Modelul liturgic de baza al ritului folosit, ordo, a fost conceput chiar la sfarsitul secolului al IX-lea. Chiar si unele dintre rugaciuni raman (in traducere in engleza, asa cum au fost de la Iacob I in 1603) identice. Acest ordo a fost probabil folosit pentru prima data pentru Edward cel Batran in 900, sau poate pentru Athelstan in 925.
Din pacate, cei care au conceput adaptarea lui pentru Carol al III-lea nu au fost foarte amanunti in cercetarile lor. Comentariul oficial, publicat alaturi de ordo, l-a identificat pe Edgar drept primul rege care a suferit-o, la Rusaliile 973, la Bath – o eroare care este de inteles papagalizata in media. Aceasta intalnire a fost infirmata cu mult timp in urma. Dar, dupa cum Michael Gove ne-a amintit odata, spiritul epocii este de a ignora expertii.
Nu a fost intamplator faptul ca acest ordo a fost aproximativ coaeval cu regatul englez. Desi impodobit cu material franc, una dintre temele sale era ca regele era uns ca conducator al mai multor popoare, unit intr-un singur Albion. In acest moment, regii sasi de vest au inceput sa fie numiti regi ai angrilor si ai sasilor sau ai englezilor.
Ungerea era deja de mult timp cel mai important aspect al ritului. Asa a ramas 1.100 de ani mai tarziu pentru Carol al III-lea, care, dezbracat la o simpla schimbare, a fost ferit de orice, cu exceptia altarului mare din Westminster Abbey, deoarece mainile, sanul si capul lui erau sfintiti cu ulei obtinut din masline cultivate pe Muntele Maslinilor, de unde se spune ca Hristos s-a inaltat la cer. Antifonul care a insotit ungerea, pus in muzica agitat de Handel in 1727 si invocand preotul Tadok si profetul Natan, care il ungea pe Solomon ca rege al Israelului, se intoarce la un ordo englezesc inca mai vechi. Ungerea este partea cea mai sacra a ritului, deoarece reinterpreteaza acea ceremonie din Vechiul Testament ca un sacrament crestin, inspirat initial de ungerea post-botezala sau de confirmare in Biserica primara. Ungerea de confirmare a fost modelata dupa coborarea Duhului Sfant asupra lui Hristos dupa botezul Sau, considerat ca I-a dat o demnitate regala alegorica. Scopul sau a fost de a conferi har divin pentru a-l intari pe noul crestin sa lupte in cauza lui Hristos in lume, sa devina un „atlet al lui Hristos” victorios. Sportivii victoriosi in antichitate erau incoronati cu coroane de laur. Vestimentatia splendida a lui Penny Mordaunt, ea insasi inedita, a reflectat poate inconstient aceasta tema; nu a fost, asa cum a sustinut unul dintre acestia, inspirat de logo-ul lui Poundland. O alegorie implicita in liturghia antica tarzie a fost actualizata pentru a transforma o inaugurare regala din Vechiul Testament intr-una crestina. Scopul sau a fost de a conferi har divin pentru a-l intari pe noul crestin sa lupte in cauza lui Hristos in lume, sa devina un „atlet al lui Hristos” victorios. Sportivii victoriosi in antichitate erau incoronati cu coroane de laur. Vestimentatia splendida a lui Penny Mordaunt, ea insasi inedita, a reflectat poate inconstient aceasta tema; nu a fost, asa cum a sustinut unul dintre acestia, inspirat de logo-ul lui Poundland. O alegorie implicita in liturghia antica tarzie a fost actualizata pentru a transforma o inaugurare regala din Vechiul Testament intr-una crestina. Scopul sau a fost de a conferi har divin pentru a-l intari pe noul crestin sa lupte in cauza lui Hristos in lume, sa devina un „atlet al lui Hristos” victorios. Sportivii victoriosi in antichitate erau incoronati cu coroane de laur. Vestimentatia splendida a lui Penny Mordaunt, ea insasi inedita, a reflectat poate inconstient aceasta tema; nu a fost, asa cum a sustinut unul dintre acestia, inspirat de logo-ul lui Poundland. O alegorie implicita in liturghia antica tarzie a fost actualizata pentru a transforma o inaugurare regala din Vechiul Testament intr-una crestina.
Uleiul folosit pentru Carol al III-lea a fost turnat intr-o lingura de aur, datata din motive stilistice la sfarsitul secolului al XII-lea. A fost singura piesa de regalie care a supravietuit ordinului lui Oliver Cromwell de a distruge si a vinde bijuteriile redundante ale coroanei. Nu a fost topit, ci cumparat cu 16 silingi de un domnul Kynnersley, care, dupa Restaurare, i-a restituit lui Carol al II-lea. Evlaviosul ar putea detecta mana providentei. Lingura a fost folosita la fiecare incoronare engleza de peste 800 de ani.
Sablonul este mai vechi decat cel al oricarei alte ceremonii publice majore inca in scena, dar asta inseamna ca cea mai mica modificare este coregrafiata cu atentie. De exemplu, Charles a fost investit cu anumite obiecte traditionale de regalie de catre reprezentanti ai credintelor necrestine, toti colegi. Aceasta inovatie a subliniat dorinta pretinsa a regelui de a apara toate credintele, fara a compromite in acelasi timp pozitia unica a Bisericii infiintate pe care fusese obligat, prin Legea Parlamentului, sa jure sa o sustina la inceputul procedurilor – o practica care dateaza din 1689.
Aceasta inovatie a fost conceputa pentru a reflecta o eterogenitate religioasa si etnica mult mai mare decat la incoronarea Elisabetei a II-a in 1953. Liderii confesiunilor crestine, altele decat Biserica Angliei, au acordat individual binecuvantari. Mai controversat, omagiul semenilor, traditional din secolul al XIV-lea cel mai tarziu, a devenit practic imposibil prin inventia din 1958 a semenilor de viata. A fost inlocuit cu un omagiu al Printului de Wales si cu un juramant optional de credinta din partea intregii congregatii si a tuturor spectatorilor – un omagiu virtual, cvasi-blairite al poporului fata de regele lor, care aproape a eliminat orice rol distinctiv pentru nora. Aceasta ar fi putut fi prezentata ca integrarea in incoronarea angajamentului de credinta de catre toti oamenii liberi atestata pentru prima data in timpul domniei lui Alfred (871-900). In schimb,
Au existat si schimbari care pot fi atribuite cu oarecare incredere monarhului insusi. Cantarea unui psalm in limba greaca a fost o expresie a evlaviei filiale, dar si a evlaviei sale pentru traditia ortodoxa. Nu poate fi o intamplare ca incoronarea a avut loc de Sfantul Gheorghe dupa calendarul iulian, inca actual in Biserica Ortodoxa.
Daca ritul mult adaptat este pre-Cucerire, locul este din secolul al XIII-lea. Dar este o reconstructie gotica grandioasa a noii biserici in care a fost inmormantat Edward Marturisitorul in cateva zile de la prezidarea sfintirii ei si unde a ramas. Cu exceptia cazului in care circumstante cu totul exceptionale au impiedicat-o, toti monarhii de la Harold al II-lea – a caror incoronare a fost unita in mod sacrileg cu inmormantarea lui Edward – au fost unsi aproape de mormantul lui Edward, transformat dupa canonizarea sa in altarul sau. Noul monarh sta pe scaunul regelui Edward in timp ce coroana Sfantului Eduard este plasata pe cap. Coroana trebuia refacuta pentru Carol al II-lea; este totusi a lui Edward.
Locul de desfasurare transcende astfel Cucerirea si se conecteaza cu perioada in care ordo a fost compus pentru prima data. Continuitatea a fost intotdeauna o tema majora a incoronarii engleze, o reafirmare a unei intelegeri oficiale a unui trecut colectiv. Din aceasta perspectiva indelungata, celelalte anciens regimes, toate acum istorie, par sa fi fost parvenus.
