Cand cel mai misto cadou e un zbor pe Transalpina

Știu ce gandiți. Ca sunt o norocoasa. A lucky bastard. Ei bine, sunt. Nu neg.  Sunt norocoasa de fel. Dar sa va lamuresc. In toamna am implinit niște ani. Nimic extraordinar aici, in fiecare toamna implinesc niște ani. Dar anul asta, fetele astea , de deasupra, care se uita la voi, au hotarat sa-mi dea aripi sa zbor. O aripa de parapanta, un zbor, sa ma bucur din nou de lumea vazuta de sus  și sa-mi potolesc pofta facuta de Gabi.

Acțiunea s-a petrecut intr-o sambata de decembrie, mai de dimineața, așa, sus, la inceput de Transalpina. Am inaintat printre petice de zapada, am regretat ochelarii de soare pe care nu pot sa-i port, ne-am postat in fața releului mic și am așteptat. Caci așa incepe zborul: cu așteptare. Aștepți ca pilotul sa aranjeze aripa, aștepti un pic de vant.

Și vantul se lasa așteptat. Probabil ca am stat mai bine de 10 minute in ham, pregatita, așteptand sa fac pașii decisivi și sa inceteze cei de pe margine cu glumele lor cu morcovu. Da, era și un morcov pe acolo. In fața aveam un povarniș destul de abrupt, care parea ca te lasa sa faci 3 pași și atat – dupa aia, ori zbori, ori te duci de-a berbeleacul.

Așteptarea a luat sfarșit cu o decizie care – culmea – marea morcovu. “Ne facem vant!” Vorba lui Hannibal, daca nu exista o cale, o vom face. Iata-ma, eu, cu morcovu, lasand indicații prețioase de tip testament (“Gabi, daca mi se intampla ceva, nu uita ca ai o Vanatoare de organizat la primavara.”), și  Corado, increzator, gata de acțiune.

A urmat o alergatura ca-n povești, o opinteala ca-n filmele americane (aripa se umpluse și opunea rezistența) și un zbor ca-n filmele de pe Youtube. Lin, fara peripeții, cu zambete largi, peste un cartier de case mici mici al orașelului lui Gabi.  Un zbor cu adrenalina și buna dispoziție care mi-a amintit cat de norocoasa sunt.

Fetelor, habar n-aveți ce mi-ați facut cadou! Pe bune! Nu știu daca v-ați gandit ca o sa am  o zi superba de lenevit și de ras, un peisaj care te face sa uiți ca ai aparatul in mana, o cina de pomina, o gașca de prieteni vechi și noi. A, și sa știți ca in punguța de cadou am gasit și timp de vizitat culele de la Maldarești. Asemenea cadou…mai rar. Mulțumesc!