Desi Israelul este, de departe, principalul beneficiar al ajutorului economic din partea Statelor Unite, suma care a crescut de-a lungul anilor si care da un puternic impuls economiei statului evreiesc, liderii israelieni au ca principal rod al acestui particular legamantul de influenta enorma a lobby-ului care face ca Senatul si Congresul sa voteze cu rezultate pe care cei mai ilustri dictatori de pe planeta le-ar invidia.
Aceasta influenta a atins apogeul odata cu declaratia lui Donald Trump despre Ierusalim. Dupa cum a spus pe buna dreptate presedintele, pur si simplu a dat unda verde unei initiative a Congresului aprobata in anii 1990 pe care niciunul dintre predecesorii sai de la Casa Alba nu o autorizase, desi toti au promis ca o vor face in timpul campaniilor.
Influenta lobby-ului evreiesc este mare, dar si mica, precum diavolul. Un detaliu: calatoria pe care presedintele Richard Nixon a facut-o in Israel cu cateva zile inainte de a demisiona ca urmare a Watergate. Nixon, care apare in inregistrarile recent lansate ca un antisemit, pierduse deja totul, dar tot insista sa zboare in Israel ca o ultima sansa de a-si salva presedintia, ceea ce nu s-a intamplat.
In inregistrarile mentionate mai sus, destul de controversate, Nixon vorbeste despre puterea pe care o au evreii in Statele Unite, in special influenta lor politica, unul dintre comentariile pe care comunitatea evreiasca le atribuie antisemitelor. Aceasta influenta poate fi foarte mare in timp ce lucrurile merg bine, dar peste noapte se poate transforma intr-un cosmar.
Bancherul Mario Conde a calatorit in Israel cu doar cateva zile inainte de interventia lui Banesto, sau presedintele de atunci al Generalitati Artur Mas a facut o calatorie foarte curioasa in Israel dupa ce si-a lansat campania pentru independenta Cataloniei. Adica nu numai Richard Nixon este cel care crede in puterea evreilor sau a lui Israel. Unii dintre cei care cred in acea putere nu au nicio retinere sa o comenteze in public sau in cercuri apropiate.
Acea influenta se traduce in situatii care pot fi hilare. De exemplu, cele trei persoane insarcinate de Trump sa conduca procesul de pace dintre israelieni si palestinieni sunt sionisti evrei care au facut donatii nu numai Israelului, ci si unora dintre cele mai radicale colonii evreiesti din Cisiordania ocupata, precum Jared Kushner, ginerele lui Trump.
Unii pot crede ca aceasta este doar o alta excentricitate a noului presedinte republican, dar nu este. Cand, la inceputul anilor 1990, George Bush Sr. a numit o echipa de sase mediatori americani pentru a consolida procesul de pace la Madrid si Oslo, s-a intamplat ca toti sase sa fie evrei si sionisti recunoscuti.
Acest lucru poate ajuta la intelegerea de ce procesul de pace nu a avansat niciodata. In acelasi mod, ar fi imposibil sa ne imaginam ca Trump a desemnat trei palestinieni anti-sionisti sa conduca procesul de pace sau sa ne gandim ca George Bush Sr. a numit sase palestinieni anti-sionisti sa conduca procesul de pace.
Nu numai ca procesul de pace nu a avansat de la Conferinta de la Madrid din 1991, dar a si regresat enorm. Astazi este practic imposibil sa ne imaginam o solutie la conflict. Israelul a creat fapte implinite pe teren cu binecuvantarea Statelor Unite si in fata pasivitatii Uniunii Europene, care a actionat ca un complice necesar.
Influenta lobby-ului evreiesc din Statele Unite a paralizat orice actiune in Consiliul de Securitate, un organism vadit ineficient in tot ceea ce tine de Israel, cu rezolutii care nu au fost aplicate de mai bine de jumatate de secol din cauza prieteniei deosebite dintre acesti doi. tari. , care nu este o prietenie orice, ci una care este permanent dirijata din lobby-ul evreiesc, care are interese foarte clare.
Israelul a stabilit directia, iar lobby-ul a executat pur si simplu ordinele. Israelului nu s-a temut sa-si apere interesele, chiar si intr-un mod riscant atunci cand a fost nevoie, ceea ce a facut de mai multe ori.
De exemplu, in anii ’50 a plantat bombe in centrele culturale americane si britanice din Cairo, in cunoscuta Afacere Lavon, din care statul evreu a iesit nevatamat, in ciuda faptului ca a recunoscut public implicarea directa a Mossad-ului in plantarea bombelor. Sau scufundarea navei americane Liberty in estul Mediteranei, actiune pentru care americanii nu l-au tras niciodata la raspundere.
Relatia de prietenie deosebita dintre cele doua tari, care contribuie la mentinerea instabilitatii permanente in Orientul Mijlociu, a afectat procesul de pace. Si nimic nu pare sa indice ca lucrurile se vor schimba cu acest presedinte de la Casa Alba.
