Comunicat de presa: Redefinirea familiei si interzicerea implicita a recunoasterii casatoriei între persoanele de acelasi sex

Redefinirea familiei

Redefinirea familiei si interzicerea implicita a recunoasterii casatoriei între persoanele de acelasi sex încalca egalitatea în fata legii a cetatenilor României.

Decizia de astazi a Comisiei comune a Camerei Deputatilor si Senatului desemnate sa revizuiasca Constitutia României cu privire la redefinirea familiei este surprinzatoare si contradictorie, dupa adoptarea principiului nediscriminarii pe criteriul orientarii sexuale ca principiu constitutional.
Limitarea definirii familiei la cuplul casatorit exclude recunoasterea altor tipuri de familii care exista în prezent în societatea româneasca: familiile monoparentale, familiile formate din bunici si nepoti, familiile care traiesc în uniune consensuala. Acestea nu mai beneficiaza de protectie în interiorul textului legislativ fundamental.

Înlocuirea sintagmei de „soti” cu cea de „casatorie între un barbat si o femeie,” este redundanta si nu este necesara. Absenta din Constitutie a unei definitii a casatoriei nu constituie o lacuna, deoarece textul constitutional este completat de legislatia în vigoare. El nu este si nu trebuie considerat a fi un text de dictionar. Definirea institutiei casatoriei este deja prevazuta în articolul 259 din Noul Cod Civil, în practica judiciara neexistand niciun fel de neclaritate în aplicarea legii.

Acest joc al definitiilor nu serveste la altceva decât la nerecunoasterea familiilor LGBT si a drepturilor acestora! Cu ce sunt vinovate familiile heterosexuale care sunt întemeiate fara a detine un certificat de casatorie? Parlamentarii români nu gandesc o Constitutie pentru toti cetatenii, afectând în felul acesta drepturile a peste un milion de persoane care sunt familii fara a fi casatorite, a declarat Florin Buhuceanu, Director ACCEPT.