Istoria primului festival al filmului „gay” din România

primul festival gay
Gay era prea mult şi s-a ajuns la diversitate. CNCD (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării) ar fi trebuit să organizeze „Festivalul filmului gay”, dar, datorită neînţelegerilor apărute, „dosarele” festivalului s-au depus la Accept (organizaţie nonguvernamentală ce luptă pentru drepturile homosexualilor în România). Denumirea iniţială nu a putut fi păstrată, optându-se pentru „Săptămâna diversităţii”, cu menţiunea că „diversitate” dă mai bine decât „gay”.

„Iniţial, CNCD plus 11 ONG-uri ar fi trebuit să organizeze acest eveniment împreună cu noi, Accept, dar s-au răzgândit pe ultima sută de metri, motivând că ar fi mai bine plasat undeva prin iunie. Dacă s-ar fi păstrat acest format, ar fi existat un târg al ONG-urilor şi am fi putut prezenţa mai multe filme. În această situaţie, am decis să continuăm singuri, aveam stabilite deja lansările şi expoziţiile, nu mai era cale de întoarcere. Am fi preferat denumirea de „Festivalul filmului gay”, dar, pentru a împăca pe toată lumea, am acceptat termenul „diversitate”, a afirmat Ştefan Iancu, coordonator „Săptămâna diversităţii”.

Reprezentanţii CNCD susţin că s-au retras din organizarea evenimentului din cauza faptului că ONG-urile implicate nu au reusit să obţină finanţările necesare. „Nu ne-am pus de acord. Lipsa de profesionalism a câtorva dintre ONG-urile implicate a dus la neîndeplinirea planului financiar propus şi, astfel, ne-am retras. Noi, de altfel, vom organiza, la sfârşitul lunii iunie, un eveniment dedicat diversităţii. Este adevarat că am avut disensiuni şi în legătură cu denumirea”, ne-a declarat Diana Ureche, consilier în cadrul CNCD.

Iar povestea e aşa: în perioada 3-9 mai, la Bucureşti, va avea loc primul Festival al filmului gay din România, organizat de Asociaţia Accept. Acest eveniment, „Săptămâna diversităţii”, îşi doreşte să promoveze şi altfel de artă decât cea cu care suntem familiarizaţi, anume arta gay. Filmele prezentate, obţinute cu ajutorul Institutului Cultural Francez şi Consiliului Britanic de la Bucureşti, sunt producţii realizate în anii 1997-2003 şi vin din Suedia, Iugoslavia, Marea Britanie, SUA, Germania, Spania şi Franţa. Gazdele filmelor sunt Sala „Elvira Popescu” a Institutului Francez şi Institutul Goethe, cu începere de la ora 18.00, 18.30, 19.00, 20.30.

De când pe plan internaţional există asemenea manifestări chiar şi în provincie, Bucureştiul nostru, capitală cu pretenţii de integrare între marile oraşe europene, nu a mai cunoscut un astfel de eveniment.

„Un asemenea eveniment este menit nu numai să sprijine moral o minoritate discriminată, ci şi să dea acestei minorităţi sentimentul de a fi actor respectabil şi legitim pe scena publică”, a declarat Florin Buhuceanu, director executiv al Accept. Statisticile internaţionale aşează România pe primele locuri în ceea ce priveşte intoleranţa faţă de minorităţile sexuale. Conform unor sondaje realizate de Institutul pentru Politici Publice, 40% dintre repondenţi nu ar fi de acord ca în România să traiască homosexuali. Doar 11% nu ar avea nici o problemă dacă profesorul copiilor lor ar fi homosexual, doar 17% ar accepta ca medicul de familie să fie gay şi doar 14% ar accepta să lucreze lângă o persoană gay.

Filme, expoziţii, lansări de carte, dezbateri ce conferă şi românului dreptul de a fi diferit(ă), de a scăpa de miturile conform cărora a fi gay înseamnă „a fi dereglat psihic”. Se anticipează ca vârsta participanţilor la festival va fi cuprinsă între 20 şi 30 de ani. Audienta va fi formată din gay şi lesbiene, amatori de artă şi persoane cu cetăţenie străină care trăiesc în România. Deşi se adresează în primul rând celor interesaţi de artă, un festival gay are un impact social mai larg, căci publicul căruia i se adresează aparţine categoriei sociale celei mai deschise către dialog şi schimbare. Cazuri ca cel din noiembrie 2002, când un cuplu de lesbiene a fost demis din serviciu după ce şi-a dezvăluit orientarea sexuală sau cel al unui cuplu gay din Sibiu căruia i-a fost interzis accesul într-un bar, pe motiv că ar fi putut corupe consumatorii (cazuri prezentate de Accept), nu ar trebui să se repete… sau, poate, e încă prea mult pentru noi!
“Adevărul” – Sâmbătă, 1 mai 2004

Festival dedicat pederaştilor şi lesbienelor la Bucureşti

O manifestare care are drept obiectiv principal crearea de vizibilitate pentru comunitatea de gay şi lesbiene din România va fi organizată, între 3 şi 9 mai la Bucureşti, sub numele de „Festivalul diversităţii”. Folosind sloganul „Ai dreptul să fii diferit!”, organizatorii doresc să ofere comunităţii de gay şi lesbiene din România „oportunitatea de a forma şi a exprima o identitate culturală”. În cadrul festivalului sunt programate „Zilele filmului diversităţii”, cu producţii ce vor fi prezentate la Sala Elvira Popescu şi la Institutul Goethe sub sloganul „Amor nu-i musai între el şi ea”, expoziţii de afişe şi de fotografie, lansări de carte şi dezbateri.
“Ziua” (Ştiri pe scurt, Luni, 3 mai 2004)

Festival pentru homosexuali

„Festivalul Diversităţii”, o campanie publică de recunoaştere şi promovare a diversităţii de gen şi orientare sexuală din societatea românească, va avea loc la Bucureşti, în perioada 3-9 mai. Festivalul îşi propune ca obiective principale să creeze vizibilitate pentru comunitatea de gay şi lesbiene din România şi să le ofere acestora oportunitatea de a forma şi a exprima o identitate culturală. În cadrul Festivalului vor avea loc, în fiecare zi, proiecţii de filme sub sloganul „Zilele filmului diversităţii”, expoziţii de afişe şi de fotografie (Institutul Goethe), lansări de carte ( „Homofobia”, „În porumbar”, „Politica sexelor”), precum şi dezbateri (Despre noi, minorităţile sexuale în România). Evenimentele sunt organizate de Asociaţia ACCEPT, Centrul de Resurse Juridice, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Freedom House şi Civic Education Project, cu sprijinul Consiliului Britanic, Institutul Francez, Institutul Polonez, Institutul Goethe, Institutul Cervantes şi Ambasada Suediei la Bucureşti.
“Ziarul” – Luni, 3 mai 2004

MĂDĂLIN VOICU DESPRE PRIMUL FESTIVAL GAY DIN ROMÂNIA „HOMOSEXUALI SUNT ŞI OAMENI SĂRACI, ŞI POLITICIENI”

În această săptămână se desfasoară în Bucureşti primul festival gay organizat în ţara noastră.
Pe parcursul acestei manifestări vor avea loc un festival de film, dezbateri, lansări de carte şi o petrecere finală într-un club de profil. Nu a fost inclusă nici o paradă exotică pe strazile Bucureştiului, aşa cum se procedează „afară”. De ce oare? Nu sunt românii pregătiti pentru aşa ceva? Nu sunt românii toleranti? Acestea au fost întrebările adresate atât organizatorilor, cât şi unor VIP-uri autohtone.

Ştefan Iancu (coordonator programe ACCEPT):
„Am fi vrut să facem asta, dar nu ştim dacă am reuşi să-i convingem pe gay să iasă în stradă. Evident, se tem prea tare de repercusiuni (joburi pierdute, părinţi şocaţi etc). În plus, chiar dacă gayii şi lesbienele s-ar hotări să apară în public, există şi riscul reacţiei segmentului homofob al societăţii. Experienţa de la Belgrad din 2002, despre care relatează şi singurul documentar din cadrul festivalului de film, arată că riscul acesta este real. La Belgrad aproximativ de 50 de manifestanţi gay au fost bătuţi de sute de tineri violenţi (de tipul „băieţi de cartier”).”

Mădălin Voicu:
„În general, noi suntem un popor mai conservator, dar ar trebui să ne adaptăm şi să realizăm că nu mai există alte bariere în domeniul ăsta decât cele impuse de bunul-simţ. Viaţa alege, şi cine e pentru, e pentru, iar cine nu, are dreptul să se abţină. Eu, personal, am ajuns la o vârstă la care nimic nu mi se mai pare curios, dar imi rezerv dreptul de a mă exprima vizavi de aceste lucruri. Homosexuali există în toate păturile sociale, începând de la oamenii săraci până la politicieni, VIP-uri etc. Nu ştiu dacă pot considera asta o boală, dar populaţia nu are întotdeauna, în general, suficientă toleranţă faţă de această boală.”

Dan Tomescu (liderul trupei de travestiţi Queens):
„Mai nou, au dreptul să defileze doar adepţii MISA, yoginii şi sindicatele. În mare, românul este tolerant, având în vedere că a tolerat patru decenii de comunism. Dar în acest moment nu ar tolera un festival în stil occidental. Atâta vreme cât nu s-a făcut educaţie sexuală în şcoli şi atâta timp cât elevii cred că Nichita Stănescu este o poetă, nu vom avea pretenţii să avem de-a face cu o mentalitate modernă. Românii tolerează doar curvele de pe bulevarde şi de pe centură. Vrem să chemăm turiştii străini pe Litoral, dar nu avem locuri de agrement pentru aceştia. Nu mai vorbim de cluburi de gay, având în vedere că o bună parte din turiştii străini apaţin acestei minorităti sexuale. În ţările vecine nu există staţiune fără două trei cluburi de profil.”

DJ Vanda (MTV):
„Românii nu sunt toleranţi, nu sunt occidentalizaţi. Festivalurile gay de afară sunt o sărbătoare. Toţi vin cu familiile lor şi se distrează. Nenumăratele cluburi gay din afară au devenit cluburi mixte, întrucât mulţi heterosexuali preferă să se distreze în astfel de locuri. Homosexualitatea nu mai este de mult un subiect tabu ca la noi. În România, un festival gay, o paradă exotică ar prinde bine pe stăzile de pe Litoral, pentru că acolo vin mulţi tineri. În Occident sunt 15 cluburi gay la un milion de locuitori. La noi este doar unul în Bucureşti. Asta nu înseamnă că nu sunt gay în România. Însă mulţi preferă să se afişeze cu prietene şi să încerce să fie altfel, de frica celorlalţi.”
(Sorin Duţoiu)
“Ziua” – Marţi, 4 mai 2004

România şi homosexualii
„Festivalul diversităţii” minorităţilor sexuale


Prima acţiune de amploare a minorităţilor sexuale din România, intitulată „Festivalul Diversităţii”, a început, ieri, la Bucureşti. Pe durata derulării festivalului, în perioada 3-9 mai, vor putea fi vizionate opt filme, vor fi lansări de cărţi şi expoziţii de afişe şi fotografie – pe tematica diversităţii orientării sexuale. De la această manifestare va lipsi însă parada devenită traditională în alte ţări, deoarece organizatorii consideră că participarea la acţiune ar fi afectată de teama dezaprobării publice. „Festivalul Diversităţii” are drept scop atât promovarea libertăţii de gândire şi de exprimare a minorităţilor sexuale, cât şi educarea culturală şi socială. ţIniţial, prin organizarea acestui festival, organizatorii au dorit să promoveze diversitatea sub toate formele în care se prezintă aceasta: sexuală, religioasă, etnică, etc. Ulterior, din cauza unor probleme organizatorice, festivalul s-a rezumat doar la manifestarea artistică a diversităţii sexuale”, a declarat Renate Weber, preşedintele executiv al Centrului pentru Resurse Juridice. „Există reticenţe din partea autorităţilor statului în a accepta existenţa acestei diversităţi. Cu doar o săptămâna înainte de începerea festivalului, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Primăria Sectorului 3 au decis unilateral să se retragă de la organizarea acestui eveniment, fară să-şi motiveze decizia”, a susţinut Florin Buhuceanu, directorul executiv al Asociaţiei „Accept”.
(Corina Scarlat)
“Adevărul” – Marţi 4 mai 2004

După ce au eşuat în încercarea de a intra în manualele şcolare cu amănunte despre „înclinaţia firească a homosexualităţii” 

Homosexualii ţin mortiş să se afişeze în public

Deşi ar fi vrut să defileze pe străzi, primul festival al homosexualilor se va desfăşura pe „teren acoperit” | „Să ne vadă!”, o expoziţie de fotografie, ce a stârnit scandal în Polonia, deschide festivalul | 40 la sută din români consideră că „homosexualii ar trebui să traiască în altă ţară”

După ce a reuşit să scoată din Codul Penal incriminarea afişării homosexualităţii în public, Fundaţia Accept vrea acum să treacă la „manifestarea identităţii publice a gay-ilor, lesbienelor, transexualilor şi bisexualilor”. Primul pas – organizarea unui aşa-numit „Festival al diversităţii” în Bucureşti, în decursul acestei săptămâni. Iniţial, s-au gândit la un show pe străzile Capitalei, aşa cum se practică în SUA. Au renunţat la idee, deoarece au ajuns la concluzia că homosexualii nu ar fi acceptat, deocamdată, să participe la un asemenea show. „Sunt obligaţi de majoritatea din România să se ascundă că nişte şobolani”, explică liderii Fundaţiei Accept. Aşa că s-au gandit să se alăture unei iniţiaţive a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminarii, care plănuia să organizeze acest Festival al diversităţii pentru a sensibiliza opinia publică în priviaţa acceptării copiilor infestaţi cu HIV, a persoanelor cu handicap fizic şi mental, romi etc. Din motive financiare, Consiliul a amânat organizarea festivalului. După retragerea Consiliului, au dat înapoi majoritatea ONG-urilor implicate în proiect şi Primăria sectorului 3. Fundaţia Accept, cu sprijinul Institutului Francez, British Council, Institutul Goethe, Institutul Polonez şi Ambasada Suediei, a continuat organizarea festivalului axat de această dată doar pe problema minorităţilor sexuale. Festivalul n-a mai fost însă ce ar fi vrut Fundaţia Accept să fie: afişarea într-un loc public, în aer liber, a dreptului de a fi homosexual. În cursul acestei săptămăni, activităţile se mărginesc la vizionări de filme, lansări de cărţi, dezbateri. Astăzi, începând cu ora 18.00, cei care doresc să se alăture festivalului pot viziona la Institutul Goethe o expoziţie de fotografii intitulată sugestiv „Să ne vadă!”, adusă în România după ce a provocat valuri de ostilitate în Polonia. Liderii Accept spun că au simţit nevoia să promoveze în public imaginea homosexualilor, transexualilor şi bisexualilor, după ce un sondaj al Institutului pentru Politici Publice a arătat că 40 la sută din români consideră că „homosexualii ar trebui să traiască în altă ţară”. Majoritatea celor care au această opinie au declarat că n-au cunoscut niciodată personal o pereche de gay sau lesbiene. Dacă ar fi cunoscut, ar fi înţeles că sunt oameni normali, că înclinaţia spre homosexualitate este naturală, nu aşa cum sustin psihiatrii şi psihologii de la noi un caz ce se poate trata, mai susţin liderii Accept. Menţionăm că „Festivalul diversităţii” vine după încercarea eşuată de anul trecut de a introduce amănunte despre „înclinaţia firească a homosexualităţii” în manualele şcolare. Programul a fost blocat „datorită lipsei de vointă politică” şi a „înverşunării” ministrului Athanasiu, acuzat de Fundaţia Accept de „practici discriminatorii”.
(Caterina Nicolae)
“Realitatea românească” – Marţi 4 mai 2004

Prima manifestare gay din Capitală a debutat fără paradă 

Prima manifestare dedicată exclusiv comunităţii de gay şi lesbiene din România a debutat ieri, la Bucureşti, sub numele de „Festivalul diversităţii”. Sub sloganul „Ai dreptul să fii diferit!”, organizatorii doresc să ofere comuniţăţii de gay şi lesbiene din România „oportunitatea de a forma şi de a exprima o identitate culturală”. În cadrul festivalului, ce se va închide duminică, de Ziua Europei, sunt programate „Zilele filmului diversităţii”, cu opt producţii recente, ce vor fi prezentate la Sala „Elvira Popescu” şi la Institutul Goethe, sub sloganul „Amor nu-i musai între el şi ea”, expoziţii de afişe şi de fotografie, lansări de carte şi dezbateri. Festivalul este organizat de Asociaţia Accept, Centrul de Resurse Juridice, Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Freedom House şi Civic Education Project. De la prima manifestaţie a minorităţilor sexuale din România, care a început ieri la Bucureşti, a lipsit parada devenită tradiţională în alte ţări, deoarece organizatorii se tem de dezaprobarea publică. Unicul eveniment care a marcat debutul iniţiativei a fost o conferinţă de presă, în cadrul căreia au fost prezentate manifestările incluse în agenda festivalului. De altfel, conducerea Forumului Creştin „Noua Dreaptă” a luat deja poziţie, declarând evenimentul drept „o ruşine şi un atac perfid la adresa consţiintei creştine a poporului român. Demolării fizice a naţiunii, prin înfometare şi scăderea artificială a natalităţii, începută cu atâta succes de politicienii autohtoni, îi urmează distrugerea morală promovată, iată, cu ajutorul unor instituţii culturale străine”, se arată în comunicatul Forumului Creştin „Noua Dreaptă”, semnat de presedintele Tudor Ionescu.
(Ivana Vlad)
TVR – Marţi 4 mai 2004

Primul Festival Gay din România 

Timp de o săptămână, 3-9 mai, în Capitală se va desfăşura primul Festival al Diversităţii, iniţiat de Accept în colaborare cu alte organizaţii civice şi instituţii culturale. Demarată iniţial ca o campanie publică, pentru a cărei realizare urmau să colaboreze organizaţii neguvernamentale /ONG/, Primăria sectorului 3 şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, acţiunea se va desfăşura cu susţinerea ONG-ului Accept, în condiţiile renunţării la participare a celorlalţi parteneri. Evenimentul se va desfăşura după tiparul Festivalurilor Gay, deja tradiţionale în marile capitale ale lumii, dar fără spectaculoasele defilări „Gay Pride Parade”. Prin intermediul dezbaterilor şi al unei serii de manifestări culturale, festivalul va încerca să inducă în rândul opiniei publice principiile toleranţei şi non-discriminării, România dovedindu-se – după cum arată studii sociologice recente – una dintre ţările europene cu toleranţă foarte scăzută faţă de homosexualitate. În cadrul Festivalului vor avea loc: „Zilele filmului diversităţii” – opt filme cu tematică gay, difuzate la Sala „Elvira Popescu” a Institutului Francez şi la Institutul Goethe, două expoziţii de fotografie şi afiş publicitar găzduite de Institutul Goethe, dezbateri despre minorităţile sexuale din România, la sediul SNSPA şi Consiliul Britanic. „Ideea Festivalului este de a oferi o transparenţă asupra comunităţii gay din România. Va fi o săptămână în care se va celebra dreptul de a fi diferit de majoritate şi în acelasi timp solidar cu restul societăţii. România trebuie să arate că trăieşte în Europa anului 2004”, a declarat, luni, despre eveniment, directorul executiv al Asociaţiei Accept, Florin Buhuceanu.
Observatorul Cultural – Marţi 4 mai 2004

Un tip de diversitate: minorităţile sexuale din România 

Marţi, 4 mai 2004 a avut loc dezbaterea „Despre noi, minorităţile sexuale în România”, găzduită de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), în cadrul amplului proiect intitulat Festivalul diversităţii, organizat de Asociaţia ACCEPT, împreună cu Goethe Institut Bukarest, Ambasada Suediei, Institutul Polonez la Bucureşti, British Council, Institut Français de Bucarest şi Institute Cervantes Bucarest.

Dezbaterea de la SNSPA s-a bucurat de prezenţa unor personalităţi importante ale societăţii civile din România, precum Mihaela Miroiu, profesoară la SNSPA, coordonatoarea Masteratului de Gen şi Politici Publice, studenţi din cadrul instituţiei de învătămînt, a cărei sală s-a dovedit neîncăpătoare datorită unui public numeros, alcătuit fie din persoane implicate direct în activitatea desfăsurată de ACCEPT, fie, pur şi simplu, simpatizanţi şi susţinători. De asemenea, Biserica Ortodoxă Română a avut un reprezentant în persoana părintelui Aurelian. Alături de membrii Asociaţiei ACCEPT s-a aflat directorul executiv al acesteia, Florin Buhuceanu.

Întîlnirea a debutat cu o scurtă precizare a statutului Asociaţiei ACCEPT, care militează pentru drepturile omului, nu numai pentru cele ale minorităţilor sexuale, ci şi ale persoanelor heterosexuale. În faza premergătoare dezbaterii, s-a accentuat importanţa individului şi a persoanei în raport cu grupul şi tendinţa tot mai mare de a neglija prima categorie. Discuţia, iniţiată de Florin Buhuceanu, s-a îndreptat, apoi, către prezentarea broşurii scoase de ACCEPT în 2003, în cadrul proiectului Initiating Social Inclusion of LGBT in România, finanţat de Uniunea Europeană prin programul PHARE-ACCESS, Despre noi, minorităţi sexuale în România, ca un „ABC care nu are pretenţii de a acoperi exhaustiv această problemă”. Materialul în cauză debutează cu un scurt istoric al legislaţiei antihomosexuale, începînd cu Codul Penal din 1864, urmat de o retrospectivă a articolului 200; alte capitole sînt centrate pe tema „ce este un homosexual”, „coming-out-ul”, „homofobul printre noi” etc.

Scurtul speech a fost urmat de o incursiune rapidă, realizată de Mihaela Miroiu, „contra cronometru”, în „abordările filozofice” ale homosexualităţii, precum şi poziţionarea doctrinelor filozofice faţă de cei care întreăin relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex. Incursiunea a făcut posibilă reliefarea unor năstruşnicii „antice”, cum erau, de pildă, acuzele aduse de către greci şi romani homosexualilor pentru producerea cutremurelor de pămînt şi pentru activitatea vulcanilor. Dincolo de acest moment „ludic”, Mihaela Miroiu a subliniat perpetuarea repudierii homosexualilor, care decurge din asocierea acestora cu pedofilia, cu încălcarea „legilor naturii”, dar şi cu presupuse determinisme biologice ale organelor sexuale. A fost menţionată lipsa de informaţie a marii majorităţi a celor care sînt gata să arunce piatra. Nu în ultimul rînd, a fost punctat şi decalajul dintre problematica din România şi cea occidentală, unde faza acceptării a fost depăsită, atenţia îndreptîndu-se către un subiect care a generat alt set de discuţii aprinse: căsătoriile şi adopţiile.

Primul moment al dezbaterii care a dat naştere unor polemici sau, mai degrabă, unor atacuri unidirectionate şi lipsite de fundament real a fost declanşat de afirmaţia Mihaelei Miroiu referitor la căsătoria dintre persoane de acelaşi sex: „Nu cred că este dezirabilă; însă ea poate fi permisă”. Nevoia unei diferenţieri conceptuale între uniunile consensuale care implică persoane de acelasi sex sau heterosexuale a dus la angajarea şi mai energică a participanţilor (participantelor). Ideea acestei separări conceptuale a fost formulată şi avansată în vederea „inventării a ceva partenerial” (Mihaela Miroiu) sau, cum a afirmat Vera Câmpeanu, membră fondatoare ACCEPT, „ar fi trebuit să se găsească o soluţie mai bună decit au găsit heterosexualii”. Propunere care ar trebui serios avută în vedere, mai ales dacă ţinem cont de faptul că, în România, un procent de numai 5% dintre casătorii se bazează pe relaţii parteneriale.

Din afirmaţiile şi chestionările ulterioare a reieşit, încă o dată, că este uneori greu să centralizăm scopurile reale şi să facem o departajare între taberele „pro şi contra”, pentru că, ulterior, să ne putem alătura persoanelor care chiar susţin demersurile anti-discriminare. Tendinţa aceasta de transformare în homofob (homofobă) sau rasist (rasistă) a celor care sînt cu adevarat împotriva discriminării de orice fel şi care au demonstrat-o deja prin implicare în viaţa socială şi prin luări de poziţie publice este cel puţin de neînţeles şi nu are decît urmări negative. Esenţial este să identifici indivizii, grupurile care-ţi sînt alături şi să nu îi îndepărtezi din cauza unei „divergenţe” de opinii, care se poate numi diversitate, şi nu homofobie.
Părintele Aurelian, în calitate de reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române, a constituit urmatoarea „ţintă” a întrebărilor participanţilor la dezbatere. Discursul acestuia a debutat stîngaci prin afirmaţia nefericită că „Dumnezeu a făcut Omul şi femeia”, rectificată cu rapiditate şi prin intervenţia promptă a publicului. În urma discuţiilor care au urmat, părintele Aurelian s-a dovedit a fi o persoană deschisă dezbaterilor şi discuţiilor pe tema în cauză, subliniind, însă, poziţia neschimbată a B.O.R.. Demnă de menţionat este afirmaţia domniei sale conform căreia „Biserica nu condamnă homosexualii, ci homosexualitatea”, incriminîndu-i astfel pe acei preoţi care refuză să spovedească, să împărtăsească pe motiv de abatere de la sexualitatea acceptată de tradiţia iudeo-crestină.

Dintre invitaţi nu a lipsit nici o reprezentanţă a psihologiei, Ştefania Duduman, care ne-a asigurat că „din perspectiva psihologică, homosexualitatea se încadrează în limitele normalităţii”.
Pe lîngă variaţia sexuală, era de aşteptat să fie discutată şi cea de gen. De-a lungul discuţiilor, însă, de prea puţine ori – concret, în două intervenţii – s-a ajuns şi la litera „L” din sintagma LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali). Prima întrebare i-a fost adresată părintelui Aurelian cu privire la posibila referinţă în Biblie la lesbiene.

A doua a privit tendinţa evidentă de blamare mai intensă a relaţiilor sexuale dintre bărbaţi, comparativ cu cele dintre femei. Unul dintre participanţii la dezbatere a avansat ideea potrivit căreia „starea” se datorează unei acceptări „mai rapide” a relaţiei dintre două femei. Şi în acest ultim caz, stereotipurile din mass-media, respectiv industria de film accentuează confuzia indivizilor care asociază cu viaţa reală imaginile cosmetizate şi dinamica din lumea regizată.
Plecînd de la motto-ul „Amor nu-i musai între el şi ea”, ar trebui să se acorde o pondere egală şi amorului dintre ele. De asemenea, în cadrul discuţiilor au lipsit cu desăvîrşire referirile la transsexuali şi bisexuali. O dezbatere despre minorităţile sexuale din România care mizează pe pluralism şi acceptare a diferenţelor va trebui să aibă în vedere şi categoriile mai puţin vizibile din punct de vedere mediatic.
În rest, Asociaţia ACCEPT nu poate decît să fie felicitată pentru iniţiativa deosebită, într-o ţară care încă învaţă importanţa drepturilor omului (în puţinele medii în care a pătruns sintagma în cauză!). 
(Oana Băluţă)
Jurnalul Naţional – Marţi 4 mai 2004

A început Festivalul homosexualilor şi lesbienelor din România 

Începând de ieri şi până pe 9 mai a avut loc la Bucureşti „Festivalul Diversităţii”. Acesta se vrea o campanie publică de recunoaştere şi promovare a diversităţii de gen şi orientare sexuală în societatea românească. La conferinţa de presă organizată în deschiderea evenimentului au luat parte Florin Buhuceanu – Director Executiv Accept, Renate Weber – preşedinta Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, Liliana Popescu, Director al Civic Education Project şi Ştefan Iancu – coordonator al festivalului.

„Suntem diagnosticaţi că suferim de tulburări de orientare sexuală”

Festivalul homosexualilor şi lesbienelor intitulat eufemistic „Festivalul Diversităţii” este prima manifestare de acest gen în România. Sub sloganul „Ai dreptul să fii diferit!” Asociaţia Accept susţinută de numeroase instituţii, încearcă să sensibilizeze asupra problemelor cu privire la orientarea sexuală. În perioada desfăşurării evenimentului, vor avea loc diverse expoziţii, vor rula filme şi se vor lansa cărţi. Astăzi, la ora 17.15 se va organiza în cadrul SNSPA o dezbatere cu privire la minorităţile sexuale, iar la Institutul Goethe va fi un vernisaj pe aceeaşi temă. La Sala Elvira Popescu, de la ora 19.00 va rula producţia suedeză „Arată-mi iubire”. Cei implicaţi în proiect sunt hotărâţi să facă populaţia să înţeleagă că există persoane „care simt altfel” şi au nevoie să arate asta nestingherit. Că trăim într-o ţară în care mentalitatea este departe de a fi democratică, deja nu mai contează. Asta, sub pretextul că noi suntem în 2004, iar în SUA prima ieşire în stradă a acestor minorităţi a avut loc în anii ’60. Tot după modelul occidental, organizatorii au vrut iniţial să pună la cale un „gay parade” sau un „pride”. Asta presupunea o manifestare în stradă a tuturor celor care se consideră astfel orientaţi din punct de vedere sexual. Numai că, în acest caz, şi-au dat seama că ar fi total nepotrivit pentru societatea în care trăiesc. „Nu ar fi participat pentru că sunt forţaţi să se ascundă în propria lor ţară. Modalitatea aleasă în momentul de faţă este extrem de elegantă. Poate este mai bine aşa…”, a declarat Liliana Popescu. Pentru o ţară care nu este pregătită să accepte nici măcar prostituţia, darămite homosexualitatea sau heterosexualitatea, ar însemna un şoc la nivel naţional. O ieşire din ascundere a celor care „sunt mândri că sunt diferiţi”, ar fi prea mult. Cu toate astea, ei au o mulţime de tentative surprinzător de curajoase în acest sens. Anul trecut, de exemplu, Accept a propus Ministerului Educaţiei să introducă în şcoli teme de discuţie cu privire la problemele cu care se confruntă ei. Bineînţeles că ministrul Alexandu Athanasiu a respins din start această idee. De fapt, membri acestei organizaţii sunt foarte vehemenţi, în general, la adresa clasei politice. „Există o lipsă crasă de voinţă politică la adresa apartenenţei noastre. Suntem diagnosticaţi că suferim de tulburări de orientare sexuală. Este un tip subtil de discriminare. Nu au calificarea să dea acest verdict” a afirmat Florin Buhuceanu. Supăraţi că nu va fi predată homosexualitatea în şcoli, ei au apelat de aceasta dată la cultură. Au un program de vizionare a filmelor care au că subiect exact ce-i defineşte pe ei. Conferinţa de presă care a inaugurat Festivalul Diversităţii a avut loc la sediul GDS, lângă „Librăria din fundul curţii”. 
(Patricia Ene)

„Ai dreptul să fii diferit!” – un slogan uşor abuziv

Un festival al homosexualilor este un eveniment fără precedent într-o ţară cu tradiţii creştin-ortodoxe şi moravuri accentuat heterosexuale cum este România. Evident, homosexualismul nu este o infracţiune, deci este normal şi profund omeneşte ca el să fie acceptat în societate. De altfel, din punct de vedere juridic, nu mai există nici o problemă de discriminare în privinţa gay-lor. Pare ciudat, totuşi, că tocmai în România să se organizeze un asemenea festival, în condiţiile în care discriminările sexuale nu reprezintă tocmai o urgenţă de ordin naţional, cum ar fi sărăcia şi marasmul economic. Există, deci, riscul că „Festivalul Diversităţii” să enerveze opinia publică românească, prin perceperea lui ca moft social, în sensul că „ţara arde şi baba se piaptănă”. România nu are încă o democraţie aşezată în rosturile ei fireşti, cum e Anglia de pildă, care să îi permită deschiderea spre aspecte noi ale libertăţii de exprimare şi identităţii. În România nu sunt clarificate nici drepturile elementare ale libertătăţii cetăteneşti, cu atât mai mult aspecte atât de subtile cum sunt cele legate de discriminarea sexuală. De aceea Festivalul diversităţii, care încearcă să forţeze mentalitatea colectivă (în general rezervată în privinţa homosexualilor, ba chiar homofobă) s-ar putea solda cu un eşec sau cu rezultate contrare intenţiei. Conceptul de diversitate este şi el folosit uşor abuziv în cadrul acestui fetival, ca şi sloganul „ai dreptul să fii diferit”. Căci există între oameni diferenţe naturale (bărbatul e diferit de femeie, blonzii sunt diferiti de bruneţi, copiii de bătrâni, etc.) şi diferenţe nenaturale sau patologice. Conceptul de diversitate nefiind însă lămurit, există riscul să fie acceptaţi, sub acelaşi slogan, chiar şi infractorii sau psihopaţii, că şi ei sunt diferiţi. A fi diferit nu este, deci, un merit, un defect sau un drept, este o lege a firii. Dar, într-un context de asociere, legea majorităţii este cea care decide. Ea trebuie, deci, sensibilizată, nu forţată să accepte ceea ce-i este străin.
Pe scurt: nu este o crimă să fii homosexual sau lesbiană, dar nici nu-ţi conferă mai multe drepturi decât unui homosexual. Însă, oricum ar fi perceput de către opinia publică acest „festival al diversităţii”, faptul că el are loc în România constituie încă un pas înainte spre democraţie. Ba, poate, chiar un examen trecut cu bine. 
(Miron Manega)
Capital – Joi, 6 mai 2004

Filme europene cum nu aţi mai văzut 

Zilele filmului diversităţii se desfăsoară între 3 şi 9 mai

Institutul Francez a pus din nou la cale un eveniment în cadrul căruia putem lua contact cu lumea mondială a filmului. O mulţime de producţii din ţări cu o cinematografie mai puţin cunoscută românului pot fi vizionate în această perioadă la Sala Elvira Popescu din Capitală. Regizori din Irlanda, Franta, Spania, China, Marea Britanie sau Suedia au reuşit să creeze adevărate capodopere, cu care chiar merită să luaţi contact. Într-un fel, am putea glumi şi să spunem că este la fel de incitant cu a descoperi civilizaţii extraterestre. Câţi dintre noi au avut ocazia să vadă ce ascunde cinematografia din aceste tări? Sunt nume necunoscute, printre care veţi avea ocazia să găsiţi un nou, de ce nu?, Andrei Tarkovschi. De altfel, trebuie să remarcăm că a te lăuda că îţi place viaţa şi opera acestui regizor rus a devenit aproape o modă. În orice caz, dacă decideţi să vedeţi ce este cu aceste Zile, iată ce puteţi viziona. Pe 6 mai, filmul irlandez este reprezentat de „Goldfish Memory”, o peliculă care explorează partea comică a relaţiilor de iubire, fie ele gay, hetero sau undeva pe la mijloc. Tot în aceeaşi zi, puteţi alege să urmăriţi „Viaţa mea la Rouen”, o producţie franceză care stoarce seva din povestea unui adolescent de 17 ani. Pe 7 mai, rulează alte două pelicule: „Hrană de dragoste”, producţie spaniolă nonconformistă, oarecum în stilul filmelor lui Almodovar, şi „Lan Yu”, venită la Bucureşti din China. 8 mai aduce alte două producţii europene: „Un lucru frumos” şi „Arată-mi iubire”. Festivalul se încheie cu reluarea a două dintre peliculele deja prezentate. Dincolo de toate poveştile şi de toate detaliile care s-ar putea da despre mulţimea aceasta de pelicule, un lucru este clar: foarte mulţi regizori şi scenarişti europeni aleg la ora actuală să vorbească despre sexualitate. De preferinţă, aceea între persoane de acelaşi sex… 
(Mara Stroe)
Realitatea Românească – Miercuri, 5 mai 2004

A fi gay în România nu dă foarte bine la pedigree! 

La Şcoala Naţională de Ştiinte Politice şi Administraţie Publică din Capitală a fost lansată miercuri după-amiază, în cadrul Săptămânii Diversităţii, broşura „Minorităţi sexuale în România”, editată de Asociaţia ACCEPT, în cadrul unei dezbateri cu tema „Perspective asupra homosexualităţii”. „Broşura este un ABC care tratează mai puţin fenomenul comunitar. Persoanele gay, lesbienele au dificultăţi în a-şi transforma identitatea sexuală”, ne-a spus Florin Buhuceanu, directorul executiv al asociaţiei.
În aceeaşi zi, la Institutul Goethe au fost vernisate două expoziţii de fotografie, una de nuduri, semnată de Valentin Radu de la ACCEPT, şi cea de-a doua semnată de Karolina Bregula, o artistă poloneză de 24 de ani. „Mi-aş dori ca şi românii să deschidă o asemenea expoziţie. Ideea este că noi nu suntem foarte vizibili, pentru că a fi gay în România nu dă foarte bine la pedigree. Poporul român este intolerant, iar societatea română, în momentul în care este pusă în faţa unui lucru necunoscut nu face altceva decât să-l respingă. Scopul expoziţiei este să ieşim din anonimatul şi eternul plâns că suntem discriminaţi şi să arătăm lumii că suntem aşa cum suntem”, ne-a spus Lucian David, graficianul care a realizat corporateul Festivalului Diversităţii. 
(Mireille-Astrid Popa)
Evenimentul Zilei – Luni, 10 mai 2004

Homosexualii, speriaţi de extremişti 

Minorităţile sexuale nu s-au înghesuit la „Festivalul Diversităţii”, prima manifestare publică a minorităţilor sexuale din România.
Săptămîna trecută s-a desfăşurat prima manifestare publică a minorităţilor sexuale din România, homosexuali, lesbiene, transsexuali şi bisexuali, „Festivalul Diversităţii”. Liderii acestei comunităţi justifică prezenţa redusă prin prejudecăţile foarte puternice din societatea românească, din cauza cărora homosexualii români „încă se tem să-şi afirme identitatea sexuală”.

Miercuri seară a avut loc lansarea cărţii „Homofobia”, de George Bălan, în Clubul „La Scena”. Autorul nu a fost prezent la lansarea cărţii. Au fost amintite cazuri celebre de homosexuali: Aristotel, Platon, Michelangelo, Leonardo da Vinci. „Homofobia, respingerea homosexualităţii, provoacă tăcere. Cartea care s-a lansat înseamnă un pas pentru a rupe această tăcere”, a spus Tudor Kovacs, preşedintele organizaţiei Accept. Punctul forte al Zilelor Diversităţii a fost însă Festivalul de film. Homosexuali sau nu, sălile de film de la Institutul Goethe au fost pline de persoane dornice să încerce experienţe inedite. „Filmele au fost un succes. La unele vizionări au participat şi peste 250 de persoane”, ne-a declarat Ştefan Iancu, organizatorul principal al Zilelor Diversităţii. Luni, cu ocazia deschiderii festivalului, Florin Buhuceanu, director executiv al Accept, afirma că, în urma unui sondaj, a reieşit că 40% din români consideră că persoanele cu orientări homosexuale ar trebui să se mute din ţară. De cine se tem homosexualii din România? „Depinde de la caz la caz. Poate fi vorba despre angajator, şefi, cunoŕtinţe, vecini”, crede Kovacs. Legislaţia penală antihomosexualitate a fost abrogată acum doi ani. Dar principalii adversari ai emancipării homosexualilor din România sînt Biserica şi mişcările extremiste. „Ori de cite ori comunitatea homosexualilor a avut initiaţive, s-a trezit cu o opoziţie foarte puternică din partea Bisericii Ortodoxe, o instituţie cu mare influenţă în România. Împotriva noastră au existat proteste active, liste de semnături din partea unor organizaţii cum ar fi Noua Dreaptă şi a altor asociaţii conservatoare”, ne-a spus Kovacs.

Homosexualilor din România le lipseŕte o personalitate marcantă. Exemplul ambasadorului american la Bucureşti, Michael Guest, care şi-a declarat public apartenenţa sexuală, nu a fost urmat de nimeni în România. Homosexualii aflaţi în funcţii de conducere sînt cuprinşi de teama de a-şi declara deschis identitatea sexuală, de teama eventualelor represalii şi discriminări.

De la Piaţa Operei la Internet

Membrii comunităţii homosexualilor din România nu au prea multe mijloace de a intra în contact. Baruri de profil există în Bucureşti, precum Queen´s Club, din strada Iuliu Barasch, dar şi la Braşov, Cluj sau Timişoara. Majoritatea însă se ascund, preferînd lumea virtuală. Canalele de discuţii de pe Undernet, #lesbiro şi #gayRomania, devin locuri de discuţii preferate pentru mulţi. 
(Ionel Stoica)
Evenimentul Zilei – Marţi 11 mai 2004

Telefonul cititorului
Homosexualii ar trebui puşi la zid 

Cititorii noştri comentează dacă e bine că homosexualii din România au început să se manifeste public.

„Vai de capul lor. Ca şi prostituţia politică, aceste manifestări contra naturii sunt depravate, în primul rînd moral, nu au nici o legatură cu adevăratul spirit românesc.”
(Ilie Constantinescu – Bucureşti)

„Lăsaţi-i să faca ce vor, dar nu la televizor, nu în public. Asta ne mai lipsea!”
(Comanescu Constantin – Bucureşti)

„Homosexualii ar trebui puşi la zid. Distrug specia umană.”
(Cosmin – Braşov)
Observator Cultural, Nr. 221, 18 – 24 mai 2004

Diversitatea şi Politica sexelor. Convorbire cu Liliana Popescu şi Laura Grunberg 

În cadrul Festivalului diversităţii, o componentă importantă, pe lîngă sectorul vizual – cinemateca, expoziţii de fotografii -, dezbateri şi conferinţe, au fost lansările de carte: Homofobia de George Bălan şi În porumbar de Grzegorz Musial.
Ziua de vineri 9 mai a fost dedicată cărţii Lilianei Popescu, Politica sexelor, apărută la Editura Maiko. Lansarea a avut loc la clubul La Scena, locaţie interesantă, care iţi captează atenţia şi datorită amestecului pitoresc de nou şi vechi, inedit şi conservator. Contrastul dintre mobilierul preţios şi totodată pretenţios de secol XIX-XX, încăperile spaţioase şi imaginea clădirii vechi care mai poartă pecetea anilor trecuţi creează o atmosferă caldă şi iţi oferă un sentiment de plăcută complicitate. Au luat cuvîntul Laura Grünberg, care a realizat „postfaţa devenită prefaţă”, Mihaela Miroiu, Mihai Chioveanu şi , bineînteles, autoarea Politicii sexelor, Liliana Popescu.

Discursurile au fost elogioase şi au punctat, rînd pe rînd, elaborarea cărţii şi necesitatea acestei apariţii editoriale – în peisajul actual – centrate pe diferenţe, pe diversitatea diferenţelor dintre bărbaţi şi femei, în general, între femei şi între bărbaţi, în particular. De asemenea, a fost subliniat şi ineditul abordării, neinchistate în academism, şi al tematicii desprinse din zona tabuurilor societăţii româneşti, a subiectelor încărcate cu prejudecăţi şi stereotipuri, cum sînt homosexualitatea, prostituţia, pornografia. Problematici mai puţin abordate şi studiate chiar de către „feminiştii şi feministele care se ocupă de zona aceasta” (Laura Grünberg), cum este masculinitatea, sînt tratate în Politica sexelor.

Al doilea discurs i-a aparţinut Mihaelei Miroiu şi a accentuat aceeaşi stare care solicită imperios dezbaterea anumitor probleme considerate underground sau netipice pentru spaţiul nostru („în multe comunităţi românesti, nici macar valul I al feminismului – un feminism al egalităţii în drepturi, n.n. – nu a fost posibil”, încercări repetate ale diverselor organizaţii care cer „respectarea orientărilor sexuale, a diferenţelor etnice, a dreptului la diferenţă, precum făceau occidentalii în anii ´70”). Problematica expusă este parte a discursului contemporan, mai degrabă occidental, mai puţin autohton, însă din ce în ce mai prezent fie pe agenda publică, fie pe cea politică, datorită unor motive care variază de la educarea societăţii civile în spiritul drepturilor omului, pînă la presiunea exercitată, direct sau indirect, de Uniunea Europeană, Organizaţia Naţiunilor Unite etc.

Sfatul adresat de Mihai Chioveanu – istoric în cadrul Institutului Român de Istorie Recentă – mai ales bărbaţilor, celor care nu sînt preocupaţi de feminism, celor care cred că ştiu cîte ceva despre şi care cred că au un comportament normal acasă, în public şi înţeleg despre ce e vorba, a fost: citiţi cartea. Merită! Prezentarea Lilianei Popescu a fost centrată pe o incursiune rapidă în „substanţa cărţii” şi a pornit de la una dintre problemele dezbătute, şi anume: dacă există sau nu discriminare de gen în România. A urmat apoi o enunţare a principalelor teme şi controverse (genizarea cetăţeniei, locul femeii comparativ cu lipsa unui loc definit al bărbatului s.a), inclusiv furnizarea unor amanunte privind activitatea de cercetare.

Ce aduce nou Festivalul diversităţii în peisajul românesc, în 2004?

Liliana Popescu:
Festivalul diversităţii este nou în peisajul românesc, în sensul că încearcă să conştientizeze, să aducă în atenţia opiniei publice faptul că şi persoanele de o altă orientare sexuală decît majoritatea nu sînt cu nimic mai prejos, lucru care, în genere, este trecut cu vederea, ignorat. Uneori se acţionează chiar împotriva acestei noţiuni. În fond, nu orientarea sexuală ar trebui să fie prioritară.

Laura Grünberg:
Eu cred că aduce o doză de normalitate, fiind un lucru pe care societatea românească este coaptă să îl perceapă adecvat. De asemenea, cred că este o expunere din perspective multidisciplinare, la intersecţia artelor. Au fost organizate lansări, expoziţii şi conferinţe, festivalul propunîndu-şi un discurs modern nu despre toleranţă faţă de diversitate, ci referitor la respectul, înţelegerea profundă şi autentică a diversităţii dintre noi, dincolo de genul nostru, de preferinţele sexuale, de vîrsta şi educaţia noastră, de locul de unde provenim şi aşa mai departe. Eu sper să aibă impactul pe care organizatorii şi l-au dorit. Sper să fie – deşi, din cîte am înţeles, este mai cantonat pe zona diversităţii sexuale – un mesaj şi un laitmotiv care să pătrundă în minţile noastre, legat de nevoia de a ne accepta, înţelege şi respecta diferenţele în sensul larg, nu numai diferenţele sexuale, care este foarte bine că sînt scoase din zona de tabu, de nediscutat şi de încărcare cu stereotipuri şi prejudecăţi.

Este societatea civilă pregatită să accepte diversitatea?

L.P.:
Nu pot să răspund la această întrebare pentru că nu ştiu dacă este pregătită. Probabil că o parte este, însă nu ĺtiu dacă aceasta este suficientă pentru a surprinde plenar ce s-a întimplat în Festivalul diversităţii. Important este că am realizat acest lucru, în condiţiile în care, în alte tări, chiar învecinate, s-au încercat aşa-numitele gayparades, care sînt demonstraţii publice ale persoanelor de altă orientare sexuală decît cea majoritară. Din păcate, la noi nu s-a putut, nu s-a întreprins acest lucru. Sigur că există şi antecedente foarte serioase. E suficient să ne gîndim la campania care a dus la trenarea şi la amînarea abrogării articolului 200 din Codul Penal, referitor la care Biserica Ortodoxă Română, prin unii dintre prelaţii săi, care sînt extrem de agresivi, s-a opus vehement. Avînd acest „istoric”, mulţi dintre membrii comunităţii gay din România se tem să se afişeze, ceea ce face imposibilă organizarea unei asemenea demonstraţii. Eu cred că acest Festival al diversităţii, care a contribuit la construirea unei linii de comunicare chiar în interiorul comunităţii, între membrii ACCEPT, o să ducă la întărirea siguranţei de sine a acestora.

Credeţi că acest mesaj va ajunge şi la alte grupuri, în afara celor care sînt deja implicate în ceea ce înseamnă diversitate, pluralism, acceptare…?

L.G.:
Cred că toţi cei care fac cîte ceva în zona aceasta, în domeniile noastre de competenţă, îşi doresc ca toate acestea să aibă efecte cumulative. Acest festival probabil că nu va ajunge să deblocheze conştiinţele şi nu va schimba mentalităţile grupurilor de care vorbeai tu, dar, împreună cu alte activităţi, iniţiative şi discursuri ale celor implicaţi în cadrul festivalului, împreună cu alte organizaţii şi alte instituţii care, colateral sau implicit, se ocupă de aceste lucruri, va putea face că tema diversităţii să fie mult mai prezentă decît pînă acum în discursul public românesc.

De ce oare sintagma „drepturile omului” este încă puţin cunoscută în societatea românească şi cine ar trebui să promoveze, să sensibilizeze sectorul civic privind semnificaţia şi importanţa acestui concept, alături de cel al drepturilor minorităţilor?

L.P.:
Eu cred că sintagma aceasta a devenit un fel de limbaj de lemn în ultimii ani, iar faptul că, în România, respectarea legilor este destul de precară o face şi mai demonetizată.

L.G.:
Este un paradox, pentru că după 10-12 ani de existenţă, societatea civilă ar fi trebuit să fie cea care să promoveze, să explice şi să educe, în sensul drepturilor omului. Ce spui tu este adevarat. Noi, acum, la AnA (Societatea de Analize Feministe AnA – n.n.), chiar avem o cercetare în această direcţie, în care am descoperit că ONG-urile, nu doar cele de femei, ci în general, sînt foarte puţin informate în ceea ce priveşte o problematică extrem de importantă: care sînt acele drepturi, ce organizaţii se ocupă de ele etc. Prin urmare, este într-adevăr o hibă la nivelul societăţii civile. Cred că ea trebuie să se maturizeze în primul rînd şi să-şi sporească fundamental competenţa, să lucreze cu specialişti şi cu oameni care deja să vorbească profesionist despre domeniul lor. Aş spune că domeniul drepturilor omului are tangenţe cu toate celelalte, pentru că nu poţi să te ocupi de mediu, de femei, de tineri dacă nu ai un minim de competenţă în ceea ce priveşte întelesul, în sens modern, al drepturilor omului în România secolului XXI.

Ce aduce nou cartea Politica sexelor?

L.P.:
În primul rînd o prezentare coerentă a argumentelor în favoarea ideii că există discriminare de gen în România, şi cred că am reuşit în mare măsură acest lucru. Pe de altă parte, am deschis o serie de teme care nu sînt abordate deloc în literatura noastră de studii de gen, cum ar fi mişcarea de bărbaţi, prezentarea acesteia, nu numai a celei de femei, discutarea cu argumente a chestiunii decriminalizării prostituţiei, a problemei pornografiei. Tuturor acestor teme de discuţie le-am găsit o aplicare şi le discut şi în contextul românesc, deci nu numai teoretic sau aşa cum apare problema la nivel internaţional. O noutate o reprezintă şi argumentarea multidimensională în ceea ce priveşte creşterea reprezentării femeilor în politică. Cred că acest lucru este binevenit, avînd în vedere că anul 2004 este unul electoral. În final, arăt că România este o ţară mult mai democratică pentru bărbaţi decît pentru femei, mai precis pentru bărbaţii heterosexuali decit pentru toţi ceilalti locuitori ai României.