Alessandra Stoicescu: Trebuie sa te implici, sa iei atitudine, nu doar sa asisti!

Alessandra a vrut sa pozeze in rochia turcoaz pentru ca are o poveste minunata: a purtat-o intr-o prezentare de moda cu scop caritabil, pentru a ajuta copiii cu dizabilitati, o cauza draga sufletului ei.

Acum o luna, Alessandra Stoicescu a participat la o prezentare de moda organizata in scopuri caritabile de Fundatia Light into Europe, pentru doamnele din lumea diplomatica, pentru sotiile ambasadorilor straini acreditati la Bucuresti. Am avut onoarea sa fiu invitata si eu de catre fundatia care militeaza pentru cauza copiilor cu diferite dizabilitati, in special surdomuti si orbi. Campania isi propunea sa sensibilizeze oamenii, sa-i faca sa inteleaga ca acesti tineri nu trebuie tratati ca si cum ar trai la marginea societatii si n-au niciun fel de sansa. A fost o lectie pentru mine. Am invatat multe lucruri atunci, poate chiar despre mine si despre felul in care ar trebui sa ma comport cu oamenii de acum inainte.

Uneori noi avem handicapuri mai mari

In pauzele dintre reprizele prezentarii de moda, tinerii cu dizabilitati de vedere au sustinut concerte. Marturisesc ca am vazut multe persoane cu ochii in lacrimi Am realizat ca adeseori nu reusim sa ne purtam cum trebuie cu acesti copii. Am trait un moment foarte special, cand o adolescenta de 12 ani a venit spre mine cu mama ei, ca sa-mi spuna >. Am avut un moment de blocaj, pentru ca ea avea probleme mari de vedere. Totusi, o auzeam povestind despre emisiunile ei preferate de la televiziune, despre cat de mult o ajuta sunetul natural. Mi-a citat intr-o engleza perfecta cateva titluri de emisiuni de la National Geographic sau Animal Planet. Am simtit ceva intre iluminare si o usoara rusine, pentru ca si eu am avut momente in care mi-am imaginat ca saracii copii nu aveau nicio sansa sa fie oameni normali. Numai din cauza noastra nu au nicio sansa Poate ca uneori noi avem handicapuri mai mari ca ei Alessandra nu se afla la prima ei actiune caritabila. De cate ori am fost chemata, am raspuns > si am tras dupa mine si echipa Observatorului. Pentru ca si ei au acelasi crez: .

Moartea lui Ioji m-a marcat enorm

La sfarsitul anului trecut, Sandra a aflat intamplator despre existenta unui spital pentru copii din Statele Unite, St. Jude Childrens Research Hospital, care exista de peste 30 de ani si care se conduce dupa crezul: Niciun copil, indiferent de rasa, religie sau stare materiala, nu trebuie sa plece de aici pana cand nu s-a facut tot ce era cu putinta pentru a fi salvat. Am facut ceea ce face orice om idealist, marturiseste ea, am trimis un e-mail conducerii, incercand sa-i conving sa vina in Romania, sa implementam principiul si aici, unde avem atatia copii bolnavi, care nu isi primesc sansa. Mai ales cei loviti de cancer. Sandra este foarte sensibila la subiectul acesta, de cand, in urma cu patru ani, a luptat pentru viata prietenului ei, Ioji, care avea 12 ani, o gramada de pasiuni si o boala grea: leucemie. Am strans banii la Observator, a plecat in Italia si a facut o serie de interventii, dar, din pacate, nu a fost suficient. S-a prapadit. M-a marcat enorm acest episod… Conducerea spitalul St. Jude a raspuns ca nu lucreaza decat cu o fundatie, careia ii poate pune la dispozitie relatii, legaturi cu puncte fierbinti din Europa, pentru a strange bani si a dota, intr-o prima faza, un laborator oncologic, cu aparatura performanta si cu paturi pentru parinti. Pentru ca americanii au descoperit aceasta reteta simpla: dragostea unui parinte face minuni. Asa ca Sandra s-a pus pe treaba.

Imi doresc sa reusesc!

A infiintat o fundatie – asta a fost partea cea mai usoara -, a luat legatura cu Spitalul de oncologie din Bucuresti, pentru a afla cate ceva despre nevoile acestuia si a inceput sa bata pe la usi. Sunt hotarata sa imi folosesc statutul de persoana publica pentru a-i convinge pe oameni ca trebuie sa se implice. Nu stiu daca o sa reusesc sa-mi duc la capat proiectul pana la sfarsitul anului, dar simt ca trebuie sa fac ceva pentru sutele de copii care nu au bani sa se trateze, nu au sansa sa ajunga sa-si spuna povestea. Am trecut printr-o mare sarbatoare crestina, cea mai mare, de fapt, si e nevoie sa ne gandim la ceea ce putem face pentru ceilalti. Din pacate, in Romania, initiativele de acest gen au un sfarsit cam neclar. Nu stim unde se duc banii, pe ce, care bani De aceea m-am hotarat sa am propriul meu proiect, pe care sa-l pot controla, chiar daca este urias si de lunga durata. De pilda, unul dintre obiective este sa dublam salariile asistentelor si medicilor din sectia respectiva, pentru ca si acestia sa fie 24 din 24 de ore la dispozitia micilor pacienti. Imi doresc sa reusesc!