate, deci nu mai merita sa traiesti. Moartea e sfarsitul a tot, deci, cazut in depresie, satul de atata neliniste si durere, nazuiesti la odihna vesnica. Numai ca asta e o dorinta care intra in conflict cu instinctul de supravietuire. Creierul e programat sa te tina in viata cu orice pret, iar pentru a-si indeplini misiunea recurge la toate mijloacele ce-i stau la indemana, inclusiv reprimarea pornirilor periculoase. Asa se face ca in mod constient respingi ideea de moarte, dar in inconstient e atat de puternica, incat va incerca sa se manifeste in orice mod.

Planeta trece prin transformari fizice, dar mai ales energetice, deosebite. Frecventa de vibratie a crescut, iar pentru a putea ramane in continuare pe Pamant, trebuie sa ne-o modificam si noi pe a noastra. E timpul sa acceptam ca existenta poate avea si alte forme decat aici si acum, dar mai ales ca viata poate fi traita si altfel decat am fost obisnuiti. Depresiile, atacurile de panica pot fi un semnal ca omul respectiv refuza schimbarea, chiar mai mult, refuza sa accepte ca a fost inzestrat cu tot ce ii este necesar pentru a se adapta transformarilor. Stie doar ca vrea controlul asupra a tot, dar refuza sa inceapa prin a se controla pe sine.

Cineva spunea ca daca ne-am gandi la moarte fie chiar si numai un minut pe zi, altfel am pleca din lumea aceasta. Si altfel ne-am trai viata. Am intelege ca nu avem de ce ne teme, fiindca in Univers nimic nu se pierde, ci doar se transforma. Fiecare este o investitie mult prea pretioasa pentru ca tot ce inseamna el sa fie ingropat odata cu trupul lui. Moartea e fireasca, naturala, o etapa necesara pe drumul sufletului nostru de intoarcere la Totul din care s-a nascut. Tu stii doar cum e sa fii tu. Dar, de fapt, esti toti si toate, aici si pretutindeni, acum si pentru totdeauna. „Moartea nu e dureroasa pentru ca te desparti de lume, ci pentru ca te desparti de tinei.