Practica are relevanta fundamentala pentru performanta

– Care este importanta practicii pentru profesorii din Romania?

Daca te uiti la performanta ca profesor si performanta in general, doua lucruri sunt importante. Unul, practica si doi, reflectia asupra propriei practici sau asupra practicii. Prin urmare, chiar se si spune ca un expert in orice domeniu, deci inclusiv in acest domeniul al profesorului este un practician reflexiv. Ajung la expertiza, daca faci practica si reflectezi asupra propriei practici. Practica are relevanta fundamentala pentru performanta. Nu poti sa faci performanta prin teorii.

S-a intamplat urmatorul lucru, din pacate, in ultima vreme. Datorita masificarii universitatilor, numarului foarte mare de studenti, posibilitatea de a gasi loc de practica este extrem de redusa. Nu mai sunt locuri in scoli atunci cand fac pregatirea pentru modulul pedagogic. Pe de alta parte, practica este redusa la nivelul unui semestru. Din nou foarte putin. In plus, au inceput sa apara, datorita faptului ca unele si aceleasi scoli sunt mereu foarte cautate de cei care fac stagiile de practica pedagogica, a inceput sa apara reactia scolilor. Mai ales reactia parintilor care sunt satui sa vada ca nu preda profesorul X la clasa, ci preda mereu cate un student, care vine sa faca practica in scoala respectiva.

Prin urmare, este un numar mult prea redus de ore de practica. Doi, lipseste reflectia asupra practicii. De ce? Pentru ca multi dintre profesorii care predau, celor care frecventeaza modulul pedagogic, nu au fost in viata lor intr-o sala profesorala. Nu au facut practica directa de a preda elevilor. Si atunci, neavand o practica proprie si neputand sa reflectezi asupra practicii, nici nu poti sa ii dai studentului o grila de lectura cu care sa citeasca practica. Pentru ca nu este suficient numai sa-l trimiti in practica, trebuie sa-i arati ce sa vada in practica respectiva. Poti realiza lucrul acesta daca tu ai o experinta practica.

Sunt o multime de profesori care predau jurnalistica si in viata lor nu au fost intr-un ziar, care predau management si in viata lor nu au facut management , care predau marketing si in viata lor nu au lucrat la o campanie de marketing.

De asemenea, sunt o multime de profesori care predau pedagogia sau psihologia sau psiho-pedagogia sau metodica predarii unei discipline la studentii care vor sa devina profesori si care in viata lor nu au facut lucrul acesta Si asta se simte de catre student si se devalorizeaza interactiunea cu profesorul respectiv si nivelul de practica.

Sunt doua lucruri care lipsesc:unul, practica-sunt insuficiente ore de practica. Doi, reflectia asupra practicii pentru ca nici macar profesorii, neavand practica nu au reflectat asupra ei ca sa comunice aceste reflectii asupra practici. E ca in orice domeniu. Cand vrei sa obti expertiza ce faci? Te duci la un antrenor care a jucat inaintea ta. Care a reflectat asupra jocului si care te invata nu numai sa faci ,dar iti comunica si reflectiile lui asupra practicii. Asta este rolul unui profesor, de a te indrepta spre practica si in acelasi timp de a te indemna sa reflectezi asupra practicii.

– Asadar, care este rolul practicii?

– Unu: este o sursa de invatare. Doi: e o sursa de autoreglare, iti dai seama ce gresesti, ce faci bine, lucru pe care nu il poti obtine din teorie.Citind un text nu poti obtine feedback-uri daca ceea ce faci va fi bine sau va fi rau decat facand. Este o carte a lu Rilke, „Scrisori catre un tanar poet”, ce spune la un moment dat tanarului poet: „Nu te mai gandi mereu la fricile si bucuriile tale. Traieste viata. Viata are intotdeauna dreptate”.

Practica are functia de a genera cunoastere, de a te autoregla, de a-ti permite sa-ti dezvolti un stil personal care este esential in performanta profesorala. Nu poti deveni bun profesor pe baza unui algoritm. Numai daca-ti creezi un stil utitizand sigur niste regului poti sa devii un bun profesor Numai in practica poti dezvolta stilul personal de a preda.

In Europa practica este esentiala

– Cum arata modelul de practica din Europa? Este o diferenta foarte mare comparativ cu cel romanesc?

– Sunt multe modele europene. As mentiona cateva constante. Profesorii care predau sunt selectati dintre cei care au facut practica. In univeristatile adevarate selectezi ca profesor de management pe cel care a facut management. Pe cel de marketing dintre cei care au facut ceva marketing. La fel profesorii care predau pedagogia, metodica, didactica unei discipline. Nu il alegi pe cel care a terminat universitatea. Adica a fost eventual, student bun si il aduci la universitate sa predea ceea ce el in viata lui nu a practicat. Asta este prima constanta. Selectia profesorilor se face dintre cei care inainte au practicat profesia respectiva si atunci ei ajung la un nivel de expertiza si pot sa vina la universitate sa comunice reflectiile lor asupra propriei practici. In plus, in Europa numarul de ore de practica este mult mai mare decat la noi .

– Este obligatoriu stagiul de practica in scolile din strainatate?

– Sunt unele programe in care nici nu poti intra daca nu ai stagii de practica. Masteratele profesionale in disciplinele psihopedagogice, dar si in management, de pilda, si psihologie clinica. Nu esti primit decat daca ai facut doi sau trei ani practica undeva, ai lucrat si dupa aceea, cu experienta viteii, si a muncii, vii si faci un masterat profesional. Multe masterate profesionale, spre deosebire de cele stiintifice, necesita, ca o cerinta fundamentala, un stagiu practic sau practicarea meseriei respective.

Cele mai bune masterate in MBI, de exemplu, la Fontainebleau, necesita automat minimum trei ani pe o pozitie manageriala, apoi te primeste la masterat. Dintr-o data practica este privita ca si conditie necesara obligatorie pentru a intra intr-un program de pregatire la unul dintre masterate. De regula, practica este distribuita de-a lungul anului si nu organizata ca la noi distinct. Astfel se poate face un transfer permanent intre ce se invata la curs si ce ce se invata din practica. Si atunci, fiind acest schimb permanent de-a lungul anului, invatarea este mult mai buna decat daca organizezi practica distinct si o plasezi intr-un anumit semestru.

– Este valabil acelasi lucru si pentru invatamantul preuniveristar?

– Da. Este valabil acelasi lucru si pentru invatamantul preuniveristar, mai ales pregatirea profesorilor pentru invatamantul preuniverisitar se face dupa modelul acesta.

Daca n-ai avut un prieten, nu stii ce este acceea prietenia

– Unde se vad diferentele intre cei care au facut practica si cei care nu au facut?

– Diferentele sunt majore mai ales la inceputul carierei.

Cei care au facut practica se pot adapta mult mai repede la mediul muncii, decat cei care nu au facut practica. Mult mai usor isi gasesc stilul propriu de predare decat cei care nu au facut practica. Au constintele, mai ales de interactiune cu elevii, pe care nu le au de loc cei care nu au facut practica. Pentru ca interactiunea asta cu elevii este din nou un gen de cunoastere experientiala, pe care nu o poti dobandi din carti, o poti dobandi, facand . Sunt multe cunostinte care se pot dobandi semanatic, adica citind carti si dupa aceea extragand ideile principale, reflectand asupra acestor idei. E o cunostere semanatica. Exisa si cunostinte procedurale in care poti sa inveti algoritmi de afacere.

Este o alta categorie de cunoastere care se numeste cunoastere experientiala. Aceasta se dobandeste numai prin experinta. Spre exemplu, noi am putea citi toate cartile lumii despre prietenie, am putea da toate citatele despre prietenie. Dar daca nu am avut un prieten, habar nu aveam ce este aceea prietenie. La fel este cu dragostea. Este o cunoastere experientiala. Sigur poti avea o cunoastere semantica, din carti din conferinte, din cursuri. Acest tip de cunoastere nu poate inlocui cunoasterea experientiala care rezulta din interactiunea ta directa cu activitatea pe care trebuie s-o faci si cu subiectul asupra caruia faci acea activitate.

– Cum se simte un tanar la angajare care a facut practica, comparativ cu unul fara. Putem vorbi de un handicap psihologic, emotional?

– Este sesizat imediat. Se simte nesigur, asta este clar. Practica iti da un gen de cunostinte

Profesorul Mircea Miclea a absolvit Facultatea de Filozofie-Istorie, specializarea psihologie, cu calificativul „Magna Cum Laudae” (1987). A obtinut ulterior titlul stiintific de Doctor in psihologie la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, cu teza „Mecanisme psihice de aparare in conditii de stres” (1995).

In anul 1996, el a obtinut gradul stiintific de profesor universitar, titular la disciplinele „Psihologie cognitiva” si „Modificari cognitiv-comportamentale”. Este fondatorul scolii cognitive in psihologia romaneasca, orientare cu mare prevalenta in strainatate.

In anul 2004, a absolvit un Masterat in Administrarea Afacerilor, la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca.

Este fondator si editor al revistei „Creier, Cognitie, Comportament”.

Mircea Miclea a publicat mai multe carti si articole pe teme de psihologie.

In perioada 2004-2005 indeplinit functia de ministru al educatiei in Guvernul Tariceanu, iar in prezent este Presedinte al comisiei prezidentiale pentru educatie.